Error.dll

Ieri m-a pus dracu să dau un restart la laptop și, după ce-a pornit din nou, mi-a apărut o avalanșă de erori și n-am mai putut să deschid nici un program. Am căutat repede pe telefon ce-i cu erorile alea. Din fericire, nu erau viruși. Din nefericire, erau erori de Windows, care pot avea cauze multiple și-ți ia o grămadă de timp să-ți dai seama ce și cum. Sau cel puțin mie-mi ia o grămadă de timp. 

Lucram în Scrivener la un text mai lung, Scrivener-ul nu se mai deschidea, am văzut negru în fața ochilor. Am ieșit pîn-afară să iau o gură de aer și mi-am adus aminte de toate momentele alea cînd tehnologia m-a adus la disperare. Mi-am adus aminte de calculatoare blocate, documente pierdute inexplicabil, Windows-uri blege, fotografii dispărute în gaura neagră a unui recovery pe iTunes, înregistrări nesalvate, memoria mea din ce în ce mai slabă, înlocuită de memoria calculatorului, a telefonului, a cloud-ului. Am ajuns să avem un raport bizar cu tehnologia: dacă rămînem fără laptop cîteva zile e ca și cum am fi proaspăt eliberați din închisoare și trimiși acasă, dar constatăm pe drum că de fapt n-avem casă și rătăcim aiurea cîteva zile pînă ne ia cineva cu autostopul și ne duce în orașul cel mai apropiat.

Anul trecut, prin martie, un tip (știu asta din reconstituirile evenimentului) mi-a furat geanta în timpul unui concert. Aveam în ea: telefon, bani, carduri, buletin, cheile de la casă, o eșarfă neagră, căști. Era deja trei dimineața, nu știam numărul nici unuia dintre prietenii mei buni și nici nu voiam să deranjez pe nimeni, așa c-am mai stat la dans pînă pe la 7, apoi am ajuns acasă la o amică, am intrat pe Facebook și i-am scris prietenului căruia îi dădusem o copie după chei, mi-am schimbat parolele de la toate aplicațiile pe care le-aveam pe telefon (mail, Facebook, Instagram etc.), mi-am blocat conturile. Cel mai rău îmi părea rău de telefon, primul meu iPhone, luat la mîna a doua. Probabil că-n alte vremuri, femeile erau terorizate de ideea mariajului cu forța și visau noaptea că părinții le mărită cu un bătrînel odios. Eu visez că-mi fură cineva telefonul. Am impresia că avansarea civilizației e direct proporțională cu creșterea cantității de ridicol din viețile noastre. 

În cele din urmă, m-am întors la erorile mele, mi-am copiat folderul de Scrivener pe un hard extern, l-am transferat de-acolo pe alt laptop, am instalat Scrivener-ul pe celălat laptop și l-am conectat la Dropbox, ca să fiu sigură că nu rămîn fără text. Am închis laptopurile și telefonul și-am deschis

, însemnările lui Yoshida Kenko, un călugăr medieval japonez (din păcate, netraduse la noi):

„Nu poți avea încredere în nimic de pe lumea asta. Proștii își pun toată încrederea în lucruri, și astfel devin furioși și nefericiți.”

„Un om rezonabil nu va muri lăsînd în urmă obiecte de valoare. O colecție de obiecte vulgare arată prost, în timp ce unele bine alese ar sugera atașamentul futil față de lucrurile acestei lumi. Și e cu atît mai nepotrivit să lași în urmă o acumulare vastă. Vor avea loc lupte urîte după ce-o să mori și toată lumea o să vrea să pună mîna pe ceva. Dacă plănuiești să lași ceva unei persoane anume, atunci mai bine o faci cît încă mai ești în viață. 

Anumite lucruri sînt necesare pentru trailul de zi cu zi, dar un om n-ar mai trebui să aibă nimic altceva.”

„Se zvonea despre un călugăr novice din Inaba că are o fată frumoasă, iar mulți bărbați veneau să-i ceară mîna. Dar fata nu mînca nimic altceva în afară de castane și nu se atingea de cereale, așa că tatăl ei a decis că era prea excentrică pentru măritiș și i-a respins pe toți.”