Pseudo vox pop electoral
La alegerile prezidențiale de anul acesta, greu am găsit doi oameni care să voteze la fel. E adevărat că așa-zisele mele sondaje sînt complet nesistematice: sînt întreprinse, mărturisesc, în decursul frecventelor călătorii cu taxiul.
Ele decurg cam în felul următor: mă sui, îl măsor pe șofer dintr-o privire piezișă, indirectă; fac small talk-ul de rigoare, despre vreme și vremi; îl întreb direct cu cine votează, pe un ton cît de neutru pot, ca și cum n-ar conta, așa, într-o doară...
Unii dintre ei nu marșează. Îmi zic: ”Mă duc la vot, da nu votez cu nimeni. Pun ștampila pe toți.”
Am auzit replica asta de zeci de ori. ”De ce?” îi întreb. ”Pentru că nici unul nu merită. Toți sînt o apă și-un pămînt.”
Viziunea asta...holistică e înspăimîntătoare. Niciodată nu pot fi chiar toți la fel. Probabil că nici cei întrebați nu cred în mod real așa, doar că nu vor să-mi spună mie adevărul. ”Nici unul nu-i mai cinstit?” insist eu. ”Care?” mai se prinde în joc cîte unul din șoferi. ”Nici Monica?” adaug eu, ca și cînd atunci mi-ar fi venit ideea, sfioasă.
Mulți tac, cînd îi aud numele. Alții îi găsesc imediat cîte o hibă: ”Nu s-ar descurca...”, mi-a zis azi un taximetrist. ”Ce-a făcut cînd a fost la Justiție?”; „N-ați auzit ce făcea pe vremea lui Ceaușescu?”; ”N-are nici o șansă”. Cam astea le sînt replicile standard.
„Dar Johannis?” mai încerc eu. ”De el nu vă place? Sper să-l votez în turul 2... Pare liniștit...”. ”Ne vinde străinilor, doamnă...”, am auzit de cîteva ori. ” De unde are un profesor 6 case?”; ”Nu e ortodox...”.
Alții au opțiuni reale: ”Îl votez pe Tăriceanu. ” ”De ce?” mă mir eu. ”E mai echilibrat”. ”Pe vremea lui ne-a fost mai bine.” ”E cu adevărat independent...”(!).
Unul singur am întîlnit fan Elena Udrea. Evident, și al lui Băsescu. Îl consideră cel mai bun președinte al României și pe ea continuatorea lui, pe singura linie demnă de urmat.
Cel mai tare a fost un votant al lui Ponta. De ce îl votează? Pentru că ”ei deja sînt la putere, au început ceva, să-i lăsăm să continue, nu să vină alții...”. ”Dar Ponta e PSD”, încerc timid. ”Și știți, PSD-ul...”. ”Nu contează că-i PSD” , mi se răspunde. ”Oricum va face ce-i dictează Occidentul. ”. ”Îl votez pe Ponta numai pentru că abia aștept să-l prindă pe Băsescu...”. ”Știți că a fost agent acoperit...”. ”Nu trebuiau să-l descopere, distrug interesele țării...”
Conversațiile ar fi distractive, dacă nu s-ar dovedi absurde, și, de fapt triste. Alegătorii aleatorii întrebați nu par să aibă nici un fel de criterii morale. Judecă haotic și nu bazat pe principii și valori reale. Valori materiale, economice se amestecă cu impulsuri personale într-un talmeș-balmeș. Din care, mă întreb - cu tot mai puțin umor și tot mai multă îngrijorare - ce va putea ieși.
