Obama, Iohannis și genocidul

27 aprilie 2015
Obama, Iohannis și genocidul jpeg

Spre deosebire de Papa Francisc, George Clooney, Kim Kardashian sau băieții de la System Of A Down, președintele Obama nu poate să pronunțe cuvîntul „genocid”. A putut, acum șapte ani, cînd era în campanie electorală, dar acum nu mai poate.

În 2008, cînd avea nevoie (și) de voturile comunității armenilor din America, Obama a promis că, după ce va ajunge președinte, va folosi cuvîntul „genocid” în legătură cu masacrul armenilor din Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial, tocmai pentru că el e genul de președinte-care-spune-adevărul de care are nevoie națiunea. Se pare că n-a fost chiar așa. După ce-a ajuns președinte, Obama a uitat cum în 2006 certase administrația Bush pentru că retrăsese ambasadorul SUA în Armenia, pe motiv că rostise cuvîntul „genocid”: „Genocidul armean nu e o afirmație, o opinie personală sau un punct de vedere, ci un fapt masiv documentat, sprijinit de o masă covîrșitoare de dovezi istorice”, a zis Obama atunci. Între timp, a descoperit că Turcia, a doua putere armată din NATO, e un aliat mult mai valoros decît Armenia și a uitat brusc cît de important e să spună adevărul. Din 2009, tot uită. Anul acesta, la comemorarea a 100 de ani de la genocid, Armenia aștepta un semn de la Obama. A trebuit să se mulțumească cu Kim Kardashian. 

În 1915, turcii au ucis între un milion și jumătate de armeni (potrivit Armeniei și a majorității istoricilor, un genocid recunoscut oficial de Parlamentul European și peste 20 de state, printre care Franța, Germania, Canada) și cîteva sute de mii (potrivit Turciei și

). Turcia respinge termenul de „genocid”, spunînd că a fost vorba de ciocniri pe timp de război și că, oricum, au murit atunci și mulți turci. În decembrie 2005, scriitorul Orhan Pamuk a fost adus în instanță sub acuzația de insultă la adresa statului turc, din cauza unor comentarii legate de genocid pe care le făcuse într-un interviu dintr-un ziar elvețian. Pamuk a declarat atunci: „Un milion de armeni și 30 000 de kurzi au fost uciși pe aceste pămînturi și nimeni în afară de mine nu îndrăznește să vorbească despre asta.” Pe 13 decembrie 2005, José Saramago, Gabriel García Márquez, Günter Grass, Umberto Eco, Carlos Fuentes, Juan Goytisolo, John Updike și Mario Vargas Llosa au semnat o declarație comună în sprijinul lui Pamuk. În 2011, scriitorul a fost găsit vinovat și condamnat să plătească o amendă de 6000 de lire. În 2006 luase Nobelul pentru literatură, poate de-aia a scăpat doar cu o amendă. 

Felul în care președintele Obama și președinte Iohannis au ales să comemoreze memoria victimelor unui genocid (spunînd că a fost

,

,

, numai nu

, adică exterminarea sistematică a unui grup etnic, religios etc.) mi se pare cel puțin regretabil. Să folosești eschiva lingvistică și fandarea morală ca să nu-ți superi un aliat strategic e o insultă adusă memoriei victimelor și o contribuție serioasă la falsificarea istoriei. I-aș pune pe ambii președinți să citească cu voce tare cîteva dintre mărturiile urmașilor celor uciși în 1915, adunate de

: „Cea mai timpurie amintire a bunicii mele e din ziua în care a săpat, fără lopată sau mistrie, un mormînt pentru capul tatălui ei.”; ”Și-a pierdut toți cei șase copii în timpul marșurilor morții din deșert”; „Erau așa de multe cadavre în rîu, încît pur și simplu a mers pe cadavre ca să scape de propria moarte”; „Au adunat copiii, i-au aruncat într-un șanț mare și le-au dat foc”. Să citim și noi, măcar atît putem face.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

tiktok shutter1 jpeg
TikTok, acuzat de UE că provoacă dependență și afectează sănătatea mintală. Compania riscă o amendă uriașă
Autorităţile de reglementare din domeniul tehnologiei din UE au acuzat vineri platforma de social media TikTok că a încălcat regulile blocului privind conținutul online, solicitându-i să remedieze așa-numitul efect „rabbit hole” al sistemului său de recomandări.
Cumpărături într-un supermarket din București FOTO Shutterstock
Ministrul Agriculturii vrea o intervenție a Guvernului asupra prețurilor. Ce măsură propune
Ministrul Agriculturii caută o soluție pentru creșterea consumului, pe fondul presiunilor economice și al dificultăților cu care se confruntă industria alimentară. Florin Barbu spune că este nevoie de o intervenție care să încurajeze cumpărăturile și să susțină producătorii.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a făcut-o praf pe ispita Gabriella de la Insula Iubirii: „Se conectează mereu și oriunde de bărbați”
Mama Biancăi Ghiurcă a lansat un comentariu acid la adresa Gabriellei, ispita de la Insula Iubirii, după apropierea acesteia de Marco.
Marine Le Pen FOTO EPA-EFE
Înfrângerea republicanilor lui Trump, lecție și oportunitate pentru Marine Le Pen în Franța. Nemulțumirea alegătorilor față de costul vieții amenință guvernele europene
Din Statele Unite până în Europa, criza costului vieții devine un factor decisiv în competițiile electorale. Eșecul republicanilor lui Donald Trump oferă o lecție pentru liderii europeni, dar și o oportunitate politică pentru formațiunile populiste de dreapta, în special pentru Marine Le Pen.
franta proteste elevi jpg
Generația Z iese în stradă și pune presiune pe guverne. Ce îi nemulțumește pe tinerii din întreaga lume
Tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse aproximativ între 14 și 29 de ani, devin o forță tot mai importantă în politica mondială, organizând proteste împotriva corupției, autoritarismului și inegalităților sociale.
capre Tokyo captură Facebook jpg
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
Două capre au primit o misiune neobișnuită în centrul Tokyo-ului: să scape de buruieni. „Angajate” de o companie feroviară japoneză, Nagi și Pokke au devenit rapid cele mai simpatice lucrătoare din cartier și vedete pe internet.
SAR Artemis foto ziuaconstanta jpg
Alertă pe Marea Neagră: un marinar căzut de pe un pescador este căutat în largul Constanței
Un elicopter și mai multe nave de intervenție au fost mobilizate vineri după-amiază pentru găsirea unui marinar care a ajuns în apa Mării Negre după un incident la bordul pescadorului SEA ANGEL 1, la câteva mile marine de Constanța.
plata taxe și impozite primaria slatina   foto alina mitran (7) jpg
Primarii care se opun creșterii taxelor locale în 2027. Ce au decis edilii din Craiova, Câmpulung și Bacău
Mai mulți primari din țară au anunțat că nu vor majora taxele și impozitele locale pentru 2027 sau că le vor menține la nivelul actual, invocând modificările legislative și presiunea fiscală asupra populației.
meghan și thomas markle jpg
Tatăl lui Meghan Markle, arestat în dosarul de pornografie infantilă și abuz sexual asupra minorilor
Meghan Markle, în centrul unui nou scandal de familie. Tatăl ei a fost arestat în Statele Unite