Despre „lucrul bine făcut”
Toată lumea știe deja ce presupun „minivacanțele” de sărbătorile legale – timpul se oprește în loc, străzile orașelor devin pustii, țara încremenește și ea, nimeni nu mai muncește nimic, la apelurile telefonice care nu sînt în scopuri de sărbătorire/ petrecere din nou nu răspunde nimeni, senzația e una de sfîrșitul lumii. Cursul obișnuit al vieții urmează să se reia la un moment dat, „după”.
De data aceasta, minivacanța de Ziua Națională a început cam pe joi și se va termina marți, pe la prînz. Însă vineri dimineața, pe strada mea, niște harnici și conștiincioși muncitori au început să desfunde canale. S-au grăbit pentru că, în fond și teoretic erau în vacanță și, la plecare, mașina lor de mare tonaj a smuls la întîmplare cîteva cabluri pe care le-a agățat pe drum. Desigur, muncitorii n-au acordat nicio atenție acestui amănunt – ce, erau cablurile lor? Să vină alți muncitori și să rezolve problema! O oră mai tîrziu, am realizat că „s-a pierdut semnalul” la net și TV. Au urmat o serie de convorbiri telefonice cu diferiți operatori de la call center UPC, unele decente și pline de speranță, altele pline doar de rugăminți și absurde. Așadar, prima conversație a fost firească și profesională: „Aveți o avarie pe stradă, nu sînteți singura în această situație… Am informat deja o echipă, se va rezolva în următoarele ore. Vă sun eu mai tîrziu ca să vedem care mai e situația.”. Mă sună ea: „Noi avem informația că s-a rezolvat. Tot nu aveți semnal? Aveți răbdare, se întîmplă ca semnalul să ajungă la dvs. mai tîrziu!”. Adică, semnalul ăsta e de capul lui, să înțeleg? Vine și pleacă cînd vrea. După alte două ore, o altă domnișoară: „Mda, sînteți singura în această situație. Trebuie să faceți o sesizare. Aveți sesizarea cu numărul… Mîine (adică sîmbătă) între orele 13-14 va veni o echipă și va rezolva!”. Pe seară, descopăr și cablul cu pricina, zace rupt în mijlocul străzii. Îl fac colac și-l pun pe gard. Sun din nou, ca să le explic exact care era „avaria”. Un domn: „Păi de ce n-ați zis de la început?”. „Acum am văzut că e smuls cablul!” „Dacă ne spuneați pe la prînz că aveți un cablu rupt, se rezolva. Acum e tîrziu. Mîine, după ora 14”. Sîmbătă, ora 14, o domnișoară: „Nu se mai poate face nimic acum. Nu avem echipe. Vă programăm pentru marți.” „Dar pînă marți mai sînt trei zile! Am nevoie de Internet, trebuie să lucrez”, izbucnesc eu. Cu o voce calmă și dulce: „Da, aveți dreptate. Marți e cam tîrziu. O să fac o cerere de urgentare… Cu alte informații vă mai pot ajuta?”. Peste două ore, cu nervii întinși, eu: „Este vorba de un amărît de cablu, o treabă de cinci minute. Dacă aș ști cum să-l pun și aș avea cu ce să mă urc pe stîlp, l-aș pune eu…”. Ea: „Aveți sesizarea cu numărul… și sînteți programată marți, la ora 17!”. Eu: „E inadmisibil, sînt clientă UPC de 8 ani… Nu puteți să trimiteți pe cineva contracost? Plătesc…”. Ea: „Nu se poate”. „Atunci dați-mi un număr de contact de la o echipă de pe teren, vorbesc direct cu ei, le dau o bere!”. Ea: „Nu pot să vă dau!”. Deci, nici cu șpagă n-am nicio șansă. „Atunci vreau să vorbesc cu un șeful dvs.”. Ea: „Trimiteți o sesizare pe mail la adresa…”. „Cum să trimit o sesizare pe mail, dacă n-am Internet?!”. „Cu ce alte informații vă mai pot fi de folos?”. După încă o oră, sun și nu mai răspunde nimeni. Probabil că știu numărul meu. O rog pe mama mea să sune, abonamentul e pe numele ei. Și mama nu știu ce face, are tact, diplomație și obține o „echipă” pentru a doua zi, duminică, între 13-14. Ce se întîmplase? Echipa de pe teren raportase că „s-a remediat”. Nici măcar n-au catadisit să vină ca să vadă despre ce e vorba. Păi da, că începuse minivacanța…
Așadar, duminică, pe la prînz apare un tînăr. Singur. Fixează o scară pe stîlp, întinde un cablu, fluieră un cîntecel. În 5 minute, apare și semnalul. „Vă mulțumesc din suflet!”. În România, tu plătești, tu mulțumești! „Nicio problemă, eram prin zonă!”
Viața fără obișnuițele tale digitale te scoate din ritm. E aiurea să lucrezi fără zece site-uri deschise simultan, să n-ai DEX online etc. Atunci, citești. În 48 de ore am citit patru cărți. Dacă n-aș avea Internet și televizor: aș face sport, aș fi dispusă să cresc prepelițe în pivniță, aș găti mai mult, aș merge mai des la teatru și la cinema.
Deschid în sfîrșit e-mail-ul și văd următorul mesaj: „Ești client UPC, ești important pentru noi!”. O ironie?
Azi e 1 decembrie, Ziua Națională. România lucrului bine făcut? Nu va fi niciodată, indiferent de cine o conduce, dacă nu se vor schimba mentalități la nivelul de jos al societății, dacă „lucrul bine făcut” nu se va vedea „la firul ierbii”, dacă se va trage în continuare chiulul și se va munci peste tot „ca la Stat”, în așteptarea zilelor libere dăruite „românilor” de Guvern.
