Timpul
În anii 90, erau puține magazine deschise noaptea. Le numărai pe degete și nu găseai mare lucru-n ele. Cu toate acestea, mă bucuram că existau: reprezentau o promisiune, ce-i drept incertă, spre altceva.
În primele umbre ale nopții, te simțeai rege (regișor…) dacă reușeai să cumperi o cola la 2 litri ( pe atunci în mare vogă…), o pîine, o ciocolată, vreo 2 beri și niște chipși, ba chiar și cîte o brînză topită, o supă din pachet și niscaiva crenvurști preambalați. Cînd veneai pe jos, dinspre centru spre o zonă ușor marginală, erau 2 magazine nonstop, unul lîngă altul. Cu puține diferențe între ele, avînd cam aceleași lucruri. În vremurile mai civilizate, spre anii 2000, puteai găsi acolo iaurturi, cașcaval, ba chiar și fructe…
Ne opream mereu acolo și cumpăram minim. Vînzătoarea celui dintîi era o blondă nu chiar dolofană, dar spre, nu chiar vulgară, dar spre, nu chiar politicoasă, dar cu dorința vădită de a fi. Arăta ca o doamnă blondă de cartier, ce a fost cîndva frumoasă, și mai e doar parțial, ce se străduiește să pară cool, dar nu reușește. Magazinul era într-o zonă dintre, o zonă centrală dar în care se învîrtea populație mai marginală. Doamna blondă era așijderea.
Ce era plăcut la ea era faptul că se străduia, mereu, față de clienți. Și că era încrezătoare mai mult decît îi permitea magazinul. De cîte ori o întrebai dacă are ceva, un anumit produs, mereu îți răspundea că da, are, și nu doar produsul ăla, ci toată gama de lucruri asemănătoare lui. Vroia să-ți fie utilă, cu orice preț, și vroia să-i apreciezi magazinul.
De curînd, fiind tîrziu, și magazinul tot deschis nonstop, am intrat să cumpăr ceva de acolo. Magazinul era complet schimbat, mult mai bine aranjat, ca un supermarket, pe categorii, spațiul său părea mult mai mare și mai promițător. E adevărat, tot n-am găsit ce căutam ( fiecare om are ciudățeniile lui, cumpără doar un anumit iaurt…). Dar am regăsit-o pe doamna blondă: cu aceeași ținută de transit centru-margine, dar parcă mai strălucitoare. Culmea e că și ea m-a recunoscut pe mine. Mi-a spus: ”De cînd n-ați mai venit, ce mai faceți?”. Și:”Îmi pare bine să vă văd, ne cunoaștem doar de atîta timp…”.
Timp a fost cuvîntul-cheie. Da, ne cunoșteam de peste 20 de ani. De peste 20 de ani intram și cîrcoteam vag în magazinul ei…Replica ei m-a înduioșat și mi-a schimbat perspectiva. Toate aberațiile mele de judecăți așa-zis la rece de ”fată de centru” s-au dus pe apa sîmbetei. Pe mine și pe doamna blondă ne lega ceva mult mai important decît mărcile de iaurt pe care nu le găseam în magazinul ei. Și anume …timpul.
