Kaiserul e soluția parcului la mai multe situații aparent fără ieșire. Dacă avem un joc de două persoane, dar se strîng mai mult de doi jucători? Dacă avem doar un set de piese și totuși mai mulți doritori vor să joace? Soluția e kaiserul, adică regula conform căreia rămîne la masă cel care cîștigă.
Atunci cînd, în anii revoluţiei islamice de după 1979, din Iran nu era izgonit doar Şahul, ci şi şahiştii, Ali Hachemi Tehrani, un preşedinte de club local de şah, începe să le scrie mai-marilor zilei, comunicîndu-le că fac o mare greşeală.
Despre candidații-cu-dosar s-a spus fie că sînt nerușinați, fie că sînt încăpățînați, fie că sînt sfidători. Dar dacă îi asculți cu atenție, există ceva în comun la toți: convingerea că sînt victime ale unui flagel care macină țara și care poartă numele DNA.
După ultima rundă a campionatului american de șah, încheiat acum o săptămînă, organizatorii s-au gîndit să facă și spectacol. Au pus la bătaie 50.000 de dolari și primii trei clasasați vor putea juca un turneu de blitz cu un invitat de onoare, nimeni altul decît cel de-al 13-lea campion mondial la șah, rusul Garry Kasparov.
Psihologii și neurologii nu s-au decis încă dacă șahul te ajută să trăiești mai mult. Una dintre teorii spune că șahul, dar și bridge-ul, sau Sudoku, îți pot ține mintea în priză, chiar dacă avansezi în vîrstă. Altă teorie susține că efortul mental cerut de o carieră remarcabilă în șah te uzează și pînă la urmă îți scurtează viața.
E oficial: India are pe moment cea mai bună echipă de şah din Asia. În turneul recent de la Abu Dhabi, tigrul indian a reuşit pentru prima oară să surclaseze dragonul chinezesc, şi încă la două puncte distanţă.
Planurile pentru meciul din noiembrie de la New York pentru titlul de campion mondial par să surclaseze cu mult toate standardele în materie. Pur și simplu, organizatorii meciului vor ca în cele două-trei săptămîni de joc șahul să iasă prin toți porii metropolei.
Cel mai vestit astfel de cuplu este cel format de Anatoly Karpov și Garry Kasparov. Rivalitatea lor a atins apogeul în meciurile pentru titlul mondial din 1984 și 1985.
Şahul nu e singurul sport individual aparent intrat in zodia globalizării. Coincidenţa face ca în acelaşi timp cu turneul de la Moscova să fie în plină desfăşurare, la Osaka, şi Haru Basho, turneul de primăvară al luptătorilor profesionişti de sumo.
Pămîntul s-a cutremurat a doua oară. După şah, şi go-ul, străvechiul joc chinezesc, are de sîmbătă un campion de silicon. DeepMind l-a bătut cu 4-1 pe marele maestru Lee Se-dol, 9 dan, așa cum în 1997 DeepBlue reușea să se impună în fața lui Garry Kasparov.
Unul din cinci norvegieni dădea pe NRK, televiziunea lor publică, să vadă live mutările din meci. Nu era ziar fără Magnus Carlsen pe prima pagină. Cum spunea preşedintele federaţiei norvegiene de şah: doar copiii de sub doi ani nu ştiau de el.
Ne-am obişnuit să vedem România în postura ţării care se străduieşte să ajungă din urmă alte state. Dar sînt şi domenii în care sîntem în rînd cu lumea bună, fără a mai fi nevoie să „recuperăm decalajele“. Iar un astfel de domeniu e cel al comunicaţiilor moderne, respectiv al telefoanelor mobile şi al Internetului.
Aţi pierdut vreodată o partidă la şah de v-a venit să aruncaţi cu piesele în aer? Aţi mormăit ceva la adresa adversarului de vă rugaţi apoi să nu fi fost auzit? Nu-i nimic, se poate şi mai rău şi se întîmplă şi la case mai mari.
A făcut vîlvă recentul avertisment al clericului saudit privind practicarea şahului: e un joc de noroc păcătos, care duce la ură şi duşmănie între oameni, şi care de aceea e „haram” (interzis) pentru drept-credincioşii musulmani.
Am scris Ministerului de Interne, acum cu o nouă conducere, ca în baza legii privind accesul la informațiile publice să răspundă la cîteva întrebări punctuale. Printre care și una privind numărul de coloane oficiale pe primele zece luni ale anului.
Nici nu începea bine, şi anul 2015 era deja marcat de atacul terorist din redacţia revistei satirice pariziene Charlie Hebdo. Au murit atunci, pe 7 ianuarie, sub tirul deschis de doi atacatori islamişti, 12 editori şi angajaţi ai revistei
2015 e un an între două olimpiade de şah, respectiv cea trecută, din 2014, de la Tromsø, Norvegia, şi cea de la Baku, Azerbaidjan, din 2016. Dar trei turnee din acest an pot da măsura aşteptărilor de la şahiştii români în perspectiva olimpiadei.
Ce fac aceşti ziarişti de ultimă generaţie? Ei des-publică. Des-scriu. Nu relatează. Nu înfloresc. Nu inventează. Ci şterg. Cu aşa ceva nici Zeus nu a putut fi surprins de contemporanii săi.
Că lucrurile merg prost pe timp de criză – am tot auzit. Nu mă mai miră dacă aflu de bugete tăiate, afaceri subţiate, salarii întîrziate sau neplătite. Mă miră însă cînd ceva mai mişcă, nu clachează, „se descurcă”. Criza e interpretată în fel şi chip, dar mai ales ca o scuză mai nouă pentru ruperea uneori violentă a continuităţii.
Nu e cazul pentru un turneu de şah care se încăpăţînează să se joace an de an, începînd din 2007, cînd criza se iţea pe la colţuri.
Aparent, turneele de şah duc lipsă de spectatori. Dacă aţi fost vreodată la un astfel de turneu, fie el cît de mare şi de promovat, imposibil să nu fi observat că liniştea mormîntală din sala de joc provine nu doar din respectul pentru concentrarea jucătorilor, ci şi de la numărul considerabil de scaune goale din „tribune”.
Fiecare organizator îşi laudă evenimentul, ştim asta, dar turneul de şah de la Londra, aflat în desfăşurare, are ceva argumente pentru a fi declarat „cel mai tare din istorie”. Pe de o parte, în vremurile recente, destul de rar poţi să îi aduci în acelaşi concurs pe jucătorii din Top 5.
Cel mai recent caz de presupus furt în şah s-a semnalat în urmă cu o lună, în Croaţia. Un turneu de şah obişnuit, cu premii modeste dar cu orgolii invers proporţionate. Au intrat în concurs cîţiva mari maeştri croaţi aşa încît disputa a părut iniţial o afacere de familie.
Zilele acestea s-a întîmplat ceva ce în lumea şahului se petrece rar. De fapt, s-a mai petrecut o singură dată.
Ştiţi cine este cel mai tare şahist din lume? E un norvegian de 22 de ani, pe numele lui neaoş @magnuscarlsen.
Ziarele i-au făcut rubrică. Politicienii au inclus-o în discursuri, de obicei pe post de justificare. Managerii au domesticit-o înfiinţîndu-i un departament special....
