Fotbal fabulos

Sîmbătă a fost mare meci mare de fotbal, ASA Tg. Mureş întîlnea Petrolul. După cum bine ştiu cei ce urmăresc fotbalul intern, ASA e o echipă reînfiinţată şi reînviată (sub sloganul: UN NUME, O TRADIŢIE), care a preluat vechea denumire a echipei unde odată juca Ladislau Bölöni  şi care, abia promovată la începutul sezonului în Liga I, a reuşit în ultimele săptămîni să detroneze Steaua de  pe primul loc.

Ei bine, ASA avea nevoie neapărat de victorie ca să nu piardă acest prim loc şi să aibă şanse maxime să cîştige campionatul, aflat spre sfîrşit. La rîndul său, Petrolul e de cîţiva  ani o  echipă solidă în  campionatul nostru, revenită şi ea la un moment dat după lungi rătăciri prin subsoluri (sub sloganul: UN NUME, O ISTORIE, UN DESTIN). La ora meciului ocupa chiar locul al treilea în campionat.

Deci, un adevărat derby, cu miză mare, între două echipe vechi şi cu palmares.
 
Mă uit foarte rar la meciuri din campionatul intern dar mi-am zis că aceasta ar fi o ocazie. În primul rînd, ca şi în alte dăţi, m-au uimit nişte nume. Nu ştiam nimic despre Bumba (cel iute de picior), nici despre Voiculeţ (autorul unicului gol, în cele din urmă).

Cînd am auzit de Goga m-am gîndit şi la Blaga. Am aflat că nu joacă Balaur, mi-am reamintit, parcă, de Peterson Pecanha – portarul Petrolului şi de Sepsi de la ASA, m-au impresionat cursele de pe dreapta ale lui Alcenat...

Fanchone, Peteleu, Nepomuceno şi Kronaveter m-au lăsat mască. De Ndoye, fără îndoială că mai auzisem dar de N’Koyi (pronunţat cu accent pe o), niciodată. Şi cînd mingea ajungea în mod greşit de la Ndoye la N’Koyi, mă miram de profesionalismul desăvîrşit al comentatorului.

Dincolo de numele astea ale unor băieţi tineri şi drăguţi, probabil însă că, spre ghinionul meu, aveam încă pe retină imaginile din semifinalele Ligii Campionilor, de la Real cu Juventus sau Bayern cu Barcelona.  Diferenţa era ca între un sport de performanţă şi „Ţară, ţară, vrem ostaşi”.

Derby-ul nostru a abundat în pase greşite şi în preluări largi (între 3 şi 15 metri). Din jocul fragmentat n-au lipsit nici şuturile în văzduh şi nici încercările fundaşilor de a da scăriţă peste propriul portar, iar pînă aproape de sfîrşit nu era deloc de mirare că nu s-a dat vreau gol, dar era de-a dreptul miraculos că nu s-a înscris nici un autogol.

Pentru prima oară în viaţă, mi-a dat prin cap că aş putea să particip şi eu, fără probleme. Simpla caterincă exersată pe la cluburile bucureştene părea că poate ţine loc de orice altă pregătire.

Între vorbele comentatorului, care, după cum spuneam, ştia să pronunţe toate numele de mai sus, apăreau nenumărate exclamări admirative de genul ”uluitor!”, ”fabulos!”.  M-am gîndit că poate el văzuse şi meciuri mult mai proaste.

Nu mai spun că, din tribunele mici şi cu nişte copertine ca la terenurile de pe lunca rîurilor de prin sate, se auzeau numai huiduieli şi fluierături sau, rareori, scandări de încurajare pe tonuri joase şi în ritm sacadat ardelenesc.
 
În sfîrşit, a venit golul intergalactic al lui Voiculeţ care a aprins tribunele şi a cam risipit şansele Stelei la cîştigarea campionatului de anul acesta. Singura fază frumoasă.

Cînd mă gînesc că vine toamna iar echipele astea ne vor reprezenta prin cupele europene, mă apucă o tristeţe iremediabilă.