Meseria de profesor

25 iulie 2015
Meseria de profesor jpeg

Am scris acest articol acum doi ani. Îl reiau aici, cu părere de rău că încă e valabil.

S-au publicat rezultatele examenului de definitivat în învăţămînt: au promovat doar vreo 60% dintre profesori. Aşa că au apărut, ca în fiecare an, indignările: „vai, ăştia sînt profesorii copiilor noştri?...”. Da, ăştia sînt.

Unii consideră acest examen inutil: la ce bun, după trei ani de la terminarea facultăţii, să mai dai un examen? Mai ales că profesorii trec prin probe asemănătoare cu ocazia examenelor de titularizare în învăţămînt. Iar unii dintre cei care nu prind un loc de titular, oricum lucrează ca suplinitori. Aşadar, fac aceeaşi meserie, doar că nu au un statut clar ca angajaţi. Dacă seria de examene la care sînt supuşi profesorii (definitivat, titularizare, gradul didactic II, gradul didactic I) foloseşte sau nu cu adevărat e o discuţie prea complicată pentru a o face aici. Dar putem observa, în principiu, că traseul didactic nu e unul uşor, cariera de profesor se construieşte cu efort. „Filozofia” din spatele acestui sistem este bazată pe ideea de a avea oameni cît mai bine pregătiţi, pentru că – nu-i aşa? – lor le încredinţăm viitorul copiilor noştri, deci soarta societăţii în ansamblu. Numai că, între asemenea nobile idealuri şi realitate se cască un hău. Supuşi presiunilor birocratice şi obligaţiei de a-şi tot dovedi, o dată la cîţiva ani, competenţele, profesorii sînt, pe de altă parte, una dintre categoriile cele mai oropsite ale tranziţiei. Nu numai pentru că au salarii mizerabile, nu numai pentru că statutul lor social e precar (căci „modelele” dominante în societate sînt pseudo-vedetele, barosanii cu bani şi alte specimene din fauna tranziţiei), dar şi pentru că „sistemul” nu stimulează, în fapt, calitatea şi competenţa. Cadrele didactice au de făcut tot felul de hîrtii, autoevaluări, raportări care sînt mai degrabă formale – se bifează nişte cerinţe pentru că aşa vor inspectoratele şcolare şi ministerul, nu pentru că ar ajuta efectiv la ceva. Aşadar, o bună parte din activitatea lor îi transformă în bieţi birocraţi.

În aceste condiţii, discursul despre nobila meserie de dascăl şi despre viitorul copiilor care se află în mîna lor devine un fel de bla-bla în care nimeni nu mai ajunge să creadă. Sau cred doar încăpăţînaţii pasionaţi de meseria lor, care ajung să fie nişte supravieţuitori şi, paradoxal, nişte luptători împotriva sistemului. Puneţi-vă în pielea unui profesor care vrea să-şi facă bine treaba, să fie foarte bun, să se ţină la curent cu noutăţile din domeniul lui, să aibă un orizont cultural, să participe la viaţa comunităţii în care trăieşte (pentru că numai astfel poate ţine legătura cu părinţii şi copiii şi poate deveni un reper). Să aibă, cu alte cuvinte, o viaţă profesională şi intelectuală normală. Dacă faceţi acest exerciţiu, vă veţi da seama că e extrem de greu pentru un cadru didactic să trăiască astfel. Nu are bani să-şi cumpere cărţi, să călătorească, să-şi menţină un anumit profil cultural; nu are timp – copleşit de birocraţie şi de cerinţele „sistemului” – să se îngrijească de propria persoană, astfel încît să se prezinte în faţa copiilor în cea mai bună formă intelectuală, relaxat, surîzător şi cu gîndul doar la nobila sa misiune. Cu alte cuvinte, degeaba le cere societatea să fie tot timpul minunaţi, altruişti şi dornici să contruiască viitorul ţării dacă le oferă un prezent nesigur, bîlbîit, plin de meschinării şi de probleme.

E adevărat, pe de altă parte, că a scăzut foarte mult calitatea cadrelor didactice în ansamblu. Mulţi oameni de bună calitate au plecat din sistemul de educaţie, ceea ce e la fel de grav – dacă nu chiar mai grav – decît faptul că medicii pleacă din ţară cu miile. Dar nici un guvern de pînă acum nu a elaborat politici educaţionale adevărate, pe termen lung. Toată lumea a peticit. Şi constat că, în continuare, există o obsesie pentru examene, dar mult mai puţină grijă pentru ce se întîmplă între examene. Păi ce să se întîmple? Profesorii buni îşi fac treaba cu încăpăţînare, rezistă cît şi cum pot. Ceilalţi „se descurcă”. Sistemul în ansamblu devine tot mai greoi şi mai frustrant. Iar ipocrizia societăţii creşte de la an la an: profesorilor li se cere foarte mult (de pildă, să fie conştiinţele luminate şi responsabile ale neamului), dar li se dă foarte puţin. O dată pe an, cînd sînt examenele, freamătă ţara de grija educaţiei. În rest, poporul freamătă la televizor, cu ochii după vedete şi după politicieni mediocri.

Articol apărut pe 24 iulie 2013, pe

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.