Re-uniformizarea şcolară
Cu puţin înainte de Crăciun, cîţiva parlamentari au iniţiat un proiect de lege care vizează reintroducerea uniformei şcolare în învăţămîntul preuniversitar, atît cel de stat, cît şi cel particular. Iniţiatorii susţin această lege în primul rînd prin faptul că uniforma ar putea preveni violenţa din şcoli: "se va identifica rapid individul care nu face parte din instituţia de învăţămînt respectivă". Apoi "evitarea discriminării între elevii săraci şi cei care provin din familii înstărite". Nu în ultimul rînd, uniforma ar păstra decenţa, iar aici iniţiatorii fac referiri la "fetiţele care poartă fustiţe scurte" şi "atrag privirile băieţilor din clasă şi din şcoală".
Nu este primul proiect de acest fel. După Revoluţie, de-a lungul anilor, au existat mai multe asemenea tentative de reintroducere a uniformelor, toate cam pe aceleaşi motive.
Am prins uniforma şcolară. Aia urîtă, cu cămaşa de nailon, care se scămoşa după cîteva purtări şi te încingea cumplit. Cu sarafanul albastru care semăna cu un şorţ de mecanic auto. Şi ăsta se scămoşa rapid. Am purtat şi oroarea aia de cravată legată cu un inel de plastic. Şi bentiţa aia sinistră albă care îmi strîngea capul.
Şi mai ţin minte că "discriminare" exista şi cînd uniforma era obligatorie. Colegele mele cu "stare" aveau mereu cămăşi de bumbac, impecabile, sarafane făcute pe comandă şi bentiţe cu pampoane. Şi le invidiam, căci mă uitam la uniforma mea, luată din comerţ, făcută pe bandă, care se boţea şi se scămoşa, oricîtă grijă aş fi avut de ea. Diferenţa, între cine avea bani şi cine nu, se făcea şi cu uniformele obligatorii.
Cît despre lungimea "fustiţelor", nici aici nu o vor nimeri iniţiatorii legii. În clasa a VII-a, ultima clasă cînd am mai purtat uniformă, prinsesm un truc: ori îţi făceai un tiv mare, pe care îl prindeai cu ace de siguranţă, ori îţi ridicai sarafanul şi-l prindeai în talie cu cordonul. Iar şosetele le lăsai cît de jos puteai.
În ceea ce priveşte violenţa în şcoli, nu numai că azi în majoritatea şcolilor şi liceelor există o pază destul de straşnică (o amică îmi spunea că trebuie să lase buletinul la intrare ca să-şi poată conduce copilul în clasă), dar bătăile şi elementele "perturbatoare" nu vin întotdeauna din afară. Uniforma nu va transforma elevii în nişte îngeraşi.
Şi mai ţin minte că, imediat după Revoluţie, cînd s-a desfiinţat uniforma, deşi în continuare nu aveam bani să mă îmbrac în haine "de firmă", bîntuiam secon-hand-urile şi reuşeam să fiu una dintre cele "bine îmbrăcate". Cam de atunci am devenit o fashionistă.
Pe scurt, sper ca şi acest proiect de lege să aibă soarta celorlalte iniţiative de pînă acum şi să nu treacă. Dacă totuşi trece, sper în creativitatea elevilor de a fenta obligativitatea uniformizării vestimentare. Care, chiar dacă pare superficială, ascunde un iz de comunism: încercarea de a uniformiza, chiar şi prin haine, nu te face deloc mai bun.
