La dolce strada

13 aprilie 2015
La dolce strada jpeg

Două episoade scurte. La coadă, la casa de bilete de intrare la film, la două mall-uri bucureştene.

1. Se proiecta The Artist, ultrapremiatul film al lui Michel Hazanavicius. Te duci ca la Maglavit, să vezi minunea. Cer un bilet. Mi se răspunde prompt: „Ştiţi că e alb-negru, nu?!“ Răspund politicos că, da, ştiu. Dar întreb, la rîndu-mi, de ce trebuie să mă avertizeze asupra faptului că filmul e alb-negru. „Pentru că au fost spectatori care s-au plîns. Şi, dacă ştiau înainte, nu intrau la film.“ O asigur pe domnişoară că n-o să mă plîng, şi mai cer o dată biletul. „E şi mut!“, insistă ea, surprinsă şi uşor alarmată de tembelismul unuia care se încăpăţînează să meargă la o porcărie. I-am zis că-mi asum răspunderea, iar ea mi-a dat biletul, cu conştiinţa faptului că-şi făcuse datoria: „Io v-am zis.“

2. Recent, la coadă, tot la film. Două domnişoare îmbrăcate gen Catwoman – pe cuvînt de onoare! – una blondă-spic, cealaltă brunetă-obsidian. Singurele detalii care lipseau erau măştile. În rest, nu mai zic, înţelege toată lumea. Genul ăla de apariţie la care nu poţi să te uiţi doar o dată. Trebuie să mai zăboveşti un pic cu privirea, să fii sigur că ai văzut bine, că e posibil aşa ceva. Nimic din toate astea n-a mai contat la deschiderea superbelor buze care ferecau, momentan, poarta sufletului: „Auozi?! Dă-ne şi noo două bilete la un film. Zi-ne care e mai bun, aşea…“ Tînărul domn de la casa de bilete n-a părut deloc surprins de cerere. Era evident că nu i se întîmpla pentru prima oară. Aşa că le-a răspuns conform fişei postului: „Păi, uitaţi-vă şi voi la afişe.“ Destul de îngrijorată că nu prinde un film care să-i capteze atenţia, domnişoara brunetă se confesează: „Să mor io, ne-am uitat! Da’ nu le ştiu pă nici unu’. Zi… ăsta… Bărdmen… sau nu… zi, fată, la care ai zis tu… ăla, mă… care ai zis tu…?!“ Răspunsul soseşte după o încruntare: „Să mori tu c-am zis io la care! Da’ zi, fată, să-ţi dea la care l-a văzut el. Dă-ne la care l-ai văzut tu!“ Tînărul domn de la casa de bilete: „Nu mă bag io să zic la care. Dup-aia vii la mine că n-a fost bun.“ Coadă, pufăieli, ochi daţi peste cap, conversaţia între domnişoare curgea la fel. Pînă la urmă, la fel de firesc, de la coada paralelă a intervenit un domn: „Ia la Divergent. Zi-i să ia la Divergent.“ Domnişoara blondă, sprijinindu-se de ghişeu: „La ăsta ia, fată! E bun ăsta? Sau… Să nu fie d-ăla cu… Zi să-ţi dea la ăsta. La care a zis el. Deci, cum îi zice la film?“

Episoadele de mai sus n-au nici o legătură cu vreo privire superioară, pogorîtă peste „mahalaua ineptă“. Sînt momente normale, din lumea reală. Filmul e la fel cu un pachet de şerveţele, o cutie de Paracetamol, un ecler, sau un set de baterii. Un produs pe care dai bani, şi vrei să te asiguri – fiecare cum poate – că nu-i dai aiurea. Şi, ca orice produs care devine accesibil tuturor, la un moment dat, foarte repede, devine parte a lumii fireşti. E o marfă care te satisface, sau nu. Iar atunci cînd te satisface, spui, firesc – aşa cum ai face-o cu blugii care-ţi plac, cu maşinile, cu sucul sau cu mîncărurile favorite – că aşa se face film. Ăsta-i filmul. Ca ăla care ţi-a plăcut ţie, la un moment dat. Dincolo de orice teorie, de orice estetică şi de orice demers analitic, o asemenea reacţie e una perfect firească. E ca orice reacţie faţă de un obiect de folosinţă imediată. Ea nu împarte lumea în idioţi şi iluminaţi.

Există însă o lume şi dincolo de orice poveste legată de gusturi personale, de opţiuni, de niveluri de performanţă ale produsului, de game premium şi de ediţii de lux. O lume a obiectelor care gravitează într-un univers al lor, un spaţiu în care noi nu sîntem elemente indispensabile. E o zonă a obiectelor care comentează pînă şi ideea de obiect, un interval fără dimensiuni, unde arta însăşi, în toate chipurile ei, se aşază la coada perfect egală în drepturi a tot ceea ce înseamnă uman, dincolo de orice ierarhie. Acolo locuiesc şi filmele lui Federico Fellini, nu pentru că le-a pus cineva acolo, ci, pur şi simplu, pentru că sînt.

Discuţiile despre valoare, gust, putere de recunoaştere sau de identificare, orizont de aşteptare, competenţă, capacitate de descifrare, îşi au, oricînd, rosturile lor. Există însă şi obiecte care există dincolo de aceste discuţii. Asta nu le face obligatoriu mai bune decît altele, ci le defineşte felul altfel de a fi. Sigur, şi ele pot fi ironizate, descompuse, deconstruite, „explicate“, dezasamblate în bucăţele şi refăcute la loc, supuse oricărei rigori căreia i se poate supune orice. Cu toate astea, cumva, aceste obiecte rămîn. Ele nu sînt nici măcar din zona discuţiei despre obiectele care „sfidează timpul“. Sînt din lumea creaţiilor care, odată trimise în lume, ocupă un loc care e doar al lor. Şi nu sînt nici, aşa cum le place unora să creadă, mari momente ale creativităţii umane, existenţe florale suspendate, ale căror nectaruri sînt accesibile doar iniţiaţilor.

Sînt, pur şi simplu, filme, cărţi, tablouri, muzici care aşteaptă etern să fie descoperite, vizitate, contemplate. Nu adoraţia e condiţia existenţei lor, ci vibraţia intrării în rezonanţă. Participarea la ceea ce ele sînt. Intrarea în sfera lor de gravitaţie şi plutirea în atmosferele lor atît de diferite de la una la cealaltă. Lumea rămasă după Federico Fellini, lumea filmelor sale nu ţine cont nici de marile frămîntări interioare ale autorului, de obsesiile sale, de ce va fi văzut prin ferestrele vitrate ale LSD-ului, sau de ce va fi dorit – sau nu! – să încifreze. Universul filmelor sale nu e unul care îşi aşteaptă „exploratorii“, şi nici cerul înstelat, deasupra gurilor căscate admirativ. E doar un fel de a vedea lumea. Unul extrem de personal. „Toată arta e autobiografică. Perla e autobiografia stridiei.“

Începînd din 16 aprilie 2015, împreună cu Dilema veche puteți achiziționa “Colecția Fellini”: patru dintre cele mai bune filme ale regizorului Federico Fellini, care a primit Premiul Oscar pentru întreaga carieră în 1973. Detalii aici.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.