O bombonică glorioasă şi demnă
De Sfîntul Nicolae, a sosit la redacţie pe numele meu un foarte civilizat pliculeţ AIR BAG, trimis, într-o caligrafie exemplară, de Arion Ionăşcuţ din Turnu Severin, strada Alion nr. 1; l-am deschis respectuos şi am găsit mai întîi o scrisorică, iar în scrisorică o tăietură dintr-un recent "3,14" (nr. 198), o notă semnată R.C. în care îmi exprimam melancolia după pastiluţa aceea răcoritoare, Mentosan, dispărută din comerţul postdecembrist, după cum aflasem din Evenimentul zilei; mă gîndisem la ea ca "la o madlenă sărmană a vieţii în socialism", felul 4, la liber, după eclerul de la felul 3... Dl Ionăşcuţ îmi scria următoarele rînduri: "Stimate domnule..., după cum vedeţi..." (stop!, în acea clipă, conformîndu-mă imediat, am cercetat plicul pînă în adîncul lui şi am descoperit cinci fişicuri alb-verzui pe care stătea scris cu majuscule: MENTOSANE) "...bomboana Mentosan trăieşte, dar nu ştiu dacă prosperă. Această bomboană nu este socialistă, cum o consideraţi Domnia voastră, este mai veche şi a traversat glorios şi cu demnitate iepoca. În general, ca să ştiţi cît adevăr este într-o ştire de presă trebuie împărţit cel puţin la 3,14. Cu deosebită stimă, Arion Ionăşcuţ" Vesel nevoie mare, într-o stare de graţie - de ce nu ar fi azi veselia o stare de graţie? - am desfăcut hîrtia, şi ea civilizată, a unui fişic, am numărat 7 bombonele albe şi am adîncit problema cum se cere, prin informaţie. Pe un fond verde ecologist, titlul cu majuscule albe: MENTOSANE (la plural, adică o mentosană, două...) era dominat de un elefănţel roşu care ţinea pe trompă o bombonea; sub el, cu litere cît o furnicuţă, se specificau ingredientele: zahăr (uau, nu am voie!), dextroză, mentol, amidon, adjuvant; apoi şi mai micile indicaţii: a se consuma înainte de mai 2008, a se păstra la un loc uscat, gramaj 17 gr. Plus grila aceea euro cu multe cifre sub beţişoare albe şi negre din care nu pricep nimic. Sus, peste elefănţel, se tipărise numele firmei producătoare, dar fiindcă tranziţia m-a înrăit, nu fac publicitate gratuită şi doar precizez, cu un firicel de fior proustian, că e dintr-un oraş ardelenesc unde mi-am făcut armata. Fără să mă ating de vreuna (zahărul...), singur la masa redacţională (nu de brad...), am revăzut brusc şi exact - cum scrie la carte că lucrează madlena - baraca de la Brazi, unde mă dusesem cu o ingineră, eu să scriu o frescă, ea să construiască, eram foarte sănătoşi, rezistenţi la foame şi intemperii, nesuspuşi sau supuşi doar dorinţelor fundamentale, muncea ore întregi pe şantier, venea în plină zi să vadă cum lucrez, cum progresez, apoi dispărea şi mă lăsa cu poveştile lui Moritz, din camera de alături, Moritz Procopovici, un sudor la 60 de ani, cu o mînă în ghips, care îi povestea Marioarei lui, ziua şi mai ales noaptea, din O mie şi una de nopţi, ea se foia prin baracă şi-l întrerupea mereu întrebîndu-l dacă vrea azi cu ceva rîntaş, dacă să-i taie o ceapă lîngă, dacă să-i deschidă şi un compot, el răspundea lapidar la cotidian şi trecea mai departe la Şeherezada, punînd accentul pe uciderea celui care nu ştia să povestească, iar eu nu mai aveam chef să scriu nimic, ficţiunea arabă îmi aliena inspiraţia socialistă. mă refugiam în Forsyte Saga (iar noaptea, în timp ce femeia de lîngă mine dormea duios, îl auzeam pe unul Corcodel, dintr-o altă cameră învecinată, pregătind un utemist pentru examenul de istorie la seral: "Mă, tu ştii de ce l-au mîncat pe Mihai Viteazu? Fiindcă n-a avut securitate... Nu poţi fi viteaz, dacă nu ai securitate...") ca, într-o dimineaţă, soţia unuia de peste două barăci, mergînd din uşă în uşă pe coridor, să-mi bată uşor în geam şi să mă servească, de drag, fiind ziua ei de naştere, "cu o mentosană", cred că prima din viaţa mea. După care m-am ridicat de la masa mea şi am oferit fiecărui coleg aflat în redacţie cîte un fişic, adăugînd ca bibliografie şi scrisoarea dlui Ionăşcuţ; s-a surîs ca în faţa unei năzdrăvănii anacronice. Eu mi-am păstrat "una bucată Mentosan" ca pe cel mai nostim trofeu cucerit în anul 2007. Ţin enorm la toate situaţiile nostime; sînt din ce în ce mai puţine; va fi din ce în ce mai dramatic.
