Diabolicele detalii

30 iulie 2015
Ce urmează după tragedie? jpeg

Acum ceva vreme o amică mi s-a plîns că prietenul ei este "prea perfect". Îşi dădea seama că  frustrarea ei era cel puţin ciudată, într-o lume care tînjeşte după perfecţiune, dar că, uneori, spunea, perfecţiunea devine, pur şi simplu, plictisitoare. Mi-am amintit, automat, de romanul fantastic, neterminat, a lui Topîrceanu, Minunile Sfîntului Sisoe, în care Sisoe ajunge să fie exasperat de perfecţiunea raiului în care sălăşuieşte, un spaţiu impecabil, în care starea de graţie e anulată, în lipsa reperelor. Pentru că neagă beatitudinea, dorindu-şi cu disperare o "sănătoasă" durere de măsele, e pedepsit şi trimis pe pămînt pentru o doză de realitate.

Cam aşa ceva am experimentat, anul acesta, cînd, alături de un grup de prieteni, am decis să ne petrecem vacanţa într-o ţară cu mult mai exotică decît orice am văzut pînă acum, o ţară care promitea atît frumuseţi nebănuite cît şi întîmplări, emoţii şi aventuri: România.

Am descoperit într-adevăr, o ţară cu peisaje de vis, cu locuri de o frumuseţe enervantă, pe care tentaţia ne tot făcea să le asemănăm, cu obidă, ba cu peisajele alpine ale Italiei, ba cu cele ale Elveţiei. În Turda, de exemplu, la celebra Salină, un turist care a "vînat" saline prin toată lumea, îmi povestea că ceva atît de frumos precum cea de la Turda n-a văzut pînă acum.

Iar aici intervin detaliile care ciupesc perfecţiunea. Dozele de realitate. Ca multe frumuseţi naturale incontestabile din România, şi Salina de la Turda e o bijuterie turistică exploatată cum nu se poate mai prost. Chiar dacă înăuntru are un decor futurist, care, la prima vedere, impresionează (deşi nu ştii dacă în bine sau în rău), şi chiar dacă, tot la prima vedere, descoperi o sumedenie de oferte de petrecut timpul în aerul sănătos al salinei, mese de ping-pong, de biliard, o zonă de minigolf pentru copii, sau un chioşc de suveniruri, amănuntele de care te loveşti, create parcă anume pentru contrast, lasă o categorică imagine neplăcută.

Paturile de minigolf sînt mai mult decît uzate, frizînd, unele, rugina, mesele de biliard sînt îmbibate cu apă (cum altfel?) declanşînd blesteme în sufletul jucătorului de biliard, iar la chioşcul de suveniruri nu găseşti nici albume cu poze din salină, nici pliante cu istoria acestui loc fabulos. Găseşti însă creioane, brichete, mătănii, baloane şi, inevitabil, magneţi cu Arsenie Boca.

Vorbind despre suveniruri, vorbim despre o lipsă totală de imaginaţie a comerciantului român în ceea ce priveşte arta de a vinde amintiri. În altă zonă, în alt paradis, la gura Peşterii Scărişoara tarabele sînt pline de chinezării, cioace de genul "pachete cu gumă care te curentează", peruci multicolore, păpuşi sau bibelouri din ceramică - mi-a rămas pe retină un grup de două veveriţe care se pupă - ca să nu mai spun de "mini trofeele" din plastic transparent, inscripţionate cu înţelepciuni din biblie. Ce au de-a face, toate acestea, cu minunata Peşteră Scărişoara?

Lăsînd deoparte detaliile logistice din preajma frumuseţilor naturii, ajungi şi la detaliile umane. Şi mă refer acum la serviciile de care am avut parte.

Căci oricîtă deschidere ai avea şi oricîtă bunăvoinţă, clachezi cînd chelneriţa îţi aduce după jumătate de oră, un alt vin decît cel comandat, motivînd că vinul dorit iniţial se află la "celălalt restaurant" şi că trebuie să meargă pînă "acolo" să-l ia (filiera aflîndu-se la vreo 200 de metri depărtare); sau cînd, întrebi unde este toaleta şi ţi se aduce nota de plată; sau, după o oră de aşteptat, primeşti mîncarea rece alături de întrebarea inocentă: "Doriţi şi tacîmuri?"; bineînţeles că, după toate acestea, după ce ai băut gin tonic cu blue curacao, pentru că barmanului i s-a părut că ginul tonic simplu are o culoare prea banală, nu mai eşti perplex cînd, în alt oraş, la altă terasă, o altă chelneriţă oftează îndelung cînd primeşte comanda, şi-ţi cere, ţie, clientului, o foaie şi un pix ca să-şi noteze. Pentru că nu poate memora atîtea. Te abţii să nu o întrebi, în aceeaşi ordine de idei, dacă bucătarul n-ar vrea să dai fuga la magazin şi să cumperi niscaiva mîncare.

Adaptabilitatea e o condiţie musai cînd călătoreşti prin România. Lucrurile se pot schimba cu o viteză uluitoare, de la oră la alta. Într-o zi, un drum se asfaltează, dar cum nu există indicatoare la începutul şoselei în lucru, afli acest detaliu abia cînd te întîlneşti cu echipa de muncitori. Trebuie să te întorci, adică, zeci de kilometri, s-o iei pe alt drum, să faci un ocol enorm şi abia ce îl mai prinzi pe proprietarul pensiunii unde ai cazare.

Proprietarul îţi bate obrazul la nesfîrşit, după care îţi prezintă casa, dîndu-ţi şi indicaţiile de folosire: nu se fumează decît într-un anumit loc de pe terasă, dacă vrei să-ţi meargă televizorul în cameră, trebuie să-l manevrezi de la TV-ul principal din sala de mese, iar de mîncare, speră să nu fii vegetarian, că ai încurcat-o. Aici, în Apuseni, ne spune, cu  mîndrie, se mănîncă cu Triferment la desert. Nu eşti mofturos, dar un atare anunţ îţi cam îngrijorează ficatul.

Iar îngrijorarea se transformă, la final de vacanţă, în realitate, pentru majoritatea celor din grup. Indigestii severe, oboseală, extenuare. Şi, deşi îţi derulezi în minte, zăcînd la pat, locurile pitoreşti prin care ai fost, consolîndu-te cu ideea de "vacanţă exotică", cauţi, pe internet, oferte spre locuri mai lipsite de surprize. Viena sau Berlin.
Căci, după ce ai experimentat o asemenea "durere de măsea", un paradis plictisitor e, totuşi, binevenit.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

Katie Zacharia png
Record la Casa Albă: Purtătoarea de cuvânt Katie Zacharia, demisă după prima conferință de presă
Katie Zacharia a fost demisă după cinci zile ca purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Donald Trump o criticase înainte de confirmarea plecării sale.
horoscop financiar 1 webp
Zodiile care primesc o sumă de bani când au cea mai mare nevoie. Universul le răspunde dorințelor
Banii ajung la unii nativi exact atunci când au cea mai mare nevoie de ei, chiar și în momentele în care și-au pierdut speranța că situația se va îmbunătăți. Racii, Balanțele și Săgetătorii ar putea avea parte de surprize financiare în perioada următoare, fie prin intermediul unor persoane apropiate
Biciclist in trafic Foto Magnific com jpg
Piste de biciclete tot mai multe, scandaluri fără sfârșit în trafic. Fenomenul „Go Rider” și conflictele dintre șoferi și bicicliști
Pistele de biciclete s-au înmulțit în România, ajungând chiar și în sate montane aproape pustii. În orașe, conflictele dintre bicicliști și șoferi provoacă frecvent reacții aprinse pe internet, unde românii se acuză reciproc de încălcarea regulilor de circulație.
Argentina
Argentina datorează FMI 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mult decât Ucraina. Ce țări completează clasamentul celor mai mari datornici
Argentina este de departe țara cu cele mai mari credite restante către Fondul Monetar Internațional (FMI), cu un sold de 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decât cel al Ucrainei, aflată pe locul al doilea.
pret benzina carburanti grafic pompa benzinarie foto shutterstock
Criză de combustibil în sudul Italiei: cozi de kilometri la benzinării și proteste ale transportatorilor. Fermierii au ieșit cu tractoarele în stradă
O criză de aprovizionare cu combustibil afectează regiunile italiene Puglia și Basilicata, unde șoferii au format cozi lungi la benzinării, iar unele stații au rămas fără stocuri. În paralel, transportatorii protestează față de creșterea costului motorinei, iar fermierii au mobilizat tractoarele.
Banca Mondiala
Banca Mondială: Economia României va scădea în 2026. Inflația și reducerea consumului pun presiune pe populație
Economia României ar urma să se contracte cu 0,5% în 2026, pe fondul scăderii consumului populației, al inflației ridicate și al măsurilor de consolidare fiscală, potrivit raportului Macro Poverty Outlook – October 2026, publicat de Banca Mondială.
factura energie istock jpg
Sprijin de până la 150 de lei pe lună la facturile de energie. Cât de realist este ajutorul propus de Luca Niculescu
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede un nou mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili de energie, bazat pe venituri și aplicat direct pe facturile de electricitate și gaze. Pragul avut în vedere este de 3.500 de lei net pe membru de familie.
image png
Pizza Burgers, rețeta rapidă și ieftină care cucerește toată familia. Gata în doar 30 de minute
Dacă îți plac pizza și burgerii, această rețetă combină perfect cele două preparate într-o variantă simplă, sățioasă și prietenoasă cu bugetul.
SUA şi UE în competiţie FOTO SHUTTERSTOCK
Europa nu mai intră în panică după declarațiile lui Trump. Liderii europeni par să se fi „imunizat”, arată o analiză Politico
Liderii europeni reacționează tot mai puțin emoțional la provocările și declarațiile controversate ale președintelui american Donald Trump, după ce, în ultimul an, au fost nevoiți în repetate rânduri să intervină pentru a limita efectele tensiunilor Washington - Kiev, arată o analiză POLITICO.