O scrisoare deschisă... Spre cine?

E de înţeles că oamenii credincioşi se simt apăsaţi de măsurile impuse de pandemie. E de înţeles că le lipseşte practica liturgică obişnuită, întrunirea în biserici drept comunitate mărturisitoare. E de înţeles că preoţii vor să slujească, în biserici, în mijlocul credincioşilor. Dar cei mai mulţi acceptă ceea ce acceptăm (aproape) toţi. Ne aflăm – temporar – în condiţii speciale care pun viaţa oricui în primejdie. Pandemia a făcut sensibilă – primejdios sensibilă – o dependenţă foarte concretă. Cei care nu respectă distanţa sanitară nu-şi riscă doar propria sănătate, riscă să-i contamineze pe cei din jur şi pe mulţi alţii, neştiuţi. Nu e nevoie de cine ştie ce luciditate ca să-ţi dai seama de pericol. Împotriva „solidarităţii negative” a bolii nu putem opune, ca societate, decît solidaritatea, responsabilă, a urmării regulilor de precauţie. Majoritatea credincioşilor şi a clerului o asumă. Înţeleg că e vorba despre o constrîngere temporară, că participarea la liturghie – în biserici – poate fi suplinită, temporar, de adaptări ale vieţii religioase. Sensul cultului poate fi interpretat, adîncit, interiorizat chiar în lipsa – temporară – a actualizării lui fizice.

Există însă şi o minoritate – vocală – de adepţi (seculari ori religioşi) ai libertăţilor nelimitate. La aceştia, pretenţia de libertate nemărginită, pentru ei şi grupul lor, se însoţeşte cu indiferenţa faţă de drepturile (inclusiv dreptul la viaţă şi la sănătate) ale celorlalţi. Printre asemenea „absolutişti unilateriali” se află şi clerici. Cel mai strident e arhiepiscopul Tomisului, cu scrisoarea deschisă adresată Guvernului, săptămîna trecută, în care revendica dreptul la pelerinaj de Sf. Andrei. Scrisoarea lui nu e un simplu „fapt divers”. E un discurs religios ameninţător, extremist, adresat de un ierarh ortodox oficialităţilor Statului. Iar, o dată formulat, el rămîne un document public care poate avea influenţă nocivă, care e de judecat, de analizat.

Ca om (adică ins înzestrat cu ceva raţiune), scrisoarea te contrariază. Ca cetăţean, eşti indignat de discursul ei. Iar cele mai întemeiate respingeri i le poate înfăţişa, desigur, credinţa. De altfel, intelectuali ortodocşi cu înalte studii religioase, intervievaţi de Europa Liberă, au criticat sever demersurile ierarhului care au culminat cu scrisoarea în cauză. ÎPS Teodosie încearcă să folosească frustrările pricinuite de restricţiile sanitare pentru „un proiect politic radical” (Teodor Baconschi). E un „apel la insurecţie” de care Sinodul B.O.R. şi Patriarhul trebuie să se delimiteze (Toader Paleologu).

E evident că, în scrisoarea sa deschisă, ÎPS Teodosie făcea (nevoit ori voit?, programatic?) o mulţime de confuzii. Întîi încurca temporarul cu definitivul: limitarea trecătoare a posibilităţilor de cult echivala, pentru el, cu suprimarea libertăţii religioase, cu „călcarea ei în picioare”. Apoi încurca pandemia cu autorităţile Statului, cînd pretindea că nu boala, ci guvernul interzice adunările unui număr mare de persoane. Încurca pînă şi confesiunile creştine cînd ameninţa cu reeditarea (mai amplă!) a rezistenţei dimprejurul pastorului reformat Tőkés, care a declanşat revoluţia din 1989, ceea ce a dus la căderea regimului de atunci. Ba, chiar, măsurile sanitare deveneau, în ochii lui, ofensiva unei crîncene secularizări secondate de o „ştiinţă absurdă” (cea medicală?); dacă nu cumva, se sugera, ţin de un tenebros complot! În cuvintele ierarhului:

„Nu vom îngădui acum, ca dreptul de a-l cinsti așa cum se cuvine, pe Sfîntul Apostol Andrei, cel Întîi chemat, Ocrotitorul României, să ne fie călcat în picioare de cei care nu au frică de Dumnezeu și se închină unei științe absurde, care nesocotește pe om în integralitatea sa: trup, dar și suflet. Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți cei care vom merge să ne rugăm la Mănăstirea Peștera Sfîntului Apostol Andrei?!? Veți asmuți justiția și forțele de ordine împotriva propriilor frați și surori pentru a vă atinge scopurile fixate?”

Ca om (adică ins înzestrat cu ceva raţiune), eşti stînjenit să auzi asemenea enormităţi, demne de eroii lui Caragiale. Eşti aproape amuzat... Ca cetăţean, însă, eşti indignat. Căci ÎPS Teodosie încurcă (nevoit ori voit?, programatic?) autorităţile şi statul de drept, pe care încercăm să-l construim, cu o dictatură. În timpul comunismului, călugării se răreau (doar pensionarii aveau ceva drept la monahism), bisericile se dărîmau, pelerinaje nu prea erau. Cei puţini, care aveau curajul să ducă o viaţă spirituală comunitară, cum a fost de pildă grupul „Rugului Aprins”, erau anchetaţi, arestaţi, bătuţi, încarceraţi. Discursul care se potrivea acelei stări trecute îl rosteşte astăzi – liber – ÎPS Teodosie, aplicîndu-l fantasmatic actualului regim. Nu e nici un pericol ca ierarhul să fie „bătut, arestat, executat” pentru asta. Dar a trata statul de drept, cu ordinea lui, drept un închipuit regim totalitar e un pericol. Nu e numai fals, e distructiv: înseamnă că vrei să fragilizezi statul de drept, să-l descalifici, să-l înlocuieşti cu un altfel de regim. Ce fel de regim?

În sfîrşit, din punctul de vedere al credinţei, discursul ÎPS Teodosie e respingător. Cum de-şi îngăduie să declare că pelerinajul organizat de el garantează o moarte care duce drept la ceruri? („Cine vine la sărbătoare, dacă acolo este momentul să plece din viața aceasta, pleacă la Dumnezeu”, a decretat el). E el confidentul lui Dumnezeu? Este el, asemenea radicalilor musulmani, în posesia deciziilor divine?

Şi ce se întîmplă cu ceilalţi oameni, nepelerini la peştera Sfîntului Andrei, pe care acţiunile ierarhului îi pun în pericol de contaminare? Nu poartă şi ei oglindit în suflet chipul lui Dumnezeu? Medicii care îşi fac munca riscantă, bolnavii, oamenii de tot felul care îndură restricţiile, ei nu contează pentru ÎPS Teodosie? Sînt neînsemnaţi, inexistenţi? Valorează ei mai puţin decît realizarea de anul acesta a pelerinajului?

În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură. Ce universalitate a creştinismului, ce iubire a aproapelui de orşiunde! Ce atenţie faţă de tot omul, creştin ori necreştin! Astea sînt, pentru ÎPS Teodosie, detalii! Dar nu şi pentru mesajul lui Christos.

Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului / adevarul.ro