Încerc să-mi imaginez toată bîzîiala din jurul fostului număr 1 mondial. Toate planetele care gravitează în jurul acestui soare şi toate lunile care gravitează în jurul acestor planete. Apoi mai sînt şi ceilalţi sori, de care nu ai cum să faci abstracţie. Şi mai sînt şi cometele pe care le priveşti cu fascinaţie. Dar cum Simona schimbă des meridianele şi emisferele, cerul se schimbă şi el. Alte stele, alte planete, alte luni. Şi între timp trebuie continuată goana prin Univers. E destul de ameţi
Aşa şi în tenis. Dramele celor care ar fi avut o şansă, dar n-au beneficiat de părinţi cu bani sau destul de hotărîţi pe drumul sacrificiilor stau stive. Buzărnescu a fost la un pas să alunece în neantul performanţei. Acum e înjurată de unii c
Ce i se potriveşte? Să stea cu el. Să fie, din punct de vedere al tenisului, cu el. Conversaţia lui, observaţiile lui, profilul lui uman. În acest univers în care antrenorii sînt chemaţi la coaching pentru a primi doar îmbufnări, opoziţii scrîşnite la sfaturi, mustrări sau chiar acuzaţii vehemente, adică sînt folosiţi, vorba lui Darren, ca saci de box, firele compatibilităţilor pot fi invizibile. O jucătoare, azi, e un mecanism delicat, e ca o primadonă a filmului în anii ’50-’60, aproape de vîr
Dacă nu ai nici o responsabilitate în cazul expus, dacă eşti fan de fan Roger, dacă te-ai obişnuit să-l vezi de la televizor şi net pînă în paginile revistelor şi ziarelor distribuite gratis în zborurile deasupra acestui Pămînt din ce în ce mai mic, atunci sigur că rîzi sau te enervezi. Sau amîndouă. Dar orice istorie stupidă începe cu „a crack in the wall“. E ca în poanta aia cu Dorel care îl ghidează pe şoferul Costel în timp ce acesta dă cu spatele. „Dă-i, dă-i dă-i… Ho
Un meci cu Serena nu e doar un meci. E ca şi cum istoria ţi s-ar răsturna în cap, ca un dulap plin de trofee care bufneşte pe tine în vestiar tocmai cînd să te închei la şireturile tenişilor şi te lasă plină de cucuie. Simona s-a pus singură pe calea ferată, hipnotizată de această entitate fără egal pe care obişnuia să o admire de mică şi pe care continuă să o admire în loc să o bată. Halep vrea să o bată, dar îi lipsesc două arme antitanc: the killer instinct, cum ar zice cealaltă, şi capa
Bölöni e un om liber. E desprins de tot ce e aici, deşi în spusele lui transpare regretul că nu a fost băgat mai mult în seamă de ţara al cărei – vorbele lui – paşaport îl poartă. Bölöni, de fapt, e un apatrid care are nostalgia unei patrii. Fie şi izvorîte dintr-un resentiment, judecăţile lui sînt de ascultat. Cînd îi contestă, voalat, titlul de „rege“ lui Hagi şi pe acela de „briliant“ lui Mutu, Bölöni nu îi atacă pe cei doi, ci pe noi. Poporul care se extaziază la capătul unui dribling, al un
Bianca Andreescu, în ciuda numelui, nu reprezintă România. Nici măcar nu e născută aici. Şi are nişte dificultăţi în a vorbi limba părinţilor ei pentru că nu are obişnuinţa de a o face. Poate doar la reuniuni de familie, prilej de a purta conversaţii consistente cu sarmalele, mămăliga şi clătitele, după cum zice ea însăşi. Dar da, ca jucătoare de tenis s-a născut în România, aici a luat racheta de mîner. Apoi mama ei s-a reîntors în Canada, de unde Bianca „noastră“ ne transmite, pe li
Aşa, repede, putem vorbi despre Halep, care e deasupra sportului românesc. Cea mai recentă dovadă: hernia ei de disc a fost între cele mai comentate boli care au lovit poporul român. Simona a stat tot anul pe acoperişul lumii ei, privind eternitatea. Ch
Nu mai mult decît trebuie să fim cu toţii antrenaţi cu felul în care se învîrte lumea azi. Sîntem prinşi într-un turbion pe care l-am inventat şi l-am îmbrăţişat degrabă: dorinţa bezmetică de a comunica oricînd, cu oricine şi despre orice. Ne-am trezit pe piaţă cu cea mai parşivă armă din istoria umanităţii: injecţia direct în creier cu tot ce gîndesc ceilalţi. Presa? Da, poate fi deranjantă, nedreaptă, p
Stimabilii de la UEFA vin cu gazonul în România aşa cum s-au dus americanii cu democraţia în Irak. Şi toată povestea va ţine, ca şi acolo, fix cît vor sta ei pe aici. După care o să ne apucăm iar de ceea ce ştim mai bine. Hagi, de care cetăţenii de rînd rîd ocazional, a spus într-o zi, în direct la TV, un lucru care m-a lăsat mască.
E pentru insuflaţii rectale. Simplu. Cel puţin aşa reiese, pe baza Football Leaks, dintr-un articol scris de Costin Ştucan de la Gazeta Sporturilor. Se foloseşte la oxigenarea sîngelui. Unii zic că e doping, măcar din perspectivă morală, alţii nu. Unii susţin că e eficient, alţii se îndoiesc. Ideea e că Steaua de la acea vreme, cu Reghecampf antrenor şi Neubert „guru“ al pregătirii fizice, a cumpărat un aparat pentru asemenea proceduri care pot stîr-ni rîsul sau, după caz, o crispare posterioară
Premiul pentru cel mai bun tînăr bătrîn, născut talent şi „mort“ speranţă. Meciul marilor artişti cu marii foşti fotbalişti (la noi toţi sînt mari, ăsta e cu adevărat momentul în care dimensiunile nu mai contează) a scos la iveală imaginea iubirii
Mergem mai departe. E greu, e destabilizant, dar înain-tăm. Mergem mai departe sau într-o parte. Tot aia. Undeva trebuie să mergem. Cahill nu e totul pe lumea asta, inclusiv în lumea Simonei Halep, care e destul de solid construită. În fine,
Din Dinamo „mare“ a rămas doar numele, iar din Steaua, nici atît. Sîntem în prezenţa unor naufragiaţi. Primii, managerial, ceilalţi, identitar. La o sută de ani de România să fim bucuroşi că am rămas cu o ţară relativ întreagă, dar părţile ei sînt vraişte.
A intrat într-o zonă de maturitate pe care a căutat-o asiduu. Copil a părut mereu a avea ambiţii mai mari decît posibilităţile. Zbaterea, scrîşnetul lui au uimit şi au născut, poate, zîmbete. Vedem din cînd în cînd astfel de oameni neîmpăcaţi, furioşi, zbuciumaţi, măcinînd în zadar de parcă ar vrea să mănînce un munte cu linguriţa. Dar într-o zi, în timp ce noi trăim linear şi ironizăm strîmb, linguriţa s-a transformat în lingură, apoi în polonic, sapă, excavator. Şi muntele a început să se tope
Fotbaliştii mor repede şi pentru că trăiesc repede, e o cantitate de evenimente mult mai mare decît întîlneşte o persoană obişnuită în aceeaşi unitate de timp. La marii jucători din anii de dinainte de balamaua istoriei a contat şi schimbarea statutului.
În general, noi sîntem înconjuraţi de duşmani. Să-i luăm pe rînd. Ungurii investesc în sport peste puterea noastră de imaginaţie. În sport „dar şi“ (după formula ineptă şi dragă ştiriştilor) în fotbal. Ce-i drept, la fotbal nu le iese. Dovadă că, oricît ai
Nu e uşor nici pentru şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Nici pentru ONG-urile care încearcă să salveze femeile de la sclavie sau pentru cei care vor să extragă copiii din zonele bătute de bombe. Diferenţa e că ei cîştigă infinit mai puţini bani decît un fotbalist sau un antrenor plin de el şi de autocompătimire. „Este prea multă răutate în ceea ce ar trebui să fie frumos.“ Serios? Şi să chemi jurnaliştii pentru conferinţa ta de presă la 8 dimineaţa, la mama naibii, doar pentru că
Hagi a fost făcut „hoţ“ de un turc, Yuksel Yesilova, antrenorul secund al Astrei, supărat că echipa Viitorul nu a returnat din aut o minge, aşa cum ar fi fost fairplay, iar la scurt timp a înscris golul decisiv. Povestea are mai multe amănunte, dar n-ar încăpea aici.
La Dinamo nu e vorba despre asta. Soluţia? Nu, disoluţia. Aceasta e tema. Iată o echipă rătăcită, practic părăsită de propriul patron, schimbînd strategia de club mai des decît se schimbă moda la Milano şi cu o imunitate atît de scăzută încît orice virus îi iese pe gură patronului de la rivala istorică se lasă cu 40 de grade şi frisoane în Ştefan cel Mare. Aşa a început ultimul scandal care le-a zguduit casa. Becali l-a fluierat cu vreun milion de euro pe Nistor, căpitanul şi jucătorul-cheie al
Mă întreb cînd n-or fi fost apropiate cele două la Brăila. Că, de la Panait Istrati încoace, nu mi se pare că ar fi divorţat vreodată. Întîlnirea cuţitarului de la Dunăre cu cei doi baschetbalişti americani de culoare, pe care i a băgat în spital (unul în stare gravă),
Voinţa de ridicare a fetelor la standardele băieţilor, inclusiv în privinţa banilor, vine cu un preţ. Acum ceva timp lucrurile erau mai simpatice. Girl fight presupunea nişte pumnişori strînşi de ambiţie şi eventual vreo bentiţă şterpelită din vestiarul comun. Fetele erau libere.
Ca tată, face acelaşi lucru ca mulţi alţi părinţi, îşi acompaniază excesiv copilul, ştie ce e mai bine pentru el, îi ghidează cariera, transferurile şi îi administrează laudele, pînă la a spune că va cuceri Balonul de Aur. Zîmbete. Atît de tare crede, însă, în el, că a ajuns chiar să îl răscumpere cu două milioane de euro de la Fiorentina, pe ai cărei conducători i-a tăvălit zdravăn pentru că nu l-au pus în valoare. Ca fotbalist, Ianis nu are personalitatea, accelerarea, driblingul, protecţia ba
E bine. E cum e cu autostrăzile. Se vor face. Cîndva, nu întrebaţi cînd. Nu la timp. Timpul înseamnă bani, iar banii au alte treburi. Stadionul Dinamo nu va fi gata pentru Euro 20, hîc, 20. Le-a spus-o adjunctul doamnei Priştina, viceprim-ministrul Stănescu, celor de la FRF. Vă închipuiţi ce dramă a iscat! Ce lacrimi, ce urlete!… Aiurea, n-a fost nimic. Oamenii ştiau sigur că aşa se va întîmpla, că doar trăiesc în România, nu în Danemarca. E posibil, probabil ca situaţia să fie identică şi în ce
Sondajul pare o glumă simpatică. Pînă la urmă, Andrei Pleşu prinde şi el clasamentul, suflîndu-le în ceafă lui Piersic senior şi Andreei Marin. Iar cînd „sfîntul“ Arsenie Boca îi dă distanţă lui Iisus Hristos începi să pricepi. În plus, Monica Tatoiu (în spatele numelui stă o persoană sau un personaj de poveşti cu Păcală?) e peste Hagi. Ce să comentezi? Oricum, sondajele sînt un perpetuu mister. De puţine ori se împlinesc, dar de fiecare dată provoacă acelaşi salt de suflet precum visurile de
Ce urma să se întîmple în Piaţa Victoriei la mitingul diasporei a fost anunţat în această primăvară, numai că nu am ştiut să „citim“ mesajul trimis atunci de brava Jandarmerie. La meciul CSA Steaua cu Academia Rapid de pe Arena Naţională,
Nu ştim rătăcirile lor de Scufiţe Roşii prin păduri pline de lupi. Într-o bună zi vedem doar că scot de sub fustiţă o mitralieră şi fac prăpăd printre haite. Au devenit ele însele un soi de prădători, o mutaţie necesară. Apoi aruncă arma grea, cad în genunchi, scot pistolul cu ultimul glonte şi îl duc la tîmplă.
Skynet. Echipa Terminator a Turului. „Domnia fără sfîrşit“, a titrat L’Équipe cînd a fost clar că încă un ciclist al acestei echipe deţinute de marele concern de televiziune a cumpărat pe ani buni drepturile de victorie în cea mai mare cursă a lumii. Din 2012 încoace, cu excepţia
Meciul care a desemnat campioana lumii a lăsat mulţi cetăţeni ai planetei nelămuriţi despre ce se întîmplă cu fotbalul. A fost o partidă excepţională, dar în acelaşi fel în care îţi iei bilet la operă şi nimereşti peste un spectacol fascinant şi bizar de sunet şi lumini din care
Se întîmplă ca de obicei la o Cupă Mondială: echipele „bune“ devin anoste şi „anostele“ devin bune. Să încercăm să înţelegem. Ce a fost bun la Germania, marea campioană prinsă cu posteriorul gol în văzul lumii ca un copil surprins că face pipi la gard? C
Trăim mai multe Cupe Mondiale. Franţa din grupe nu a mai fost cea din optimi şi cine ştie cum va fi în sferturi? Cupa Mondială e o ghicitoare. De aceea prinde. Oamenii se dau în vînt după astfel de distracţii.
Cei doi împart lumea fanilor precum Messi şi Ronaldo. Doar că în tenis nu e vorba despre „Gelatul“ contra „Robotzelul“, ci de „Intelectualul“ versus „Nemuritorul“. Şi mai ales nu e vorba despre cine se şi cine nu se dopează. În fotbal, discuţia asta a fost depăşită de mult, fotbaliştii şi fanii cu conştiinţa cristalină dorm ca nişte prunci.
Simona Halep s-a născut sîmbătă, 9 iunie, la Paris, în arondismentul 16. A fost asistată de 3500 de români şi de alte cîteva mii de străini care au încurajat-o să scoată definitiv capul în lumea mare. Pentru un campion, ca şi pentru un explorator, nu există „pînă aici“
Greşeli de felul acesta nu sînt puţine în lumea fotbalului, numai că, atunci cînd se produc în văzul planetei întregi, e o şapă de plumb de sub care nu poţi ieşi.
E ca la poker. Cînd nu cîştigi, dai vina pe cărţi. Le mai amesteci, le mai împarţi o dată şi iar încerci. Primeşti trei aşi şi te gîndeşti deja la careu sau măcar la full. Apoi, cînd nu-ţi pică ce-ţi trebuie, începi să crezi că o scoţi la capăt şi cu „trei bucăţi“.
Culmea e că numitul Vasi a făcut ceva treabă bună, e cel care a scos din pămînt noua bază a FCSB-ului. Rudă a lui Gigi B, care i-a pasat în acte echipa ca să nu mai poată fi tras la răspundere în tribunalele fotbalului pentru propriile declaraţii, Vasile Geambazi e un tip, se zice, cu apetit pentru construcţii.
E vorba despre interese. Şi despre dreptatea de dincolo de justiţie, care e mai încîlcită decît un ghem de aţe al bunicii. Helmut a aruncat în faţa şefilor de la MApN un întreg rechizitoriu. Ei spun că vor să recupereze 37 de milioane de euro de la Becali pentru că a folosit ilegal
Eu cred că Ion Ţiriac a vrut dintotdeauna să fie Ilie Năstase. Bine, cine n a vrut să fie, pînă la un punct, Ilie Năstase? Să-ţi dai chiloţii jos pe teren, să agresezi jurnalişti, să poţi înjura doamne în gura mare şi să primeşti aplauze, ce paradis! Dar mai ales să poţi spune oricînd, orice despre oricine.
Fotbalul a pierdut fotbalul. Asta e ideea, simplu exprimat. Toată floarea cea vestită a foştilor „mari“, propulsată de importante motoare media, s-a unit împotriva acestui june care a fost făcut în toate felurile timp de aproape patru ani, insultat, tăvălit, comparat cu Stalin şi cu personaje de desene animate
„Nu mai sînteţi fanii noştri, vă renegăm!“ Acesta ar trebui să fie discursul unanim după ce femei, copii, bătrîni şi, în general, inocenţi se îneacă în propriile scurgeri provocate de gazele lacrimogene. Dar ghiciţi ce?
Dan Petrescu nu e un tip ambiţios. E un tip bolnav de ambiţie. Se zice că asta e amprenta marilor caractere în sport. În orice fel de sport. În fotbal sau în cine scuipă mai aproape de zid. Într-o zi, Dan Petrescu, jucînd tenis cu un jurnalist, s-a înfuriat la culme cînd acestuia i-a sunat telefonul din motive urgente, fapt care a dus la întreruperea partidei (şi poate a unui game cîştigător) vreme de cîteva minute. Drept care, cînd celălalt a închis telefonul, Petrescu l-a luat pe al lui şi s-a
Loredana Toma, vedeta sutelor de kilograme urcate în micul ei cer, e o bucată de om de care poţi prinde drag. Dar halterele au atîtea probleme endemice de dopaj, la noi sau aiurea, încît tinzi să-i consideri pe cei de acolo mereu cantonaţi într-un soi de carantină morală.
Dacă e să iasă cu tăvăleală, măcar să le sară din buzunare nişte hîrtii şi să aflăm o parte de adevăr. Burleanu, ocupantul actual al jilţului, după ce a încercat să limiteze posibilitatea unor adversari de a candida printr-o lege internă aprobată, ce-i drept, de cvasitotalitatea turmei fotbalistice anul trecut, a scos convenabil, după patru ani de macerat, dosare despre cum, susţine el, ex-ul Mircea Sandu sifona banii federaţiei prin firme ale familiei şi apropiaţilor săi cu concursul lui Lupesc
