Puterea unui zîmbet

Am primit, recent, o carte scrisă de Daniel Goleman, scriitor şi psiholog american, cunoscut mai ales pentru revoluţionara sa teză de la mijlocul anilor 90 despre inteligenţa emoţională - capacitatea sporită a unor oameni de autocontrol, de relaţionare şi de empatie, la un nivel raţional superior emoţiilor primare.
Cartea pe care am primit-o se referă, de data aceasta, la inteligenţa socială, un concept care derivă din inteligenţa emoţională. Dar, pe cînd inteligenţa emoţională se referă la relaţiile personale, inteligenţa socială are legătură mai ales cu obiceiurile culturale, cu latura interacţiunilor şi a conexiunilor care iau naştere în context social.

Primul exemplu pe care Goleman îl dă în susţinerea tezei se referă la un episod care a avut loc între un grup de soldaţi americani din Irak şi locuitorii unui sat. Mergînd la imam, pentru a-l ruga să-i ajute să împartă ajutoare locuitorilor din regiune, soldaţii s-au trezit înconjuraţi de un grup de oameni furioşi, care credeau că aceştia au venit ori ca să-l aresteze pe imam, ori ca să le profaneze moscheea. Colonelul Cristopher Hughes învăţase însă obiceiurile locale şi a ordonat imediat soldaţilor săi să îngenuncheze, să-şi pună armele la pămînt şi, cel mai important, să zîmbească - iar zîmbetul a calmat imediat spiritele: oamenii furioşi adunaţi în jurul soldaţilor s-au liniştit şi au început şi ei să zîmbească. Astfel, un eveniment care ar fi putut genera un incident internaţional (în cazul în care soldaţii s-ar fi speriat şi ar fi tras în mulţime) s-a transformat într-o scenă de prietenie. Iar asta, datorită inteligenţei sociale de care a dat dovadă colonelul - după cum susţine Goleman.

Inteligenţa socială este, aşadar, un radar al conexiunilor umane care transmite cu viteza luminii reacţii ale circuitelor neuronale, chiar şi printr-o expresie facială. Dar aici nu este vorba de instict, ci de un cumul de cunoştinţe sociale care trebuie, însă, folosite în mod autentic şi nu de complezenţă - căci, susţine psihologul, creierul depisteză imediat falsitatea.

O altă teorie expusă în carte se referă la faptul că inteligenţa socială este "molipsitoare".
Într-o zi, aflîndu-se în New York, psihologul vede un cerşetor care zăcea întins pe un peron din gară. Trecătorii aproape că îl călcau în picioare, în graba lor de a prinde trenul. Goleman povesteşte că s-a repezit la cerşetor să-l ajute să se ridice şi, imediat, în jurul lor s-a adunat un grup de oameni. Unii s-au dus să-i cumpere mîncare, alţii l-au întrebat dacă are nevoie să sune pe cineva sau să cheme salvarea. În cîteva minute, trecătorii impasibili la nefericirea unui om, s-au transformat în Buni Samariteni.
Iar asta doar pentru că exemplul vizual le-a reactivat pornirile fireşti de a ajuta.

În teorie, pare că toţi cunoaştem normele sociale. Codul bunului simţ, sau, mai degrabă al acelui intraductibil "common sense". Ştim cînd trebuie să mulţumim cuiva care ne face un bine. Ştim cînd trebuie să dăm o mînă de ajutor cuiva care are nevoie. Ştim cînd un salut, un zîmbet şi o vorbă bună pot crea mici miracole. Dar cumva uităm, sîntem mult prea tracasaţi de problemele personale care ne anulează această inteligenţă socială. Şi, probabil, uneori şi un studiu ştiinţific ne poate face să ne reamintim de puterea pe care o are un zîmbet.