Lifturi

9 mai 2015
Ce vă (mai) enervează?  jpeg

Presupun că mulți dintre voi ați avut cel puțin o dată în viață coșmarul cu liftul. În cazul meu, aveam parte de el cel mai des în copilărie, ca mai apoi să mai apara sporadic, de niciunde, ca o amintire vaga, netrăită îndeajuns, la maturitate. Pentru un copil, frica de lift este inconștientă. O cușcă zăvorîtă, pusă în mișcare de un mecanism huruitor pe care, copil fiind, cu greu ți-l poți imagina ca parte integrantă din blocul în care locuiești, nu-ți poate inspira altceva decît nesiguranță. Liftul meu de coșmar de obicei pornea singur de îndată ce mă urcam în el, fără să apăs pe vreun buton și nu mai vroia să se oprească. Urca din ce în ce mai sus, pe măsură ce panica mea sporea, trecea și de ultimul etaj, după care se risipea pur și simplu undeva deasupra blocului, a cartierului, a orașului. În momentul în care întîlneam neantul, mă trezeam.

În anii ’80, fobia de lift era amplificată și de legendele urbane ale vremii (căci pe vremea aceea nu aveam știri de senzație). Se povestea despre „lifturi blestemate” care făceau periodic victime în blocurile noi, socialiste, construite pe locul unor mai vechi cimitire, despre cadavrele descoperite tîrziu în puțul liftului, abia cînd intraseră deja în putrefacție, iar mirosul inundase casa scarii, despre o tînară care s-a sinucis aruncîndu-se în acel gol tenebros (sau, in alte varianta a fost împinsă de securiști pentru cine știe ce faptă împotriva regimului), despre lifturi blocate și oameni care au rămas ore întregi prizonieri înăuntru.

Dar să vedem care e sursa fricii… Se pare că lifturile funcționează de pe vremea romanilor. În operele arhitectului Vitruvius este pomenit Arhimede care ar fi construit primul lift, prin 236 B.C. În cîteva surse de mai tîrziu găsim descrise lifturi ca un soi de cabine primitive sau colivii, atîrnate de frînghii și puse în miscare de forța umană sau animală. Prin anul 1000, în Cartea secretelor a lui Ibn Khalaf al-Muradi din Spania islamică se povestește despre un mecanism asemănător ascensorului de azi care a slujit la distrugerea unei fortărețe. În secolul al XVII-lea, prototipurile unor lifturi au apărut în castele din Anglia și Franța. În 1793, Ivan Kulibin construiește un lift pentru Palatul de Iarna din Sankt Petersburg. În 1823, primul lift apare la Londra. În 1850, Henry Waterman din New York inventează un sistem de scripeți care să acționeze lifturile. Iar în 1852, Elisha Otis construiește primul lift modern și sigur, care nu diferă prea mult de cele din ziua de azi, luînd în calcul și prevenirea accidentelor, în cazul ruperii cablurilor. Pe 23 martie 1857, primul ascensor de persoane este instalat pe Broadway, la numarul 488. 

O posibilă lege a lui Murphy pentru lifturi: Atunci cînd te grăbești ca să ajungi acasă (mai ales din cauza anumitor nevoi…), liftul abia a plecat și mai mult ca sigur că nu se va mai opri pîna la ultimul etaj. Nu m-am blocat niciodată în lift, deși în general lifturile din blocurile socialiste, toate la fel, pentru max. 4 persoane, cu interiorul lor vopsit în căcăniu, cu un bec chior (uneori se arde și trebuie să pipăi butoanele că să numeri etajele) cu oglinda spartă (sau fară), cu linoleum pe jos și cu grafitti se blochează la intervale destul de fixe. Atunci se numară banii din fondul de rulment, se cheamă „băieții de la lift” și dureaza 2-3 zile pînă îl repară. Urci gîfîind și înjurînd (administrația blocului, pe „ăia de la lift” și pe „ăia care l-au stricat”). Faci cunoștință (uneori pentru prima oară) cu ușile chicioase și cu preșurile vecinilor de pe alte paliere și tot urcînd poți trage anumite concluzii: generalul de la 3 s-a blindat (ușă metalică, made in China), arabul de la 5 gătește ceva cu oaie, la 6 s-a înfundat toboganul (pute!), ăia doi de la 7 iar se ceartă (viața-i grea!), tipa  singură de la 8 fumează pe hol, lînga ficus, îmbrăcată în halatul de baie. Cînd liftul e stricat, de fapt îți descoperi blocul, fiindcă pînă atunci nu cunoașteai decît granițele propriului tău apartament. 

Se mai întîmplă ca „cineva să țină liftul”. Atunci, politicos e să aștepți, însă de obicei bați. Întîi discret, apoi din ce în ce mai tare. Aștepti mai mult și bați cu îndîrjire, de regulă la mutări. Unii nu înteleg că într-un lift dintre cele descrise mai sus pot să încapă cutii cu cărți, un televizor, chiar și o mașină de spălat, însă în veci n-o să încapă o canapea de 3 persoane, chiar și făcută bucăți. 

Într-unul dintre blocurile în care am locuit, liftul avea un zgomot al lui atunci cînd pornea, aproape uman, ca un oftat. Era și „mobilat” cu panouri publicitare, unele total anapoda: burse pentru studenți, într-un bloc cu locatari cu o vîrstă medie de 60 de ani, expoziții de artă digitală – am admirat timp de cîteva săptămîni o „evadare din spațiul urban”, grafica 3D, pînă cînd cineva a lipit peste ea un afiș, coala A4, scoasă la imprimantă: „Va rog închideți ușa liftului cu mîna! Sa fim civilizati! Vă mulțumesc.”   

Am o nostalgie ușor claustrofobă legată de lifturile din blocurile vechi, acele cabine minuscule în care abia dacă intră două persoane, uneori cu grilaj, alteori cu ciudate sisteme de închidere ale ușilor. Acele lifturi, ce par de dinaintea inovației lui Henry Waterman pornesc cu cîte un scîrtîit prelung, par că se împiedică la fiecare palier și că nu vor ajunge niciodată, nicăieri. 

Am discutat de multe ori cu diverși amici despre stînjeneala care te cuprinde atunci cînd urci în lift cu un necunoscut. Unii spun ca este vorba despre invadarea spațiului intim, despre acel metru cub de aer în care respiri. Dupa schimbul de replici standard – „La ce etaj?”, “„Eu merg mai sus!”, unde îți fixezi privirea? Ce faci cu mîinile? Cît de departe stai de celălalt?  Atitudinea nu este una relaxată nici atunci cînd e vorba de lifturile din building-ul unde lucrezi (și din start îndepărtezi ideea unei posibile agresiuni). Fiecare își gășeste o ocupație în apăsarea butonului corespunzător etajului său. Apoi, unul, mai întreprinzător își ia sarcina de a apasa butonul pentru închiderea rapidă a ușilor, după ce alții coboară. Iar tot acest calvatr de cîteva etaje se sfîrseste cu atît de impersonalul și importatul „O zi bună!”. Sîntem crispați, depresivi, sociofobi, iar liftul este cel care ne demonstrează asta în fiecare zi. Nu vrem să împărțim nimic, cu nimeni.

Închei cu cea mai fantastică călătorie cu liftul din viața mea: pe la 8 ani, la Intercontinental, pînă la ultimul etaj, ca să vedem Orașul de sus. Un lift „de lux”, modern, silențios (cum astăzi există pe toate drumurile). M-am simțit de parcă aș fi zburat cu Racheta Albă în spațiul cosmic. 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.