Mîndrie

19 iunie 2019
E cool să postești jpeg

Revolta de la Stonewall

Scînteia s-a produs acum 50 de ani. Într-o noapte din 1969, într-un local din New York, celebrul acum Stonewall, poliția a decis să facă un raid. De altfel, poliția obișnuia să facă destul de multe raiduri prin barurile și localurile destinate cuplurilor gay. Însă, în acea noapte, 27 înspre 28 iunie, lucrurile aveau să scape de sub control. Ca de obicei, polițiștii au intrat, hotărîți să facă cîteva arestări, căci, la acea vreme, a fi gay echivala cu a fi infractor, iar prin raidurile dese se încerca, de fapt, intimidarea expunerii publice a celor din comunitate.

Cu toate astea, în acea noapte, ceva s-a rupt. Pentru prima oară, oamenii s-au opus. A fost picătura care a umplut paharul. Oamenii n-au mai acceptat abuzurile și s-au revoltat. O revoltă care n-a mai putut fi înăbușită și care avea să creeze, din chiar acea noapte, cercuri concentrice. Cei aflați în bar au ripostat, violent, contra nedreptăților. S-au aruncat sticle, pietre și, de ambele părți ale baricadelor, a început o adevărată răzmeriță. Poliția a cerut întăriri, însă nimeni nu avea să prevadă ce avea să se întîmple cu adevărat.

Căci nu doar cei aflați în clipele acelea în barul Stonewall s-au revoltat. Tensiunile, acumulate de prea multă vreme, au răbufnit și, într-o singură noapte, ducîndu-se vestea, pe străzile din New York  au ieșit să protesteze peste 2000 de oameni. În zilele următoare, revolta a luat amploare, iar o săptămînă mai tîrziu avea loc primul marș al comunității gay, la care s-au cerut, pentru prima oară, dezincriminarea homosexualității și acordarea de drepturi egale cu ale celorlalți cetățeni.

În urma revoltelor de la Stonewall a luat naștere Gay Liberation Front – primul grup de advocacy pentru drepturile persoanelor gay, iar după un an, în 1970, avea să fie organizat primul marș Gay Pride – un marș care de atunci se ține anual, în mai multe țări, ca un memento a ceea ce a însemnat Revolta de la Stonewall. În 2016, președintele Barack Obama a declarat zona de la Stonewall „monument național”, căci de acolo a început de fapt, lupta pentru dezincriminare, pentru vizibilitate și pentru drepturile egale pentru minoritatea LGBT.

Pride în România

Pe 14 iunie, anul acesta, a început în România cea de-a 15-a ediție a Bucharest Pride, primul festival din România care sărbătorește diversitatea și drepturile persoanelor LGBTQAI. Festivalul, organizat, ca și în ceilalți ani, de Asociația ACCEPT și partenerii săi, propune o serie de evenimente culturale, teatru, film, petreceri, și, bineînțeles, Marșul Bucharest Pride, care are loc pe 22 iunie, în centrul Capitalei, din Calea Victoriei pînă în Piața Universității. „Asociația ACCEPT a început povestea acestui festival în 2004, la trei ani după ce a reușit să încheie cu succes una dintre primele campanii de advocacy derulate în România post-Revoluție, la finalul căreia a obținut dezincriminarea homosexualității. Anul acesta, echipa ACCEPT a introdus Bucharest Pride în rețeaua pride-urilor europene, devenind organizație membră a EPOA – European Pride Organizers Association”, mi-au declarat organizatorii.

„GayFest a fost organizat prima dată în România în 2004”, îmi povestește și Teodora Ion-Rotaru Roseti, directoarea executivă Asociației ACCEPT, în 2005 urmînd să aibă loc, la București, primul Marș al Diversității. „A fost un marș care a luat prin surprindere autoritățile, dar și grupările neo-fasciste sau extremiste care se opuneau comunității LGBTI. Prezența a fost atunci mică, însă acei oameni curajoși au reușit să facă o schimbare, căci, de la un an la altul, vedem din ce în ce mai mulți oameni ieșind în stradă pentru egalitatea persoanelor LGBTI.”

Despre ce înseamnă Pride în România, Teodora Roseti mi-a spus că, „pentru o parte dintre oamenii din comunitate, este un protest pentru drepturi egale. Pentru alții, o petrecere, sau una dintre puținele ocazii în care se simt out și în siguranță pe stradă, purtînd însemnele comunității. Prietenii, familiile vin acolo ca să-și arate susținerea față de cei dragi. Pentru echipa ACCEPT, pregătirea Pride-ului înseamnă foarte multă muncă, dar ziua Marșului aduce o satisfacție enormă, pentru că vedem rezultatele ei – avem cel mai mare eveniment privind drepturile omului din România, pe care îl organizăm de 15 ani.”

O întreb pe directoare dacă în 2019 putem vorbi despre o schimbare de mentalitate a românilor privind comunitatea LGBT. Îmi răspunde cu un hotărît „Da”.

„Vedem modul în care discursul public s-a schimbat, chiar și în perioada campaniei pentru referendumul care își dorea redefinirea familiei în Constituție. În 2001, discursul public din perioada abrogării articolului 200 punea homosexualitatea în termeni de patologie, anormalitate sau imoralitate. Acele mesaje erau transmise de majoritatea liderilor de opinie, uneori și de jurnaliști. Însă în 2019 vedem că numărul de susținători ai comunității crește constant, persoanele publice care susțin deschis egalitatea LGBTI sînt din ce în ce mai numeroase, la Pride venind și angajatori importanți din România ca să susțină comunitatea: Google, Microsoft, Accenture fiind doar cîteva exemple.”

Cu toate acestea, legislația din România în ceea ce privește drepturile persoanelor gay este, încă, mult în urmă față de Europa. „22 din 28 de state membre UE asigură protecția vieții de familie pentru persoanele gay și lesbiene. Noi sîntem printre puținele state rămase care ignoră nevoia socială reală a cuplurilor de același sex să își facă relația recunoscută și protejată de lege. Lîngă noi stau Polonia, Bulgaria, Slovacia, Lituania și Letonia. Deși căutăm deseori compania statelor UE dezvoltate din punct de vedere social și economic, și dorim ca cele 4 milioane de români din diasporă să fie tratați corect de statele care îi găzduiesc, ignorăm aceste principii chiar la noi în țară. Populația LGBTI e constant tratată drept cetățeni inferiori, de mîna a doua, care nu merită aceleași drepturi, deși își îndeplinesc cu vîrf și îndesat obligațiile față de statul român. În România cuplurile gay nu au drept de moștenire, co-asigurare de sănătate, nu pot decide pentru celălalt în situații de urgență, nici măcar, în cazul unui deces, nu pot ridica de la morgă trupul persoanei iubite. Este dezumanizant, provoacă suferință, umilință și marginalizare”, adaugă Teodora Roseti.

Cu alte cuvinte, deși mentalitatea în ceea ce privește comunitatea LGBT s-a schimbat în România, cei care sînt în măsură să facă o reală schimbare, prin legi care să aducă normalitatea la ordinea zilei, par surzi la ecourile venite din societate, preferînd să rămînă încremeniți pe raftul prăfuit al prejudecăților.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

Calea ferată Brad Sântana la Vârfurile zona tunelului  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (13) jpg
Calea ferată uitată din Apuseni, veche de 130 de ani. Povestea fascinantă a tunelului spectaculos de pe valea Crișului Alb
Calea ferată de 144 de kilometri care leagă Apusenii de Câmpia de Vest supraviețuiește prin doar patru curse zilnice, folosite de tot mai puțini călători. Linia a fost construită în secolul al XIX-lea, iar reperul ei a rămas tunelul Gorgana de pe Valea Crișului Alb.
cum po i accesa gratuit baze de date cu firme din romania ghid i implica ii legale jpg
Cât de pregătit ești să fii patron? Doar 45% dintre antreprenorii români au răspuns corect la o întrebare financiară de bază
Lipsa pregătirii financiare și manageriale poate afecta administrarea și dezvoltarea firmelor din România. Datele OECD arată că mulți antreprenori au dificultăți în gestionarea banilor, accesarea finanțării și planificarea activității.
folie aluminiu shutterstock1 jpg
5 alimente care nu trebuie gătite niciodată în folie de aluminiu. Pot deveni periculoase pentru sănătate
Atunci când vrem să pregătim ceva cu un gust și o textură mai specială, vom găsi multe rețete care ne spun să învelim carnea sau legumele în folie de aluminiu. Însă, există și anumite situații în care acest sfat banal ar trebui evitat.
Gripă- răceală - femeie bolnavă FOTO Shutterstock
Răceala a trecut, dar tusea nu dispare. De ce putem tuși până la opt săptămâni după o viroză și când trebuie să mergem la medic
Răceala trece, febra dispare, dar tusea poate persista săptămâni întregi. Medicii explică faptul că virusurile pot lăsa în urmă inflamații care mențin sensibilitatea căilor respiratorii chiar și după vindecare.
WhatsApp Image 2026 11 08 at 18 52 57 (1) jpeg
Lege controversată în Bulgaria: inscripții obligatorii în bulgară, dar și cu litere latine. De ce au ajuns parlamentarii subiect de glume
Un proiect de lege privind protejarea limbii bulgare, inițiat de partidul extremist naționalist „Vazrazhdane”, a devenit subiect de ironii pe rețelele sociale după ce Parlamentul de la Sofia l-a adoptat în primă lectură.
nuci pexels1 jpeg
Nu cumpăra nuci atunci când observi acest detaliu. Pot deveni periculoase pentru sănătate
Nucile de tot felul se numără printre cele mai sănătoase gustări la care putem apela și sunt recomandate de nutriționiști din întreaga lume. Cu toate acestea, deși se găsesc ușor în orice magazin din țară, este important să fim atenți la anumite detalii, înainte de a le pune în coșul de cumpărături.
masina zburatoare3 jpg
„Mașinile zburătoare“ ar putea fi lansate în China vara viitoare. „Lumea în care oricine poate fi pilot este pe cale să devină realitate”, anunță producătorul
Prima mașină zburătoare din China ar putea ajunge la utilizatori încă din vara anului viitor. Compania XPeng spune că vehiculul său cu două locuri, care costă 300.000 de dolari, va fi disponibil în 2027 pentru servicii de urgență și pentru uz recreativ în zonele rurale.
teren si cladiri Electroputere  Foto Cushman & Wakefield Echinox jpg
Cât te costă să construiești o casă pe un teren agricol. Taxele și cheltuielile pe care trebuie să le iei în calcul
Introducerea unui teren agricol în intravilan costă între 2.146 și 4.292 de lei pentru 1.000 mp, în funcție de clasa de calitate. Proprietarii trebuie să ia în calcul și costurile documentațiilor urbanistice, avizelor și infrastructurii.
curatenie podea istock jpg
Metoda ce te ajută să cureți podeaua mai ușor. Un aliment pe care deja îl ai în frigider te poate scăpa de pete și praf
Cu toții ne dorim o casă cât mai curată, iar acest lucru nu poate fi posibil dacă nu spălăm podelele suficient de des. Mai ales în timpul iernii, când putem aduce în casă noroi și umezeală, devine și mai important să curățăm eficient podeaua. Iar un truc simplu ne poate fi de mare ajutor.