Fiecare turneu cu indianul lui. Pe al nostru îl cheamă Sundadarajan Kidambi și a ieșit pe locul 12 la open-ul de la Arad. A fost singurul indian din concursul ajuns la a zecea ediție, dar e foarte posibil să fie doar începutul. Astăzi, mai toate open-urile europene sînt asaltate de indieni: la Praga, care s-a jucat cam în aceeași perioadă cu Aradul, au venit peste zece, cîțiva au fost și la open-ul din Andorra, cel puțin la fel și la Festivalul de Șah de la Pardubice iar în Feroe, open-ul a fost cîștigat de un indian. Așa că ușor-ușor, în această privință intrăm și noi în rîndul lumii.

Cît privește turneul de la Arad, în cele din urmă s-a impus un mai vechi participant la el, marele maestru ucrainean Alexander Zubov, care a acumulat 7,5 puncte din nouă posibile. El a fost urmat de un grup compact de șapte jucători cu cîte șapte puncte, printre ei numărîndu-se și campionul de anul trecut, marele maestru Andrei Istrățescu.

Și cea de-a treia etapă a seriei Grand Chess Tour, jucată la Saint Louis în Statele Unite, a avut un indian printre participanți. Dar l-a avut pe cel mai de soi, fostul campion mondial Viswanathan Anand, care a reușit să termine turneul la egalitate pe locurile 2-3 cu actualul campion mondial Magnus Carlsen. Cu o jumătate de punct mai mult decît aceștia, și anume cu șase puncte din nouă posibile, cîștigătorul etapei a fost francezul Maxime Vachier-Lagrave. Liderul turneului similar de anul trecut, americanul Wesley So, a avut o evoluție slabă, încheind și el la egalitate, dar pe ultimul loc.

Dar partea de show a turneului de la Saint Louis abia începe. De luni, 14 august, e programată următoarea etapă a seriei, un turneu de blitz și șah rapid. Anand va continua alergarea de la Sinquefield Cup și în noul concurs din oraș, la fel și Caruana, Aronian, Nakamura, Karjakin sau Nepomniachtchi. Surpriza a venit din partea lui Garry Kasparov, care a acceptat invitația magnatului și sponsorului american Rex Sinquefield de a juca în turneu, așa cum a mai făcut-o de altfel și anul trecut. Se joacă în primele trei zile cîte trei runde de șah rapid, cu 25 de minute timp de gîndire și 10 secunde adiționale per mutare; apoi, în ultimele două zile, vor fi cîte nouă runde de blitz, la 5 minute + 3 secunde per mutare timp de gîndire. Premiul pentru primul loc este de 37.500 de dolari americani.

Diagrama săptămînii

Soluţia diagramei 72 va fi publicată în ediţia următoare a rubricii „În alb şi negru”.

Soluția diagramei 71 din ediția trecută: 1. Nb4! și dacă 1… Db2, atunci 2. Tb1 și negrul pierde dama iar la 1… Dxb4, 2. Dxd4 cu dubla amenințare 3. Dxh8 și 3. Nxf7+ urmat de 4. Dxb4.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Maxime Vachier-Lagrave (dreapta), cîștigătorul turneului de la Saint Louis, împreună cu cecul său și sponsorii Jeanne și Rex Sinquefield. Sursa: grandchesstour.org.