Puștii de 60 de ani
Am fost invitată, de curînd, să iau parte la o reuniune de absolvenți de liceu care se revedeau după 40 de ani de la absolvire. Deși nu prea cunoșteam pe nimeni în acel grup, m-am dus din două motive: unu, pentru că, precum la mulți din generația mea această tradiție a revederilor nu mai există, dar și pentru că o asemenea întoarcere în timp mi se părea fascinantă.
Cum este să-ți revezi colegul de bancă după atîția ani? Cum e să-ți reîntînești profesorii de care te ascundeai în budă să fumezi și să fumezi acum, cot la cot cu ei?
Cum te raportezi, la aproape 60 de ani, la ghidușiile adolescentine de odinioară? Ți le poți reactiva pentru o seară, poți redeveni adolescent sau ele rămîn în suflet ca niște fantome ale tinereții?
Am întîlnit oameni care veniseră la această reuniune din toate colțurile lumii. Oameni cu cariere, oameni cu familii, căsătoriți, dar și oameni singuri sau în pragul divorțului, oameni cu care viața nu a fost prea darnică. Dar, în seara aceea, toți erau eleganți, aranjați, zîmbitori și plini de poveștile unei vieți.
M-am așezat lîngă ei și le-am văzut fotografiile lor din tinerețe. Se recunoșteau, se minunau, începeau să își aducă aminte. „Ce frumoasă erai!”, „Ce subțirel erai!”, „Cît păr aveai în cap!” – exclamațiile însumau, de fapt, una singură „Ce tineri eram!”
Apoi s-a pus muzica iar oamenii aceia, cu părul alb, au redevenit niște puști. Artrita sau kilogramele în plus nu mai contau. Uitaseră de carul de ani din spate și dănțuiau mai abitir ca puștii de azi din cluburi.
Dezinhibați și plini de viață. Și, pe măsură ce orele treceau, toată tinerețea le revenea în vorbă și în gesturi și în obiceiuri. Îi vedeam cum se regrupează pe bisercuțe, cum se alcătuia, din nou, grupul copiilor cool și grupul tocilarilor. Cum se găsise victima perfectă, acea persoană timidă și nebăgată în seamă, de care începeau să facă mișto. Cum începeau să flirteze și să își trimită ocheade cu subînțeles. Cum puneau la cale, de fapt, o evadare din temnița anilor.
Am plecat de la petrecere în zori. Din depărtare, m-am întors și i-am privit cu duioșie. Pentru o noapte, au fost tineri din nou, puștii de 60 de ani. Și mă gîndeam că, probabil, unele lucruri nu se vor schimba niciodată.
