Euroscepticii au jubilat: dacă pînă și Soros compară Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică, înseamnă că istoria începe să le dea dreptate. Din păcate pentru unii dintre ei, Soros e pe lista neagră, pus chiar de ei, și nu pot jubila în public pentru că dușmanul – și asta e tot o dogmă folosită cel mai recent de  comuniști – nu are niciodată dreptate. Dar momentul e oricum de reținut.

Comparația UE – URSS nu îi aparține lui Soros, și nici altora care au menționat-o în ultima vreme, de la Radu Portocală pînă la Ion Cristoiu. E de prin 2004 și a fost lansată de Vladimir Bukovski și Pavel Stroilov. Fiecare însă a înțeles ce a dorit din ea. Soros a vorbit de crepusculul Uniunii Sovietice cu care Uniunea Europeană, dacă nu se trezește, va ajunge să împartă aceeași soartă.       „Actuala conducere (a UE, n.n.) amintește de Politburo, care, la dezmembrarea Uniunii Sovietice, continua să emită ucazuri, de parcă acestea ar mai fi avut vreo relevanță”, a scris Soros. Bukovski alege un alt unghi de comparație. Uniunea Europeană se ideologizează precum odinioară URSS-ul. „Uniunea Sovietică a fost un stat condus ideologic. Ideologia de azi a Uniunii Europene este social-democrată, etatistă, și o bună parte din ea e reprezentată de corectitudinea politică. Am observat cu atenție cum corectitudinea politică se răspîndește și devine o ideologie opresivă, ca să nu mai spun că în prezent au interzis fumatul aproape peste tot”, argumenta Bukovski, care a și scris o carte intitulată Uniunea Europeană… o nouă URSS?, apărută și în românește în 2006.

Am mai auzit asemenea comparații din spectrul comunist. Ca să mă limitez doar la cele românești: procuratura stalinistă seamănă cu DNA-ul de azi. Sau președintele Iohannis este ultima redută în fața tăvălugului pesedist, așa cum odinioară regele era ultima redută în fața bolșevismului. Dar, ca și comparațiile cu nazismul, întîlnite prin Europa și America, de cele mai multe ori aceste suprapuneri nu rezistă la o verificare sumară.

În cazul URSS versus UE, diferențele sînt mai mult decît evidente. URSS s-a constituit în urma războiului civil din Rusia și a persecuției sistematice a unor categorii sociale. Ucraina pornise pe drumul independenței, dar ulterior a fost sovietizată. Mai tîrziu, URSS a încorporat cu forța alte state, cum ar fi țările baltice. De partea cealaltă, Uniunea Europeană s-a constituit prin asocierea liberă a unor state occidentale, care au realizat că încercarea de a depăși împreună efectele devastatoare ale războiului are șanse mai mari de reușită decît continuarea politicii de concurență și confruntare de dinainte de război. Țările baltice au cerut să facă parte din UE, nu au fost ocupate militar de Uniunea Europeană. URSS a fost proiecția artificială a unui experiment politico-religios, pe cînd la Uniunea Europeană s-a ajuns în urma unui proces natural de integrare economică postbelică. URSS a fost un imperiu cu colonii supuse cu forța în Europa de est. Cînd, în 1956, guvernul ungar condus de Imre Nagy anunța independența țării, URSS a trimis tancurile la Budapesta pentru a reține Ungaria pe orbita sa. Cînd Marea Britanie vrea să iasă din UE, țările membre rămase îi respectă opțiunea și suferă alături de ea pe parcursul procesului. 

Aceasta la nivelul formării celor două blocuri. La nivelul funcționării, diferențele sînt la fel de clare. În Uniunea Europeană, ridicarea taxelor vamale s-a făcut în beneficiul țărilor membre. În imperiul sovietic, Moscova stabilea ce produce fiecare țară, ce profil, industrial sau agrar, îi revine fiecăreia. După cum tot Moscova stabilea cine conduce la Budapesta, Varșovia sau București, și cine e mazilit politic sau chiar fizic în caz că e nevoie – și a fost – să fie găsiți țapi ispășitori pentru rămînerea în urmă a țărilor socialiste față de cele ”capitaliste”. Birocrația sovietică avea o altă natură decît cea din UE (vezi „birocrații de lux” de la Bruxelles denunțați de Cristoiu). Birocrația sovietică era parte din doctrină, era brațul armat al planificării, era ordinea impusă realității pe care nu o puteai evita sau critica, spre deosebire de birocrația europeană, care are mijloace de (auto)reglare. În „imperiul UE”, sînt alegeri și pot fi aleși chiar și cei ce contestă UE. După ce a criticat partidul comunist, Bukovski a petrecut 12 ani în arest în spitale psihiatrice, în pușcării și în lagăre de muncă silnică. În schimb cartea în care cerea Uniunii Europene tot democratizarea pe care o ceruse Kremlinului în anii ‘60 i-a apărut în mai multe țări membre UE.

Orice comparație de substanță între cele două sisteme este deplasată. URSS nu a căzut pentru că Politburo-ul se umpluse de bătrîni senili care pierduseră demult contactul cu realitatea, ci pentru că întregul sistem putrezise. Uniunea Europeană supraviețuiește chiar dacă formal nu ar mai constitui un „imperiu” – pentru că ea înseamnă în ultimă instanță o formulă care pune în prim plan drepturile și libertățile persoanei. Uniunea Europeană nu e în primul rînd la Bruxelles, ci acolo unde libertățile – intelectuale, economice, politice – sînt asumate și protejate.

Între timp, motivul îngrijorării lui Bukovski s-a estompat. Amenințările la adresa UE nu mai vin dinspre stînga etatistă și formalistă, ci dinspre populiștii de dreapta remarcați de Soros acum, în preajma alegerilor europarlamentare. El pare să se teamă de un soi de răpire a țărilor Uniunii Europene de către populism. Un scenariu cu deznodămînt îndepărtat și incert, la care nu se va ajunge, dacă se va ajunge, fără luptă. De aceea a folosi în timpul înfruntării, fie și la nivel retoric, comparația dintre Uniunea Europeană și URSS nu face decît să le dea apă la moară populiștilor. Aceștia de fapt, ci nu „birocrații europeni”, sînt noii revoluționari cu profil de bolșevici.