Predicatorilor antivaccin
Acum cîţiva ani am crezut că mor. Într-o seară mă apucase o durere acută pe care mintea mea o localizase în jurul apendicelui. Am intrat pe net să văd dacă am apenicită. Bineînţeles că aveam toate simptomele (de frică mi se părea că am şi o stare acută de greaţă). Nu numai că aveam apendicită, dar părea, conform rezultatelor unor teste on-line, că am dat-o şi în peritonită. Am ajuns panicată la spital, în regim de urgenţă. Eram lividă la faţă şi credeam că nu mai apuc zorii. Doctoriţa pe mîna căreia intrasem a fost mai mult decît profesionistă. Mie mi se părea chiar că se moşmondeşte cu toate testele, cînd eu eram pregătită, îmi doream chiar să intru cît mai repede în operaţie. După multe palpări şi toate testele posibile, doctoriţa aproape că se scuza că nu găsea nimic în neregulă. Era atît de încurcată, încît mi se făcuse milă de ea. Pe de altă parte, durerea îmi dispăruse.
Doctoriţa mă credea că experimentasem toate simptomele şi, tot punîndu-mi întrebări ca să găsească totuşi o cauză a ajuns la cheie: "mergeţi la sală?". I-am spus că da şi, deodată mi-am adus aminte că în dimineaţa respectivă chiar exersasem ceva nou. Concluzia: durerea resimţită fusese doar o mică întindere de muşchi. După aproape o oră de teste, doctoriţa m-a întrebat de ce, totuşi, m-am panicat atît de tare şi am crezut că am peritonită? Am dat-o uşor în bîlbîială: i-am spus că am citit... pe net. Nu pot să descriu privirea ei: furie amestecată cu stupoare. Am simţit însă toate frînele pe care şi le-a pus ca să nu mă boscorodească. Mi-a spus doar atît: "nu mai credeţi tot ce scrie pe net".
Mi-am adus aminte de povestea asta zilele trecute, cînd facebook-ul a explodat vis a vis de poziţia fermă a unei jurnaliste vis a vis de vaccinare şi de cancer. Nu ştiam exact despre ce e vorba, aşa că am căutat... pe net, bineînţeles. Pe scurt, convingerile sale: nu crede nici în vaccin, nici în mamografie care, taman asta, poate provoca cancer. Am văzut chiar şi cîteva fragmente dintr-o emisiune de la Antena 3, unde jurnalista a declarat că, pierzîndu-şi încrederea în comunitatea medicală a căutat să se informeze şi singură. Sursele, oarecum citate, sînt studii luate, din nou, de pe internet. Încrederea ei în acele studii vine mai ales din faptul că, la finalul lucrărilor, se specifică faptul că n-au fost finanţate de nimeni, deci, n-au intenţii ascunse.
Pentru că jurnalista a fost destul de atacată pentru părerile ei, în emisiune s-a vorbit şi despre libertatea de expresie. Poţi interzice cuiva să-şi spună părerile într-o societate democratică? Evident că nu dar, în acelaşi timp, trebuie să-ţi asumi consecinţele părerilor exprimate în mod public. Iar asumarea presupune argumente solide care să-ţi consolideze opiniile. În lipsa acestora, opiniile sînt, în cel mai bun caz, doar clămpăneală de can-can. În cel mai rău, pot influenţa negativ oamenii care confundă părerile personale cu studii de specialitate. Iar aici, responsabilitatea este, sau ar trebui să fie, destul de greu de dus.
