Sfîrșit de liceu
– copii și școli –
Nu știu cum s-a făcut, dar iar am asistat la o ceremonie de absolvire: copilul meu a terminat și liceul... Ocazie cu care nu doar m-am emoționat și mi-am reiterat toate propriile sfîrșituri de cicluri școlare, mi-am retrecut în revistă toate etapele copilului meu, dar am și observat desfășurarea în sine a festivităților.
Festivități care, culmea, nu pot spune că m-au plictisit. Ne-am dus la liceul copilului meu, Colegiul Național „Sf. Sava“, de dimineață, de la ora 9. Conform unei mai vechi tradiții de familie, de la tatăl meu citire, eu, una, cel puțin, școlăriță în perioada comunistă, nu tratez cu cine știe ce respect serbările, ci le privesc cu o notă de umor și detașare (desigur, m-am emoționat și eu cînd m-au făcut pionieră, în prima serie, și am fost furioasă cînd au desemnat, la un moment dat, pe altcineva comandant de grupă în locul meu...). Așa că, fără să ne agităm prea tare, am plecat pe la 9 de-acasă, lejer (cînd la 9 trebuia, de fapt, să ajungem). În amfiteatrul din Sava – stupoare: nu mai găseai nici un loc pe scaun, nici loc să intri nu aveai. E adevărat că era ceea ce se cheamă ”Ultimul clopoțel” al claselor a 12-a, și clasele astea sînt de la A la I...
În ciuda resentimentelor deja amintite față de acest soi de spectacole, ne-am așezat în fundul sălii, în picioare, cu un uriaș și inutil coș cu trandafiri la picioare, pe care toți erau gata să-l calce, și ne-am uitat la ce se întîmplă pe scenă. O grămadă de copii care nu mai erau chiar (sau doar...) copii, în pantaloni și tricouri negre, și nu numai, ”evoluau” în fața auditoriului. În pași de dans, destul de sincronizați. Dansuri care nu se desfășurau așa, de sine stătătoare, ci făceau parte dintr-un bine pus la punct scenariu. Scenariul se baza, în general, pe evocarea orelor și pe imitarea profesorilor. Imitare care nu era răutăcioasă (decît uneori...), ci, să zicem, ironic afectuoasă. Profesorii erau apostrofați, dar, în general, scuzați. Într-unele din scenete au apărut chiar profesorii înșiși: într-una o profesoară era imitată de o elevă, în timp ce profesoara reală stătea în bancă, făcînd pe eleva. Într-o alta (chiar în cea a clasei copilului meu) diriginta însăși a participat ...în propriul ei rol, făcînd cîțiva pași - reușiți - pe scenă cu elevii.
Ocazie cu care mi-am reamintit și am reevaluat toate ciclurile de învățămînt ale odraslei mele. Începînd cu grădinița particulară, care era pe undeva pe lîngă ProTV, unde a fost copilul meu de pe la 4 ani. Știu că am ales-o pe la început de ani 2000, după multe căutări. Mai ales pentru că cele două educatoare, de fapt profesoare de limbi străine, care făceau cu copiii engleză și franceză, Teacher Andreea și Teacher Magda, mi-au plăcut de la început. Și s-a dovedit că am avut dreptate: nu s-a petrecut niciodată vreun incident neplăcut la grădiniță, implicînd agresivitate sau neglijență. Dimpotrivă. Și chiar au învățat cîte ceva.
Școala pe care am ales-o, e drept că din motive... de familie (tot acolo învățasem și eu...), Școala 79, a fost, iarăși, o alegere reușită. Învățătoarea a fost... clasică și foarte muncitoare (e drept, cu excepția unor tabere și excursii în care lucrurile nu au mers prea bine, dar au trecut...). Iar diriginta lui dintr-a cincea, dna Banu, care, din păcate, nu mai e printre noi, a fost, cred, profesoara - de matematică - cea mai specială pe care am cunoscut-o. O prezență pregnantă și aparte, prin înfățișare - o frumusețe distinsă -, dar și prin felul ei de a fi. Conversațiile cu ea erau întotdeauna peste nivelul obișnuit al micilor nevoi legate de clasă și înzestrarea acesteia. Desigur, le aborda și pe acelea. Dar îmi amintesc cu claritate prima ședință cu părinții pe care am avut-o cu ea: ne-a spus că ne... somează să nu aducem cadouri profesorilor.
La liceu, la Sf. Sava, ședințele cu părinții au fost minimale, și diriginta copilului meu din ultimii ani a ieșit din clasă atunci cînd s-au discutat chestiuni financiare. Totul s-a făcut și aici cu delicatețe, decență și înțelegere. Am cunoscut profesori extraordinari, precum, de pildă, pe dl Lăzărescu, de română.
Ce vreau să spun este că, da, am avut noroc, sau am știut să aleg, sau copilul meu a învățat bine și nu au fost probleme. Probabil, cîte puțin din toate trei... Ideea e că, în peisajul general considerat, pe bună dreptate, întunecat, sînt și destule exemple pozitive.Totul e să dai de ele...
