Regia Autonomă de Tîlhărie Bucureşti
Bună ziua, mă numesc M. Chivu şi sînt dependent de transportul în comun. Locuiesc în Giuleşti pe al cărui bulevard circulau, acum doi ani, tramvaiele 2 şi 44. La un moment dat s-a hotărît că mult mai bine ne-ar servi un metrou uşor. Precum 41. Liniile de tramvai au fost scoase, izolate cu o bandă de plastic şi, în schimb, ni s-a introdus autobuzul 644. De fapt, nu era vorba de un autobuz cum vedem zilnic circulînd prin tot restul oraşului, ci mai degrabă de un mecanism auto, un fel de instalaţie pe patru roţi învelită într-o foaie de tablă ruginită care o dată a fost portocalie şi prin care toamna te trage curentul şi te plouă, iarna te ninge, iar vara îţi intră praful în ochi şi fumul negru-pal al ţevii de eşapament pe nas... De vină nu erau, fireşte, nici găurile din podea prin care puteai urmări cum se succed liniile de vopsea de pe asfalt, nici geamurile spoite şi crăpate, nici acoperişul căscat în cîteva locuri, nici măcar scaunele care odată aveau doar burete (nu şi găuri în burete), nu, de vină erau marca şi vechimea acelui rollercoaster terestru care circula aplecat puţin spre stînga şi care scotea nişte zgomote pe care un DJ le-ar putea remixa într-un sound industrial avangardist. Marca era Ikarus şi a fost asamblată prin anii â70, cînd în Occident încă se mai vorbea de marea revoluţie industrială. Înainte de a-şi trăi această a doua tinereţe pe asfaltul giuleştean, "autobuzele" Ikarus zăceau probabil în tristeţea geriatrică a cine ştie cărui cimitir auto. Dar ceea ce trebuia să fie doar o soluţie temporară s-a transformat, după cum ştiţi, într-o stare de fapt. Pentru că firma care a cîştigat licitaţia modernizării liniei de tramvai a vîndut şinele la fier vechi şi a dispărut. În noiembrie 2005 cînd, conform contractului, lucrările trebuiau finalizate, banda de plastic de la locul crimei transportului giuleştean în comun se rupsese şi plutea uitată pe braţele vîntului de toamnă. Lucrările au început abia la jumătatea acestei veri (adică după aproape un an de cînd ar fi trebuit încheiate), odată cu cei cinci muncitori care au sudat două zile o şină în faţa blocului meu. Dar, cu ce nu se obişnuieşte omul!? Trebuie să fim înţelegători. Sînt vremuri calice, cum spune bunicul meu care se deplasează cu o iapă bătrînă ceva mai rapidă decît "autobuzele" giuleştine. Lucrările de modernizare s-au apropiat - miracol! - de final, iar tramvaiul-uşor 44 a început să circule de cîteva săptămîni, cam în perioada în care în bucătărie, în hol şi în sufragerie mi-au apărut fisuri în tavan. Dle Gheorghe Aron, dvs. ştiţi toate acestea; eu doar le-am rezumat pentru ne-giuleşteni! Altceva m-a neliniştit în ultima vreme şi m-a determinat să vă scriu. De cîteva ori aţi trimis în Giuleşti nişte cete de cîte 14 (paisprezece) controlori cu legitimaţia la chimir, care să pîndească şi să oprească "autobuzul" între staţii, unde forţau oamenii să coboare pentru control. Mulţi nu aveau bilet. O parte dintre aceştia - pentru că aşa e la noi, ne stă în fire să încercăm să păcălim statul chiar şi cu 11 mii de lei - nu cumpără bilet din principiu, dar alţii, poate cei mai mulţi, pentru că pe tot traseul Gara Basarab-Cartierul 16 Februarie nu există decît un singur chioşc de bilete: înăuntrul Poştei de la staţia George Vîlsan. Trebuie să admiteţi că, omeneşte vorbind, se poate întîmpla ca urgenţa deplasării cu "autobuzul" să te prindă fără bilet şi să-ţi fie peste mînă să mergi pe jos vreo două-trei staţii pînă la cel mai apropiat chioşc. Iertaţi-mi redundanţa, dar, vă întreb, e normal totuşi ca pe traseul unei linii de autobuz/tramvai să existe un singur chioşc de bilete? Însă, tot gîndindu-mă la faptul că, în loc să mai angajaţi o vînzătoare de bilete, dvs. plătiţi 14 (paisprezece) controlori pentru a da oamenii jos din autobuz şi a-i buzunări, mi-am dat seama că, de fapt, preferaţi să speculaţi cu amenzi slăbiciunea oamenilor şi nu să-i stimulaţi a cumpăra bilete şi abonamente. Dle Gheorghe Aron, va trebui să ne convingeţi că RATB-ul nu este o instituţie care are ca scop tîlhărirea legală a bucureştenilor! Altfel, de ce plătim, de pildă, acelaşi preţ pe bilet indiferent că circulăm în Centru cu autobuzele ultramoderne Mercedes, sau în cartiere mărginaşe cu tot felul de fantome-auto? De ce nu avem nici un autobuz de noapte sau de ce nu prelungiţi ora ultimului tramvai pînă la miezul nopţii? De ce trebuie să plătim două abonamente, şi pentru RATB, şi pentru Metrorex, cînd în toate capitalele europene e de-ajuns unul singur? De ce nu mătură şi nu spală nimeni autobuzele şi tramvaiele la capăt de linie? De ce iarna nu funcţionează toate caloriferele? De ce şoferii RATB sînt, în general, mitocani şi îţi închid uşile în nas taman cînd vrei să urci? De ce? De ce? Dle Gheorghe Aron, traficul infernal se datorează şi mizerabilei RATB! Fără respect, M. C.!