Lettre Internationale
Îmi pare rău, dar e imposibil să scrii pe scurt despre
, cea mai europeană revistă românească de cultură, care îşi vede de treabă cu discreţie şi eficienţă, apărînd nesmintit în fiecare trimestru/anotimp şi arătîndu-ne – dacă avem răbdarea s-o deschidem şi s-o citim – că sîntem o parte a Lumii şi că (dincolo de obsesiile noastre cotidiene recoltate, rumegate şi-napoi la lume date, după cum ne arată televiziunile) nici măcar nu sîntem atît de departe de ea. De Lume, adică.
Pentru cei care au deschis televizorul mai tîrziu, care stau prea mult pe chat şi pe Wikipedia ori trăiesc cu impresia că înainte de Internet n-a existat nimic, precizez că
este un proiect (iertaţi-mi cuvîntul la modă) de publicistică europeană gîndit şi aplicat de Antonin J. Liehm: o revistă care să aibă „ediţii locale“ în diverse ţări, dar să pornească de la un nucleu comun şi să poată schimba („împărtăşi“, „share“-ui) conţinutul dincolo de graniţele naţionale. Antonin J. Liehm este un gazetar de mare anvergură, acum octogenar, care a avut această „viziune“ înainte de era Internetului şi a traducerilor „automate“ pe care Google & co. se chinuie (fără mare folos, părerea mea...) să le tot perfecţioneze: reviste „naţionale“ cu conţinut european. Aşa încît a „scos“ pe piaţă conceptul Lettre Internationale la Paris, pe care l-a „dat în franciză“ (spun asta ca să-i captez şi pe manageri...) în diverse ţări. Din cîte au fost la un moment dat, au rămas opt (criză, bugete, finanţări etc.):
apare acum la Paris, Roma, Berlin, Madrid, Copenhaga, Budapesta, Sofia şi Bucureşti (în anii trecuţi, revista apărea şi la Belgrad, Zagreb şi în alte locuri...). După părerea mea strict subiectivă şi avînd în vedere că am văzut şi alte ediţii străine şi îi cunosc pe unii dintre cei care le fac, o spun cu mîna pe inimă: ediţia românească este mai bună, mai „pe fază“, mai firească şi mai europeană decît majoritatea suratelor sale.
Vin acum la subiect: a apărut numărul 72, ediţia de iarnă. Dl B. Elvin (redactorul-şef, un admirabil constructor de reviste şi un extrem de competent cititor de gazete – ceea ce e lucru rar în zilele noastre) şi echipa sa adună la un loc nume şi texte pe care, aburiţi de televizor cum sîntem, le „visăm“, dar nu observăm că le avem la îndemînă, la fiecare trei luni, contra sumei de 5 (cinci) lei. Revista se deschide cu un eseu al lui Václav Havel („Surprizele istoriei“), dar fostul preşedinte ceh este prezent şi mai încolo, într-un dialog cu Adam Michnik („Revoluţia sufletului“). Vreţi alte nume mari? Le aveţi: Raymond Aron (cu fragmente de „Memorii“), Karl Schlögel, Alain Finkielkraut, Georges Nivat, Peter Nadas, Antonio Tabucchi şi alţii. Plus Herta Müller, cu discursul ţinut la Stockholm cu ocazia decernării Premiului Nobel. (A remarcat cineva, a făcut cineva un „brand“ din faptul că, de ani de zile,
publică în
discursurile laureaţilor Nobel pentru literatură?). Vreţi şi nume româneşti compatibile cu cele străine? Iată: Ion Vianu, Adrian Cioroianu („1989 al meu“, un interesant eseu subiectiv al unui istoric al comunismului), Alice Georgescu, Andrei Gorzo („Despre neorealism“), Cristian Teodorescu, Cristina Modreanu, Rodica Binder. Scriitori şi publicişti de prima mînă, pe care greu îi poţi aduna laolaltă (doar
mai reuşeşte uneori, dar nu atît de substanţial ca
...).
Pe scurt: citiţi
, ediţia română, iarna 2009-2010. Dacă nu o faceţi, veţi regreta: vă veţi simţi mai singuri pe lume, nişte bieţi provinciali care cred că „Lumea“ e departe. De fapt, nu e: e între noi. Pe citite... (M. V.)