Raportul Mueller, faza pe şah

22 aprilie 2019
Raportul Mueller, faza pe şah jpeg

Preşedintele Donald Trump n-a apărut în faţa procurorului special Robert Mueller, cel care a investigat interferenţele ruşilor în campania electorală americană din 2016. În schimb, a răspuns în scris, împreună cu avocaţii săi, la întrebările investigatorilor. Una dintre ele se referea la şah.

Concret, Mueller a vrut să ştie dacă şi cine i-a cerut lui Trump să participe la meciul pentru titlul mondial la şah de la New York, din acelaşi an 2016, dintre norvegianul Magnus Carlsen, deţinătorul titlului, şi rusul Serghei Karjakin. În subsidiar, Mueller dorea să afle indicii despre un eventual contact din timpul meciului între echipa de campanie a lui Trump şi oficialii guvernamentali ruşi. Unul dintre oficialii ruşi care au venit la meci a fost Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Kremlinului.

Suspiciunea lui Mueller nu era neîntemeiată. Se pare că preşedintele de atunci al Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), controversatul Kirsan Ilyumzinov, i-a propus Organizaţiei Trump să organizeze meciul în Turnul Trump din New York. Meciul s-a jucat, e drept, într-un turn, dar în Manhattan’s South Street Seaport, ci nu în fieful lui Trump.

Iată răspunsul lui Trump:

“Nu îmi amintesc să fi fost invitat să particip la ceremonia de deschidere a meciului pentru titlul mondial la şah şi nu am participat la eveniment. În timp ce pregăteam răspunsurile la aceste întrebări, am aflat că sînt documente care indică faptul că în martie 2016, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Şah a invitat Organizaţia Trump să găzduiască, în Turnul Trump, meciul pentru titlul mondial la şah din noiembrie 2016. Am aflat de asemenea că presa s-a interesat pe lîngă staful meu dacă am de gînd să merg la meci, care nu a fost ţinut în Turnul Trump. Am înţeles că aceste documente v-au parvenit deja.“

Unul dintre organizatorii meciului, a scris chess.com, un site specializat de şah, a declarat că într-adevăr Ilyumzinov “a extins invitaţia şi către Trump”, însă nu pe cale oficială, ci mai degrabă “prin legăturile sale personale”. Ilyumzinov este într-adevăr o figură, fiind luat la ochi de oficialii americani încă de pe atunci pentru legăturile sale cu regimul Bashar al-Asad din Siria, şi în trecut cu regimul Gaddhafi din Libia.

Reiese aşadar că la meciul Carslen - Karjakin de la New York, interferenţele căutate de procurorul Mueller nu s-au manifestat. O legătură şahistă folosită de ruşi pentru a ajunge la Trump a existat totuşi, dar nu via Ilyumzinov, ci prin actualul preşedinte al FIDE, Arkadi Dvorkovici. Acesta s-a întîlnit de două ori cu un fost consilier de politică externă al lui Trump, Carter Page. La data întîlnirilor însă, Dvorkovici nu era încă preşedinte al FIDE, ci vicepremier în guvernul Medvedev. Astfel că cel puţin pe această pistă, Trump pare să fi scăpat din şah.

diagram152 png png

Diagrama săptămînii

Soluţia diagramei 152 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluţia diagramei 151 de data trecută: 1. Tg6+ (e tentant 1. Cf6, cu ideea 2. Tg6#, dar negrul are 1… Ne8) 1… Rh5 (desigur, la 1… Rh7 urmează 2. Cf6#) 2. Cf4+ (2. Cf6+ nu duce nicăieri după 2… Rh4) 2… Rh4 3. Rf3! şi ameninţarea de mat cu Tg4 nu mai poate fi parată: 3... Nxf5 4. exf5 Tg8 5. Txg8 Ng7 6. Txg7 Tg8 7. Txg8 a6 8. Tg4#

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: wikimedia commons

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.