Părinți și copii de 18 ani
Cînd copilul tău face, nici mai mult, nici mai puțin, de 18 ani te bucuri, desigur. Dar nu reziști să nu-ți pui întrebări, atît în ce privește semnificația vîrstei pentru copilul în cauză, cît și pentru tine, părintele.
Majoritatea părinților pe care i-am auzit spun cam același lucru: ”Nu știu, dom’ne, cum a trecut timpul ăsta, parcă mai ieri îl plimbam cu căruciorul...”. Din păcate (pentru lipsa mea de orginalitate...) și eu mă încadrez în aceeași categorie: nici eu nu prea mi-am dat seama cum a trecut timpul, copiii au crescut, și noi am îmbătrînit...
Căci, nu-i așa, ăsta-i refrenul pe care nu numai că-l auzim mai din toate părțile, ci, și mai grav, ne vine chiar nouă înșine în minte de fiecare dată cînd recapitulăm, cu teamă, situația. Și e adevărat că, prinși fiind în fuga creșterii aceluiași fost bebeluș, ne scapă printre degetele prea lăbărțate timpul, a cărui fugă nu o mai stăpînim.
Atît de mult ne străduim să le facem față propriilor puradei, să-i îngrijim corect, să-i înțelegem, să fim părinți mai buni, încît, practic, nu mai simțim timpul în diacronia lui. Ci strict în sincronie. Pe scurt, ne trăim momentele maternale și paternale, intens și cu sufletul la gură, fără să mai putem vedea dincolo de ele. Eu, una, cel puțin așa am făcut.
Și, cînd momentele alea deja intră într-o diacronie, avem un prim răgaz să ne aruncăm o privire și nouă înșine. Și descoperim, ca-n „Tinerețe fără bătrînețe”, că, brusc (!), am îmbătrînit. Am ieșit ”ușor” șifonați din alergare, și ceva mai diminuați.
Am avut sentimentul ăsta cînd copilul meu și-a serbat, alături de prietenii lui, majoratul. Am avut sentimentul acut al unei predări a ștafetei. Cine spune că bătrînii trebuie să-i învețe pe tineri, că au ce, vede doar o latură a problemei. Din fericire, și tinerii au destule să-i învețe pe cei bătrîni. Cum ar fi, de pildă, mersul actual al lucrurilor cu care cei tineri sînt mai firesc familiari și pe care unii dintre cei mai... maturi (și aici mă includ) au tendința să-l critice și conteste.
Desigur, sînt lucruri pe care adulții copți le știu mai bine decît tinerii: cele dintîi care îmi vin în minte sînt experiențele negative și chestiunile excesiv de practice... Desigur, nu sînt numai astea, ci și multe altele pozitive. Și totuși, nu trebuie negată, din orgoliu prost-înțeles, și influența tinerilor asupra maturilor...
Nu am ajuns încă în faza în care era bunica mea, care adormea pe cînd mă uitam cu ea la filme și seriale, pe programul 1 sau pe 2 al televiziunii naționale. Dar simt, uneori, manifestările mele de slăbiciune, în raport cu cele de putere ale tinerei generații. Le simt și nu pot să nu le constat. E-n firea lucrurilor, pînă la urmă.
