Cum a fost posibil?

● Cînd scriam, după turul I, că totul depinde de mobilizarea electoratului antisistem şi că avem trei precedente în care candidatul antisistem revine în turul II (din cinci alegeri prezidenţiale care au avut un tur II), nu îmi puteam închipui că se poate ajunge la un asemenea val de vot antiprotest. A fost un moment în care analiza pe bază de pattern-uri istorice a bătut analiza cu arme sociologice: cei foarte puţini care ne-am uitat la istoricul a ce s-a întîmplat în turul II după Revoluţie am părut nişte tipi prea optimişti (negaţi realitatea, vă refugiaţi în fantasme – mi s-a spus pe Facebook), în comparaţie cu sociologii care aveau în faţă doar fotografia momentului. Care fotografie arăta şanse covîrşitoare pentru Ponta. Şi asta pentru că fenomene ca cel de duminică sînt greu de prevăzut. Spuneam după turul I că Iohannis ar trebui să mobilizeze electoratul pe modelul a ce reuşiseră Constantinescu în 1996 şi Băsescu în 2004. Să ne uităm puţin pe prezenţa la vot: 85% în 1990 (fără tur II), 1992 – 73%, 1996 – 75%, 2000 – 57%, 2004 – 55%, 2009 – 58%. Ţin minte ambele finish-uri din 2004 şi din 2009, ca momente dramatice, în care cîteva mii de voturi au făcut diferenţa şi în care mobilizarea a fost esenţială. Ei bine, de data aceasta, am avut 62% prezenţă la vot. Victor Ponta a făcut o treabă foarte bună pentru adversar, enervînd oamenii şi mobilizîndu-i să voteze. Cîteva procente peste prezenţa la vot din 2004 şi 2009 înseamnă să baţi nişte praguri de mobilizare care erau deja înalte şi pe care nu le mai credeam posibile. Am considerat alegerile din 1992 şi 1996 ca experimente de început ale democratizării, cu praguri atît de înalte de vot. Însă normalizarea înseamnă şi prezenţă la vot mai mică, asta e ceea ce se întîmplă în Occident. Iată că vedem o enormă surpriză în 2014. În diaspora au votat peste 300.000 de oameni, ceea ce e foarte mult, dublu faţă de 2009. Însă dacă estimarea de trei milioane de români care trăiesc afară e corectă, asta înseamnă 10% din ei. În 1996, aceşti oameni erau în ţară şi, dacă ar fi fost şi acum, ar fi putut să voteze în procente mai mari. De aceea, cred că mobilizarea reală a fost similară celei din începutul anilor 1990. Aceasta este explicaţia statistică a votului.

● Oamenii lui Ponta agravează situaţia. Meleşcanu face figură de nomenclaturist arogant, spunînd celor din Paris să meargă să voteze colea, la Nancy, la 300 de kilometri. Gabriela Firea spune că sînt bazaconii astea cu cozile din diaspora, că ştie ea o secţie din Anglia care e goală, dar nu ştie exact unde este. Cu alte cuvinte, în faţa unei crize majore de imagine, oamenii s-au blocat ca oile cărora li se pun farurile în ochi. De altfel, cred că Firea a avut o contribuţie majoră la eşecul lui Ponta, prin enervarea oamenilor, în mai multe episoade. Aşa cum am scris imediat după turul I, atacurile mizerabile la adresa lui Iohannis puteau duce la victimizarea lui. Oamenii nu au putut înţelege de ce trebuie atacat tipul acesta atît de abject, la adresa familiei. Credinţa mea că majoritatea oamenilor, chiar sub tentative mediatice deşănţate de abrutizare, rămîn decenţi şi păstrează un bun-simţ natural, s-a văzut confirmată. Un tip decent prin excelenţă, Iohannis poate fi criticat pentru ceea ce face sau pentru ceea ce (nu) spune, dar să-l desfiinţezi ca om e motiv de enervare. Ce aveţi, mă, cu el? Asta e ce au gîndit mulţi oameni. Pasivitatea lui Iohannis în campanie, privirea de căţelus resemnat spre cameră a adîncit impresia asta de victimă care nu merită ce i se întîmplă. Acel „mai bine pierd decît să fiu mîrlan” pe care l-am auzit repetat de la un taximetrist a făcut valuri. A fost spus la Digi 24, iar cei de la Antena 3 s-au tot lăudat cum au zdrobit Digi la audienţe în ultima seară de campanie. Da, dar „mai bine pierd decît să fiu mîrlan” s-a dus din gură în gură – pentru că omul se pregătea se piardă civilizat, cînd ceilalţi nu erau civilizaţi cu el. Şi cine a fost purtătoarea de flamură pe atacul la persoana lui Iohannis? Doamna blondă de la Ilfov, Gabriela Firea – desemnată de Ponta cu aruncatul de mizerii sub centură tocmai pentru că amintea oamenilor de o fostă jurnalistă, deci poate e mai credibilă decît politicienii obişnuiţi. Nu a fost să fie. Firea e prima din galeria de figuri toxice complet compromise după această campanie, care îl vor trage în jos pe Ponta de acum înainte (Mirel Palada e o alta).

Citiţi articolul integral în Dilema veche de joi, 20 noiembrie 2014.