Mărgăritarele și porcii
De mici sîntem învățați să facem bine. Să-i ajutăm pe cei din jurul nostru și să fim generoși. Și am făcut-o, pentru că, nu-i așa, logica unei bune comunități se bazează pe facerea de bine.
Însă noi, românii, avem o vorba despre „facerea de bine”. Și bănuiesc că mulți dintre noi am folosit-o în cîteva ocazii. Așadar, ce se întîmplă cînd ni se răspunde binelui făcut, cu rău? Cum reacționăm? Trecem mai departe, ridicînd din umeri și „lăsînd la spate”, sau rămînem blocați în acea stupefacție a leucii în cap, încercînd să înțelegem de ce?
În ceea ce mă privește, obișnuiam să cred că, dacă ești om cu oamenii, ai numai de cîștigat. Că dacă alegi să faci bine, vei crea cercuri concentrice, vei avea în jurul tău un climat senin și vei propaga, astfel, logica binelui. Obișnuiam să cred că oamenii buni sînt prețuiți.
Cu timpul, însă, această credință a început să se clatine. Mi se pare că trăiesc într-o societate în care bunătatea este asociată, din ce în ce mai mult, cu naivitatea, iar oamenii generoși sînt luați drept fraieri. Oamenii șmecheri sînt mai prețuiți decît cei verticali. Bunul-simț este atacat, pus la zid și împroșcat cu noroi, pentru că, nu-i așa, un om cu bun-simț va evita să intre în cloacă cu porcii. Așa că porcii își vor face de cap. Ce rămîne însă după acest bairam al răului?
Pentru mine, un rău nejustificat este o sincopă de logică. Este ca și cum ai vedea un om care își taie voios craca de sub picioare, omorîndu-și sursa de bine, un bine pe care ar fi continuat să-l primească, în mod necondiționat.
Cu toate acestea, există oameni care dau dovadă de josnicie, cînd nu au absolut nimic de cîștigat, dar totul de pierdut. Probabil că, în unele cazuri, dacă mergi pe complicate introspecții psihologice, poți găsi motivații. În altele, însă, cred că e vorba de pură meschinărie sufletească.
Vorbind despre suflet, mi-am adus aminte de pilda mărgăritarelor aruncate înaintea porcilor. Am întrebat, în două rînduri, un preot creștin și un rabin, să-mi lămurească această dilemă a binelui. Preotul mi-a spus că, uneori, unii oameni nu pot înțelege bunătatea, iar pe aceștia trebuie să-i lași „în plata Domnului”, adică să nu te încăpățînezi și să nu te erijezi în egalul lui Dumnezeu, crezînd că îi poți tu schimba. De partea cealaltă, rabinul mi-a spus că, deși este de datoria noastră să facem bine, este, la fel, de datoria noastră să alegem și cui îi facem bine. Este una dintre cele mai grele alegeri pe care trebuie să le facem, pentru că, dacă nu alegi bine, poți văduvi de ajutor pe cel care merită, întreținîndu-l, în schimb, pe cel găunos.
