Puțini știu probabil că înainte ca Botvinnik să devină primul campion mondial sovietic la șah, URSS „a împrumutat” un fost campion mondial, pe germanul Emanuel Lasker. S-a întîmplat în 1935, cînd la Moscova a fost organizat un mare turneu menit să demonstreze virtuțile școlii sovietice de șah. Au participat șahiștii de frunte din țară, dar și din străinătate, ultimii fiind atrași și de premiile consistente. La 66 de ani, Lasker a terminat pe locul 3, neînvins, înaintea lui Capablanca. La sfîrșitul turneului, germanului i s-a propus să rămînă în URSS împreună cu soția, ceea ce el a acceptat. Fiind și matematician cu doctorat obținut la îndemnul lui David Hilbert, a fost angajat la institutul moscovit de specialitate, dar a activat și ca antrenor al echipei sovietice de șah. A renunțat la cetățenia germană, devenind în (și pentru) scurt timp cetățean sovietic.

Pe lîngă Lasker, cu acel prilej au rămas în URSS alți doi șahiști de clasă: Salo Flohr și Andor Lilienthal. Primul era o vedetă la acea oră, în țara sa, Cehoslovacia, o marcă de țigări și un parfum purtîndu-i numele. Al doilea se născuse în Rusia țaristă, dar emigrase în Ungaria la o vîrstă fragedă. Amîndoi s-au însurat cu rusoaice în scurtă vreme și habar n-aveau în ce loc nimeriseră. Organizatorul turneului, Nikolai Krîlenko, responsabil cu sportul sovietic, a avut un rol determinant în organizarea proceselor înscenate de la Moscova care pe atunci erau pe punctul de a izbucni (asasinarea lui Kirov, catalizatoarea proceselor, avusese loc cu aproape două luni luni înainte de turneu). După cum scrie Andrew Soltis în cartea sa Șahul sovietic. 1917-1991, un adjunct al lui Krîlenko l-a întrebat pe Lilienthal dacă în ziua liberă a turneului ar dori să îl vadă pe Lenin. Șahistul nu a realizat că de fapt e vorba de o invitație la mausoleul liderului bolșevic, și s-a întors către Flohr: „Salo, tu te duci la recepția pe care o dă Lenin?” Pe Lasker, dar și pe alții, sovieticii i-au invitat la un tur prin țară. În Ucraina, a fost întrebat ce impresii are. Franc, acesta a răspuns că sînt multe lucruri care îi plac, dar că nu înțelege de ce cuvintele nu își păstrează înțelesul în URSS. De exemplu, a explicat el, de ce la hotel apei care i se spune caldă nu este mereu caldă.

Cum de au luat atunci cei trei șahiști hotărîrea radicală de rămîne într-o țară de care aparent nu aflaseră prea multe? Motivul a avut un nume: Hitler. Lasker, Flohr și Lilienthal erau evrei și pentru ei ascensiunea nazistă putea deveni foarte periculoasă. Lui Lasker deja regimul îi confiscase proprietățile și îi blocase contul bancar. De cealaltă parte, URSS-ul se prezenta ca inamic al lui Hitler. Dacă erai evreu și căutai un loc sigur cît mai departe, aveai la acea vreme două opțiuni: URSS și SUA.

În 1937, împins și de soție, Lasker a plecat în SUA. A renunțat la postul de la Moscova și a mai trăit cîțiva ani în America cîștigîndu-și traiul din prezentări de șah și bridge. Protectorul său Krîlenko a căzut el însuși victima unui proces înscenat, în 1938. În schimb, ceilalți doi au rămas în URSS și au supraviețuit suspiciunilor prefabricate sovietice și puseurilor antisemite ale lui Stalin. Flohr a fost respectat și a devenit antrenor al unor campioni sovietici. Iar Lilienthal a ajuns la un moment dat singurul șahist supraviețuitor din lotul primilor mari maeștri numiți de federația internațională de șah.

Andrew Soltis a povestit în cartea menționată și alte întîmplări din cadrul acestui turneu de mare impact, Moscova 1935. De pildă că Botvinnik, cîștigător al turneului alături de Flohr, a fost prima persoană privată din URSS care a primit o mașină. Era un semn al autorităților de încurajare pentru rezultatul obținut și pentru rezultatele scontate pe viitor. Tot acest turneu a marcat începutul cunoscutei reviste sovietice de șah 64. Revista practic a continuat buletinul zilnic al turneului cuprinzînd analizele partidelor. Concursul a stîrnit un interes mare printre moscoviți, care se înghesuiau cu miile la fiecare rundă. Radioul prezenta rezultatele rundelor în buletinele de știri prezentate nu doar în rusă, ci și în alte cîteva limbi de circulație internațională. Una dintre întîmplările de culise ale turneului este însă semnificativă pentru șahul sovietic de atunci. Un concurent, ucraineanul Feodor Bohatirciuk, a avut o evoluție bună în turneu, reușind o remiză cu Capablanca și obținînd o poziție egală cu Flohr. A jucat însă cîteva mutări mai proaste și în final a pierdut partida cu jucătorul ceh. Acest rezultat, precum și victoria neașteptată din runda a 15-a la Botvinnik, i-au adus însă necazuri. A fost anchetat ulterior de sovietici pentru că a pus în pericol locul fruntaș al lui Botvinnik, boicotînd astfel șahul sovietic și în general progresele noii societăți comuniste. Printr-o minune, a reușit să fie convingător cu argumentul că tot ce l-a interesat a fost rezultatul sportiv. Bohatirciuk a părăsit pînă la urmă URSS-ul, după război emigrînd și el în Statele Unite unde și-a scris memoriile.

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 151 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 150 de data trecută: 1. Tg2! Tg8 (la 1… Dxf3 2. Dxf8#) 2. Dxh7+! Rxh7 3. Th3#.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Imagine de grup cu participanții la turneul de la Moscova, 15 februarie - 15 martie 1935. Pe rîndul din față, așezați pe scaune, sînt Bohatirciuk, Capablanca, Menchik (prima campioană mondială la șah, născută la Moscova, dar stabilită în Marea Britanie), Lasker, organizatorul turneului Krîlenko, Flohr, Spielmann, Romanovski. Botvinnik e pe rîndul al treilea, primul din stînga. Sursa: chesshistory.com