Neurofotbal

Publicat în Dilema Veche nr. 227 din 19 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Precizare din capul locului: acest articol pleacă la tipar cu o zi înainte de ultimul meci din "Grupa morţii", autorul nu ştie ce va fi mîine, dar ştie ce a fost mai ieri şi alaltăieri. E de neuitat. A fost aşa cum puţini au îndrăznit să-şi închipuie şi, mai ales, s-o scrie: România - socotită fără nici o şansă - a făcut 0-0 cu Franţa şi 1-1 cu Italia, două campioane mondiale din ultimul deceniu. Cu Franţa, România a comis unul dintre cele mai urîte meciuri ale turneului. Cu Italia, doar peste trei zile, aceeaşi echipă a realizat una din cele mai frumoase partide, unii specialişti socotind-o chiar superbă. În meciul cu Franţa, antrenorul Piţurcă a preconizat - şi bine a făcut, susţin meseriaşii în problemă - o tactică excesiv de prudentă, statisticile demonstrînd că nu s-a tras nici un şut pe poartă, echipa avînd în schimb cel mai bun bloc defensiv*. În meciul cu Italia, a fost superioară în ocaziile de gol, inferioară în posesia mingii şi a loviturilor de corner. În aceeaşi ordine de idei care se bat cap în cap, imnul României - acel mohorît "Deşteaptă-te, române!" - aşa cum a fost interpretat de echipa naţională s-a clasat, în topul "imnurilor", pe locul al doilea între cel italian şi cel croat. Oameni de idei întru totul diferite - precum domnii Traian Radu Ungureanu şi Cornel Dinu - s-au declarat, în studio, la fel de emoţionaţi, în sensul reclamei Coca-Cola: fotbalul ne uneşte pe toţi. Toate aceste evidenţe contradictorii impun constatarea fulgerătoare a lui Emil Cioran, după ce a văzut la televizor o înfrîngere cumplită a României la rugby într-un meci cu o naţională de pe insulă (ceva în jur de 130 la 0): "Românii cînd nu sînt excesivi sînt nuli". Cum s-ar zice la Paris: Il en savait quelque chose - "ştia cîte ceva despre asta". La fel de dragă îi este autorului, fie şi în fotbal, observaţia lui Lampedusa: "cea mai adîncă voluptate a omului este să poată spune: Ťţi-am spus eu că aşa o să fie!»" Ca atare, scribul dumneavoastră - mai zilele trecute el a primit de la un internaut scandalizat al Gazetei sporturilor, un mesaj devastator: "Da, ce, bă, tu scrii ca Cioran?" - nu poate să-şi reprime voluptatea de a fi scris, aici, că în meciurile cu balaurii şi crocodilii din această grupă va funcţiona norocul cu tot ce înseamnă el şi ghinion, ca oriunde se ciocnesc cei buni cu cei foarte buni. În meciul cu cocoşul galic - că aşa e în junglă, fel de fel de vieţuitoare - norocul României a purtat un nume clar: Anelka, centrul înaintaş francez care a ratat din cea mai facilă poziţie, chiar de la început. În bătălia cu Italia, bafta şi zbîrciul au convulsionat mult mai aprig şi s-au echilibrat în nefericiri strigătoare la cer, conform unei sintagme care face furori în publicistica noastră. România a avut parte de un arbitraj norvegian la care nu a visat vreodată: dl Ovrebo a anulat un gol perfect regulamentar al Italiei (recunoscut ca atare de toată gîndirea românească - act rarissim de cultură) şi a acordat în minutul 80, un penalti întru totul discutabil în favoarea noastră. Un arbitru venerabil ca Nicolae Rainea a declarat cu toată truculenţa naţională: "Dacă dădea un asemenea 11 metri împotriva noastră, îl alergam pînă la Bucureşti! Aşa însă, ar merita să fie cinstit cu o plimbare, în vapor, pe Dunăre!" Şi unde a fost ghinionul? Acolo unde el se întîlneşte cu labilitatea psihică, cu tremuriciul oaselor, cu neştiinţa. E ceea ce se numeşte azi a şti să gestionezi norocul; căci nu e întru totul corectă ideea, devenită şlagăr, conform căreia norocul ţine cu cei îndrăzneţi. El ţine şi rămîne la cei care ştiu ce să facă atunci cînd cade pe capul lor. Norocul ţine cu ştiutorii lui Cărtărescu. Momentul culminant a fost acela al penalti-ului în care şansa portarului Buffon s-a îngemănat cu neşansa neştiutorului Mutu. Nu a existat declaraţie competentă în care să nu apară aceşti termeni, de loc inefabili: şansă sau neşansă**. Gică Popescu - singurul fotbalist român ajuns căpitan la Barcelona - a fost cel mai radical: "Să se mai termine cu norocul Italiei!" Şi ca hazul să apară şi el, după ce s-au îmbrăţişat în final cu "ai noştri", italienii ne-au declarat "cinici": "Cinicii români" - au titrat imediat... Cine vorbeşte? Cine se plînge de cinism în fotbal? Cei care l-au consacrat fără scrupule - acel 1-0 din minutul 8 pînă în minutul 90, la care, oricît te plîngeai că nu ai avut noroc, Herrera îţi arăta tabela de marcaj. În sfîrşit, ca să nu ne enervăm, pentru a ne desprinde de contingent şi ca să ne ridicăm uşor spre meta, autorul vede în rectorul bisericii poloneze din Viena, părintele Zygmund Waz, personalitatea exemplară de dincolo de turneu. El a decis, înaintea meciului Polonia-Austria să fie neutru, adică să nu ridice rugi Domnului pentru a nu-L amesteca în această chestiune. "Şi austriecii se roagă şi nu vrem să-l punem pe Dumnezeu într-o situaţie delicată." Nimeni, în fond, nu s-a mai exprimat cu atîta delicateţe despre ceea ce a putut face fotbalul din om. * Comisia tehnică a UEFA l-a socotit cel mai bun meci d.p.d.v. tactic!! ** Monumental a fost ghinionul celui mai bun portar din Europa, cehul Peter Czsech, care la 2-1, în ultimele minuţele, a scăpat, ca la grădiniţă, mingea din mînă, turcii au egalat ca imediat să marcheze golul victoriei.

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Gîndeşte altfel
Think Outside The Box (think.hotnews.ro) este „o iniţiativă HotNews.ro, cu sprijinul Tuşnad“ şi are două tendinţe principale: o tendinţă urbană şi o alta „verde“. De fapt, e un site de opinii, reportaje, interviuri şi comentarii inteligente care şi-a format într-un timp relativ scurt proprii săi cititori, alţii decît cei care îşi dau cu părerea pe HotNews.
Odă  jpeg
Odă
E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în cons
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (II)
Localitatea de obîrşie a Marelui Will este aşezată în mijlocul Angliei. Coborîm în staţia de tren, un fel de haltă, dar cu rezonanţe istorice. Din gară pînă la Shakespeare Center faci cam cinci minute de mers pe jos. Toate drumurile duc la… Shakespeare.
Odă  jpeg
Un moment graţios
Conform titlului excelent, pe măsura poeziilor din ultimul volum al Angelei Marinescu, o prietenă care încă mă întreabă: „cum ai putut fi de stînga?“, marxismul este pentru mine o „problemă personală“, gravă, de neocolit, dintr-acelea de la tinereţe pînă la bătrîneţe; sînt incapabil să trăncănesc pe seama ei, cu atît mai puţin să-mi bat joc de ea (ironic, da…).
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Turul lumii prin delicii culinare cu Laura Albulescu
Oho, o gramadă de întîmplări tîmpe am avut. O să fac totuşi un top 3.
Opiumul şi terorismul jpeg
Opiumul şi terorismul
Ultimul număr al revistei Time titrează pe copertă un articol despre războiul drogurilor asociat cu operaţiunile teoriste din Afganistan.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul. În Anglia, cu Laurenţiu Blaga (I)
Bilet de avion Cluj-Londra via Budapesta, dus-întors, compania Malev, luat cu trei luni înainte, preţ 81 de euro, din care 73 de euro taxele de aeroport. Superofertă.
Odă  jpeg
Încă o decepţie la zi
Trebuia s-o ştiu şi pe asta. Trebuia să fiu pregătit. Mereu sînt luat prin surprindere de ideile bătrîne cît lumea.
Unde dispar fetiţele? jpeg
Unde dispar fetiţele?
Numărul din 6-12 martie al revistei The Economist aduce în discuţie un fapt pe cît de şocant şi de grav pe atît de real – dispariţia a peste 100 de milioane de fetiţe în ultimii ani – şi încearcă posibile explicaţii ale numărului îngrijorător de mic de fete care se nasc în fiecare an.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Cu Dana Drăgoiu prin delicatese culinare
Grecia – ciorba de fasole şi chifteaua plină cu brînză telemea de la Delphi; caracatiţa la grătar de peste tot; moschari stifado, adică viţel cu ceapă mică, întreagă, cu un sos făcut cu roşii, scorţişoară, oţet; kokoretzi – un fel de drob, dar fără prapor, sub formă de frigare, cu lămîie şi ulei de măsline, şi ciorba de miel de Paşte în Mikonos; şi peştele, orice peşte – că oricum nu mă pricep –, oriunde în Grecia, în special pe malul mării; cel mai bun souvlaki din lume în sudul Peloponesului,
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima
Să mă-ntîlnesc în cotul uliţei cu toate sfătosbabele de la bunica din sat, să le privesc ducîndu-şi mîinile la gură cu mirare „tiii, da’ ce mare te-ai făcut!“, apoi să caut în şorţurile, strînse boţ, miresme de poale-n brîu, vărzări calde, cozonac domnesc şi pîine crescută pe vatră.
Hendrix & Page  jpeg
Hendrix & Page
N-am mai scris de mult aici despre revista mea favorită de muzică, Uncut Magazine, aşa că vă aduc numărul pe februarie care îl are pe copertă pe Jimi Hendrix, de la moartea căruia se vor face anul acesta patruzeci de ani şi căruia revista îi dedică dosarul principal plin de mărturii inedite, precum cea a toboşarului Juma Sultan, care a cîntat cu el: „Nu era politic, dar muzica lui reflecta politicile şi cultura acelei epoci.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Veneţia, cu Mocioi
Pe la începutul anului 2009 ne-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă să mergem în excursie la Veneţia, la carnaval, într-un week-end prelungit. Nu ştim de ce, aşa ni s-a pus nouă pata.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
„Lucruri mici cu bucurii mari care-ţi înveselesc inima“
Sînt binişor binedispus şi îmi prezint scuzele cuvenite; dau astfel ascultare unui bun prieten care aşa m-a sfătuit, apăsat: „trăim o vreme atît de rea încît, dacă te simţi o clipă cît de cît bine, trebuie să ceri pardon“. E cazul meu.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Trădători, deviaţionişti şi alte lepre
Am mai scris aici despre Comunistul, publicaţia săptămînală a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Revin pentru că percep probleme în paradis. Din primele pagini, nu s-ar fi zis. Cultul personalităţii lui Vladimir Voronin era acelaşi, apoi cele cîteva pagini obişnuite de atacuri la adresa adversarilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul - cu Corina Moldovan, la schi
Am început să schiez mai mult împinsă de la spate şi la propriu, şi la figurat. Tatăl meu, braşovean fiind, simţea în fiecare an chemarea muntelui şi ca atare mă căra după el pe diverse pîrtii, mai grele sau mai uşoare, că era un simplu derdeluş, ca Bradul, sau o faţadă de zăpadă şi gheaţă, pîrtia Kanzel. Am început, recunosc, cu schiuri cu legături.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
La Paştele Cailor, cu Cornel Popescu
Primul taxi l-am luat dimineaţă, la ora 5,30, pentru a ajunge la Gara de Nord. Ne-am bucurat astfel că vom reuşi să ajungem la timp pentru a prinde trenul, dar ne-am mai „bucurat“ şi de muzica house pe care tînărul taximetrist o asculta înainte de ivirea zorilor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Eugenia! Eugenia!
…Mai întîi, iubito, puţintică teorie. Nu doar trecutul, dar, imperceptibil, prezentul secretă deja nostalgia. Am prins vremea cînd toată lumea ştia, monden şi papagaliceşte, că „nici nostalgia nu mai e ce-a fost“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Un aspect al sărăciei
Se constată, în cadrul mizeriei generale şi inflaţiei pamfletare, o sărăcire a injuriei prin care omul îşi dezvăluie, ceas de ceas, dispreţul faţă de om. Să luăm, ca în geometrie, o dreaptă, două drepte, trei stîngi, fie şi un pumn în cap.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
De ce n-au oamenii blană?
Aceasta e întrebarea articolului principal, „The Naked Truth“, din revista Scientific American, numărul din februarie. Interogaţia, aparent jucăuşă, este una dintre preocupările constante ale oamenilor de ştiinţă în ultimele decenii.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Criza euro văzută din ţara $
În peisajul presei autohtone, suplimentul The New York Times distribuit săptămînal, în fiecare vineri, împreună cu România liberă, are efectul unei întîlniri de gradul III: tonul e dubios de neutru, subiectele sînt periculos de pertinente, iar înfăţişarea publicaţiei e devastator de atractivă. E, practic, un ziar din altă lume, aterizat, nu se ştie cum, nu se ştie de ce, în România.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Unde-i uichendistul? La Băgău, cu Florin Toma
Cîndva, prin toamnă, m-am culcuşit cu neştire de altceva la subţioara Ardealului, dată cu deodorant de lemn crud, de bălegar, de boabă de strugure strivită în teasc şi amirosind a pîine coaptă în frunză de varză pe vatra din curte.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
O intensă dezbatere sufletească
Oricît de mare a fost gerul de 24 ianuarie, de Unirea Principatelor (noi, pe vremuri, de 24 ianuarie ziceam că e şi luna unirii Principalelor, adică pe 7 era ziua ei, iar pe 26, ziua lui) mie, dacă-mi fluturai şi un tramvai sau un bancomat sau o sarailie, nu mi-a ieşit din minte, căci ea nu îngheţase complet, această sintagmă, sau paradigmă, sau parapantă: „liderul de suflet al românilor“.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Uichendist pe Kalinderu, Buşteni
Sîmbătă, ora 8,30, drum ca-n palmă, frig. Parcă stă să vină vîjul. Uite ninsoare blîndă şi mută. Aşa stînd vremurile în Sinaia, iau copilul şi-l duc pe Kalinderu, în Buşteni.

Parteneri

1733923409 RcsX jpg
Constipația: Cauze la Adulți, Remedii și Rolul Probioticelor
Constipația este o problemă des întâlnită și care afectează mulți adulți, având un impact negativ semnificativ asupra calității vieții.
poligon goranu valcea foto Facebook jpg
Un ofițer și patru elevi, răniți într-un poligon din Vâlcea, după o explozie a unei capse detonate electric
Patru elevi și un instructor, toți din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniți joi, 12 decembrie, în jurul prânzului, în poligonul Goranu, județul Vâlcea, pe timpul executării unei ședințe de confecționare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu exploziv real.
fiica lui maricel pacuraru captura Realitatea png
Fiica lui Maricel Păcuraru plânge, în direct la Realitatea Plus, după ce instanța a anulat condamnarea tatălui său: „A făcut pușcărie degeaba”
Ana Maria Păcuraru, fiica proprietarului grupului Realitatea, a izbucnit în plâns, miercuri, în direct, după ce a aflat că Tribunalul București a anulat condamnarea la închisoare lui Maricel Păcuraru în dosarul Poșta Română.
tezaur bnr jpeg
Pentru restabilirea bunelor relații și a adevărului istoric, ar trebui ca Rusia să-și ia la Moscova „aurarii” și să ne trimită înapoi Tezaurul României
Ce se mai știe despre Tezaurul Băncii Naționale a României trimis la Moscova și nerecuperat – o creanță mai veche de un secol.
Ionut Moşteanu/ Facebook
Ionuț Moșteanu (USR), despre negocierile pentru formarea guvernului: „Nu a fost nicio discuție despre împărțirea ministerelor”
Ionuț Moșteanu, unul dintre negociatorii USR pentru formarea viitorului guvern, a oferit detalii despre stadiul negocierilor și despre măsurile care vor urma pentru stabilizarea economiei României.
ELENA UDREA jpg
Elena Udrea rămâne în închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins apelul. Decizia este definitivă
Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins apelul făcut de fostul ministru al turismului Elena Udrea și au decis că aceasta va rămâne în închisoare.
padure tropicala jpg
Cel mai mortal animal din lume nu este cel la care te gândești
Este considerat, pe bună dreptate, cel mai mare prădător al lumii. Și dacă v-ați dus imediat cu gândul la un rechin alb, un urs grizzly sau o altă bestie similară, este de înțeles, doar că numărul victimelor umane
„Reflecții asupra Revoluției: 35 de ani de istorie”, expoziție cu imagini de arhivă AGERPRES
„Reflecții asupra Revoluției: 35 de ani de istorie”, expoziție cu imagini de arhivă AGERPRES
Expoziția „Reflecții asupra Revoluției: 35 de ani de istorie”, cuprinzând imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată, joi, la Biblioteca Metropolitană București.
horoscop 3 august webp
Zodiile care vor da lovitura vieții lor, înainte de Anul Nou. Ce se va schimba în viața lor
Anul se apropie de final, dar pentru trei zodii norocoase, universul pare să aibă planuri mari. Aceste semne zodiacale vor experimenta schimbări pozitive și evenimente neașteptate care le pot schimba viața.