Gîndacul potrivit la locul potrivit
Acum cîteva zile era să calc un gîndac. Traversa agale trotuarul din fața secției de Poliție de pe Catargiu, fără să se sinchisească prea mult de trecători, savurînd, probabil, ziua caldă și soarele. Exact ceea ce făceam și eu. L-am observat în ultima clipă și am reușit să-l evit, privindu-l ușurată și chiar înduioșată cum își continua mica sa promenadă.
După care mi-a trecut prin cap că, dacă l-aș fi văzut în bucătărie, departe de mine gîndul să-l protejez. Din contră. L-aș fi vînat cu papucul, l-aș fi pocnit cu mătura, sau, în cel mai disperat caz, l-aş fi spray-at bine cu Flit – pentru că acea lighioană nu avea ce să caute în casa mea.
Ceea ce mi s-a părut curios în primă instanță. Același gîndac, dar două porniri total opuse, fiecare depinzînd de context. Pe stradă l-am protejat, dar să-l ferească Sfîntu’ să-mi invadeze spațiul.
Și brusc m-am gîndit la reacțiile pe care le avem față de politicienii noștri. Bunăoară, dacă Dăncilă ar fi lucrat, de exemplu, într-un domeniu care ținea de fashion, nimeni nu s-ar fi inflamat de coafura tapată cu care s-a afișat inițial. Din contră, ar fi fost, probabil, considerată o trendsetteriță. Sau, dacă ar fi avut material de prim-ministru, nimeni nu i-ar fi criticat look-ul. La fel, dacă n-ar fi fost o persoană publică și Netanyahu ar fi trecut pe stradă, întîmplător, pe lîngă ea, și ar fi salutat-o, acel „he-he” ar fi fost firesc – personal, dacă Netahyahu ar trece pe lîngă mine și m-ar saluta, mai mult ca sigur m-aș pierde cu firea și cred că și eu aș da în bîlbîială. Dar eu nu sînt premierul României.
Taxăm de multe ori bîlbele, stîngăciile și gafele politicienilor noștri, tocmai pentru că se presupune că ne reprezintă și că au grijă de noi. Nimeni nu ar avea nimic cu mustața lui Dragnea sau cu taioarele Vioricăi Dăncilă, dacă ar fi buni profesioniști. Un dezacord sau o greșeală gramaticală nu sînt observate la piață, însă îți strîng ficatul cînd vin din partea unor miniștri. Dacă meșterul meu, în timp ce îmi repară o țeavă, îmi povestește că a muncit toată viața și nu a putut să meargă la școală, dar că citește cărțile alea care se dau cu ziare sau că știe engleză puțin, cît să se descurce, din ce a învățat și el pe la televizor, mi se pare fantastic. Dar, cînd un politician vorbește engleză mai prost decît meșterul meu, mă apucă o stupoare soră cu lehamitea.
Cu alte cuvinte, criticăm vehement orice derapaj al politicienilor noștri, pentru că majoritatea nu au nici în clin, nici în mînecă cu posturile pe care le dețin. Le observăm toate defectele, tocmai pentru că nu se potrivesc contextului în care s-au erijat. Ar fi inofensivi și probabil chiar productivi, dacă ar profesa în alte habitate. În acelea care li s-ar potrivi, unde ar fi firești și integrați. Pentru că, nu-i așa, nu strivești niciodată un gîndac pe stradă. Dar o faci cînd îți intră în bucătărie.
