Informare despre gîndurile mele, în timp ce Gulda cînta Mozart

Dintre cele 101, 102, 103 gînduri care - conform calculului stabilit de Umberto Eco - trec în 5 minute prin mintea unui intelectual, azi, încerc să relatez cîteva din cele care m-au străbătut în timp ce-l ascultam, la Mezzo, pe Frantisek Gulda, într-un recital Mozart, Gulda, pianistul binecuvîntat care putea să cînte la fel de bine Mozart şi jazz, cel care descoperea swing-ul într-o sonată "a divinului maestru care nu ne-a părăsit, slavă Domnului, niciodată", un Gulda îmbrăcat fistichiu, aproape ca Papageno din Flautul fermecat, încălţat cu nişte adidaşi şi a cărui extravaganţă exterioară se sublima în rigoarea cu care degetele lui, împreună cu sprîncenele, controlau fiecare acord şi triolet. În timpul fanteziei în re minor, bucată care-mi însoţeşte "supravieţuirile" de cînd mă ştiu ca pianist ratat, informez - mai mult sau mai puţin abrupt - că m-am gîndit la următoarele: ...trebuie să-i scriu episcopului polonez din Jasna Gora ca să-mi explice de ce, în ghidul său pentru spovedaniile prelaţilor care au colaborat cu Securitatea, infamiile au grade de comparaţie, precum adjectivele; ...trebuie să găsesc e-mail-ul lui Daniel Barenboim şi să-i formulez clar: orchestra ta simfonică West-Eastern Divan, formată din tineri evrei şi palestinieni, ar trebui să dea zilnic concerte la graniţa dintre Israel şi Liban, printre tancuri şi buncăre, pe acele pămînturi-ale-nimănui care vor deveni ale lui Beethoven şi Haydn şi să vedem ce efect vor produce, fie şi dacă nu vor produce nici un efect; ...ce a vrut să înţeleagă Gulda, după fantezia în re, prin aceea că "Mozart deţinea secretul unei clarităţi formidabile"? Claritatea are şi ea secrete? ...şi de ce cîntă purtînd adidaşi? simte mai bine pedala? pe mine, ani de zile, cea mai crudă profesoară de pian nu m-a lăsat să ating pedala, fiindcă "nu-s pregătit pentru acest mister al pianului"; ...trebuie să scriu un articol la împlinirea a 50 de ani de la Budapesta, de la acel ’56 care m-a făcut alt om; ...trebuie să-i transmit lui Cărtărescu bătrîna idee a lui Paul Georgescu - nu mă interesează deprimările tale decît după ce văd, pe hîrtie, ce produc ele; ...ultimele strigăte de entuziasm ale lui Paul Georgescu (pe buimăcitorul final în re major al fanteziei în re minor) au fost pentru Agopian şi Cărtărescu, lui Agop spunîndu-i deschis după Sara: "ca marxist, te-aş aresta...". ...trebuie să-l sun pe Johnny Răducanu, topit şi el după Gulda, să-i comunic că am văzut deunăzi, într-un minimarket de pe Banu Manta, ceva care semăna cu tortul de morcovi pentru cai bătrîni care-l uimise la Boston; ...trebuie s-o sun pe o prietenă care-l ţine icoană pe Cehov şi s-o informez că Anton Pavlovici a putut semna, în tinereţea lui de schiţoman vesel, o bucată cu numele de Schiller Shakespearovici Goethe; ...trebuie să stau de vorbă cu George Bălăiţă, ca între doi talmudişti cum sîntem, despre ce a vrut să spună Kafka, în jurnal, atunci cînd scrie că în el "se află o cancelarie". O cancelarie? Ei da, o cancelarie... ...trebuie să găsesc în însemnările mele cele spuse de Musil, în 1935, la Congresul antifascist de la Paris, foarte incorecte politic atunci; ...trebuie (pe bis-ul final al lui Gulda...) să-mi explic de unde pînă unde m-a apucat acest impuls de Herzog al lui Bellow, să sun, să chem, să comunic... Mozart să explice totul? M-am dus în camera mea şi am găsit, într-un tîrziu, în însemnările mele din 2000, ce a spus Musil în ’35, supărîndu-i pe mulţi prin centrismul său: "Marile idealuri şi virtuţi încearcă să se impună cu aceeaşi violenţă ca acelea păcătoase". Era prea apolitic? L-am transcris pe un carton imaculat şi l-am aşezat pe peretele meu de rugă laică lîngă un Glenn Gould, tînăr, la pian, o poză trimisă de cel mai ciudat drag prieten de lîngă Paris, un Gould la 24 de ani, în ’56, în acelaşi şi acelaşi 1956 de care nu pot scăpa.