Omul bun la toate
M-am mutat, de curînd, într-o garsonieră. Pe care am închiriat-o, la pachet, se pare, cu omul bun la toate al blocului. Proprietarii mi l-au prezentat din prima zi: daca ai o problemă la instalaţia electrică, sau cu gazele, sau cu instalaţiile, baie, bucătărie, calorifer, aer condiţionat... îl chemi pe nea Ion. Căci se pricepe la orice.
Treaba asta cu oamenii care se pricep la toate mă sperie. Totuşi, cînd prima problemă a apărut, proprietarii au insistat să-l chem pe nea Ion. Şi am făcut-o. Blajin, cu ochii alunecoşi, la cafeaua de curtoazie, mi-a povestit toată istoria nescrisă a iubirilor clandestine. Şi definiţia lui despre bărbatul alfa: cel care are puterea să nu-şi salute amanta în public. Căci bărbatul alfa are mereu o amantă în apanaj. După ce m-a dăscălit vreo jumătate de oră în misterele vieţii, s-a apucat, oftînd, de lucru.
La început m-a întrebat cum să desfacă cabina de duş. Apoi dacă nu cred că ar fi mai bine să scoată doar cădiţa. Dar cum s-o facă? Văzînd că sînt proastă şi nu fac decît să bălmăjesc "nu ştiu", mi-a făcut un favor şi mi-a zis că o să se descurce şi singur. I-am mulţumit, bineînţeles.
După care a urmat demontarea. Îmi arăta tot felul de piese, brusc, expert. Eu eram proastă, în continuare. La remontare însă a considerat că e mai simplu să nu mai pună filtrul de canal. Aici m-am deşteptat şi i-am spus că este exclus: cîte lucruri a scos, atîtea să pună la loc. A încercat să mă convingă că îi este greu, că merge şi aşa, să merg pe mîna lui. Cred că m-a urît niţel pentru că am fost de neînduplecat şi a trebuit să le monteze pe toate la loc. Mai îndesat, mai îndoit, mai cu ciocanul, mai cu cleştele, dar la final le-a pritocit şi ne-am despărţit prieteni. Nu ştiu cît va rezista lucrarea.
Întîmplarea face ca, la scurt timp după experienţa cu omul bun la toate să primesc o propunere de colaborare. Să scriu, adică, un articol despre implicaţiile căderii guvernului Ponta şi pronosticurile mele vis a vis de viitorul scenei politice româneşti. Iniţial am fost stupefiată.
M-am simţit, brusc, confundată cu nea Ion. Era ca şi cum ai cere unui jurnalist axat pe politică să facă un reportaj în Piaţa Matache. Dar se pare că statutul unui jurnalist azi este exact acesta: dacă scrii, poţi scrie despre orice. Bineînţeles că am refuzat, iar stupefacţia, recunosc, m-a părăsit cînd am dat drumul la televizor. Pentru că zilele astea în presă au bîntuit tot felul de invitaţi, cîntăreţi, actori, scriitori, sau pur şi simplu "vedete" care spuneau ce s-a întîmplat de fapt în Clubul Colectiv. Nu doar păreri, ci opinii. După care s-a format tăvălugul. Manifestaţiile din ultimele zile, competenţa doctorilor, dar de ce Cioloş?, au devenit toate subiecte de disecat pseudo-competent de toată lumea care se simte îndreptăţită să aibă o opinie publică.
Uităm, însă, în focurile revoltei, că opinia publică nu este acelaşi lucru cu discuţiile de pahar cu amicii. Implică responsabilitate. Implică argumente şi gîndire logică. Implică, din nou, responsabilitate. Altfel, dacă clămpănim categoric şi public asupra oricărui subiect al zilei, doar pentru că este al zilei, devenim, la rîndul nostru, acest om-bun-la-toate, instalatorul-electrician-zugrav care se pricepe şi la instalaţii de gaze şi la aerul condiţionat şi la orice este nevoie, dar care îşi întreabă clientul cum să demonteze o cabină de duş.
Şi ajungem, inevitabil, parte a clişeului: omul bun la toate. Şi la nimic.
