Schimbare de job

Premierul Dacian Cioloș mi-a propus să fiu consilier de stat pentru afaceri europene la Cancelaria Guvernului.

Am acceptat și voi începe activitatea acolo în curînd. Premierul are o abordare interesantă despre cum ar trebui să lucreze ministerele, grupate tematic și, deocamdată, pot spune că atribuțiile mele vor fi în zona de urmărire a rolului României în UE și implementare a reformelor care decurg din acest rol.

A fost o decizie greu de luat.

Acum șase ani începeam împreună cu prietenul meu Ciprian Ciucu un ONG care trebuia să se ocupe de politici europene și rolul României în UE. Am început într-o garsonieră de lîngă Piața Romană, cu bani de chirie din economiile noastre. Era primăvară. Cum amîndoi eram mai buni la gîndit macro decît micro, ne-am dat seama abia la începutul iernii că garsoniera noastră nu era branșată la căldură. Drept urmare, am petrecut iarna grupați ca pinguinii, cu un calorifer electric sub unica masă, noi doi și primul nostru angajat, Paul Ivan (care acum face politici europene la Bruxelles, la unul dintre cele mai importante think-tank-uri de acolo). Au fost momente grele, dar ne-am și distrat în tot acest timp.

Astăzi, Centrul Român de Politici Europene (CRPE) are 12 oameni, este cunoscut, reprezintă România în cea mai importantă rețea de think-tankuri independente de politici europene și are un buget anual de aprox. jumătate de milion de euro (incluzînd și filiala de la Chișinău, prima de acest fel a unui ONG român). Avem o distribuție echilibrată a veniturilor care ne permite să fim optimiști. În ianuarie începe un proiect de cercetare mare în care CRPE este lead de consorțiu, proiect care acoperă patru țări, obținut în competiție cu organizații din toate cele 28 de state membre. Tocmai acum plec…

Sînt mîndru de CRPE, aproape la fel de mîndru ca de copilul meu, Tudor, care are 1 an și cinci luni și tocmai a învățat să spună ”niu”. Sînt mîndru pentru că am fost corecți: am avut numai proiecte obținute la call-uri publice, transparente, am avut numai raportări corecte certificate ca atare. Nu am căutat sedii sub valoarea de piață sau avantaje care ne-ar fi îndatorat. CRPE a crescut organic, cîte puțin în fiecare an. CRPE este o organizație solidă pentru că e curată.

Poate cel mai bun moment din acești ani, că cele rele au fost multe, a fost cînd o colegă a venit roșie la față la birou zicînd că i s-a propus o învîrteală. ”Ăștia nu știu că noi sîntem CRPE!!??”. Mi-a venit să o pup, era CRPE.

Locul meu în Consiliul Director va fi luat de Alexandra Toderiță, care se va alătura lui Ciprian Ciucu și lui Dragoș Dinu. Ciprian va prelua poziția de Președinte al Asociației. Alexandra a venit la CRPE ca internă, după ce studiase afară. A rămas cu noi la bine și la greu. Are o încăpățînare de catîr, a reușit aproape de una singură să orienteze Programul Național de Dezvoltare Rurală și spre măsuri care să sprijine agricultura de mijloc și cooperativele agricole.

Eu schimb un loc de muncă unde o ședință arată cam așa: unul stă cu picioare pe birou, unul vorbește în timp ce pedalează pe bicicleta eliptică care altfel e pe post de cuier și altcineva încearcă să se facă ascultat cît scrie la tablă idei. Merg într-o instituție unde se poartă cravată (am negociat la nivel înalt: nu voi purta) și unde SPP-iștii te salută la colț cu ”Să trăiți!”.

Dar acest guvern înseamnă oamenii de acolo – am participat la ședința informală de sîmbătă, efervescența și entuziasmul ședințelor de think-tank erau și acolo.

Pentru mine va fi o trecere interesantă, nu schimb doar un job cu altul, schimb mai mult.

E însă ceva ce trebuie făcut la un moment dat în viață. Iar cînd Dacian Cioloș, cu care am lucrat la reforma Politicii Agricole Comune, îți cere ceva, nu refuzi. Pentru un think-tanker e un traseu banal în Vest: oameni care ajung în poziții înalte se uită în jur și caută idei. Omologii mei din țările UE au în CV stagii în poziții de adviseri în guvernele lor, o iau ca pe un semn de normalitate.

Din păcate, va trebui să întrerup rubrica pe care o țin de 15 ani în revista

Îi mulțumesc lui Mircea Vasilescu, singurul om care va fi mereu șeful meu, indiferent unde lucrăm fiecare. Mă gîndesc cu drag la Magdalena Boiangiu, acum plecată, care m-a învățat să scriu.

Să ne reauzim cu bine.