Grădina mea de vis

Este, evident, o revistă de grădinărit (editată de Burda România, redactor-şef Cristina Stoica), dar nu orice fel, ci "cea mai apreciată revistă europeană de grădinărit". Numărul din martie începe, aşa cum ne aşteptam, cu o odă a primăverii vegetale: "merii înfloriţi, toporaşii drăgălaşi şi narcisele de un galben auriu strălucitor sînt semnele caracteristice ale primăverii, care ne produc multă bucurie (...)". Nu numai că sună arhicunoscut, dar e un tip de limbaj practicat de multe reviste utilitare (şi pe care l-am semnalat cu diverse ocazii): unul poetic primar, accesibil " şi, probabil, apreciat de cititori, din moment ce se repetă cu atîta asiduitate " şi la îndemînă, pentru a fi aplicat în multe domenii " de la decoraţiuni interioare şi sănătatea femeilor pînă la grădinărit. Asociat cu registrul opus al lexicului strict tehnic " "Viking VH 540 dezmorţeşte soluri de consistenţe diferite şi poate fi folosit chiar şi pe suprafeţe mari. Utilajul funcţionează pe baza unui motor puternic, în patru timpi, cu pornire uşoară (...)" " dă reţeta repetabilă şi previzibilă revistelor de acest tip. La care se adaugă însă un alt tip de text, ce încearcă să treacă dincolo de limitele celor două registre amintite: un soi de "mituri fondatoare" mai cu picioarele pe pămînt, aplicate domeniului în cauză. În cazul grădinilor, e vorba de reportaje ce descriu "cosmogonia" cîte unei grădini mai deosebite. De altfel, chiar în articolele respective, grădinile sînt comparate, în clasica tradiţie a scrierilor în domeniu, cu... paradisul: "Perspectivă asupra paradisului: După 1. Intrarea lungă în spaţiul propriu, începe imediat grădina spectaculoasă. Nenumăraţi trandafiri căţărători tivesc drumul pînă la 2. Garaj. Prin curtea mică se ajunge la vechiul 3. Bazin, care a devenit un iaz de grădină cu ponton de lemn, amenajat în stil de vacanţă. (...)" (din reportajul "Bun venit în grădina de basm", a lui Gundi şi Hans Scharzmann). La un asemenea paradis nu se ajunge oricum, ci cu muncă, dăruire, şi... tradiţie. O adevărată ideologie a întemeietorilor unor astfel de grădini se conturează aici. Ei sînt, în general, vizionari, dar şi pionieri: "În 1991, cînd familia a cumpărat terenul, acesta consta dintr-un maidan plin de bolovani şi de buruieni. Acolo unde astăzi se află grădina, exista, pe vremea monarhiei austro-ungare, un baraj. Toţi membrii familiei s-au străduit mult timp pentru a îndepărta bolovanii, pentru a stîrpi buruienile, pentru a nivela pămîntul şi a-l îmbunătăţi. A fost o adevărată muncă de pionierat! Dar munca acestei familii a fost răsplătită" (din articolul "Grădina e opera mea de artă!", despre grădina Mariei Sommergger, cititoare a revistei, din orăşelul austriac Gussing). Deja se conturează o adevărată doctrină nu doar de luare în stăpînire a unei lumi noi, ci chiar religioasă (după faptă şi răsplată...). Oamenii care se ocupă de asemenea întreprinderi " deducem din revistă " au curajul să pornească de la nimic şi să rişte. Filmele cu pionierii americani din vestul sălbatic nu sînt departe de poveştile de aici: "De un efort de voinţă la fel de mare a dat dovadă stăpîna casei şi în ziua cînd a observat că pămîntul din grădină este dur ca cimentul.