„Trebuie să stați în casă! Nu vă mai plimbați pe străzi! Trebuie să diminuăm riscul de contagiune! (...) Nu sînt destule aparate de ventilație și nici personal medical. Dacă veți continua să mergeți la bar, în discoteci, să vă continuați viața obișnuită, va crește numărul de îmbolnăviri” - mesajul disperat al unui medic anestezist din Italia, Barbara Balanzoni.

„N-aș fi vrut să fac asta niciodată, dar mi-au cerut mulți oameni să scriu, să vorbesc” - mesajul video al unei italience, preluat de Digi 24. Tatăl i-a murit și, pentru că toată familia a fost plasată în carantină, n-au putut să-i fie alături. „Stați în casă, stați în casă!” strigă la final femeia, revoltată de inconștiența italienilor pe care îi vede „plimbîndu-se pe stradă, în ciuda restricțiilor autorităților”.

O altă poveste, consemnată de Washington Post, este cea a actorului Luca Franzese, din Napoli, care a rămas în casă, mai bine de 36 de ore, cu corpul neînsuflețit al surorii sale, Teresa Franzese, decedată în urma infecției cu noul coronavirus. Serviciile funerare n-au vrut să vină să ridice cadavrul.

Sînt doar cîteva secvențe ale realității sumbre care a început anul trecut, în decembrie, în China (Wuhan), cînd au fost raportate primele cazuri de pneumonie cu o cauză necunoscută, urmînd să fie identificat noul tip de coronavirus, denumit 2019-nCoV. Pe 23 ianuarie orașul Wuhan e plasat în carantină. La o zi după, urmează carantina pentru încă 5 orașe din apropiere. Cu toate astea, focarele de infecție încep să se înmulțească. Prima moarte confirmată din cauza infecției cu coronavirus a avut loc pe 9 ianuarie 2020. Virusul se răspîndește rapid, în toată lumea, în peste 100 de țări, cea mai lovită țară după China fiind (în prezent) Italia.

La 30 ianuarie OMS declară epidemia urgență globală pentru sănătate, urmînd ca pe 11 martie să declare pandemie.

Pe 10 martie Italia intră în carantină, aflîndu-se deja în al patrulea scenariu de epidemie. Totuși, în ciuda stării grave prin care trec, în ciuda repetatelor mesaje de a sta în casă, în ciuda pericolului de colaps al sistemului de sănătate, italienii au continuat să socializeze, ignorînd sfaturile autorităților.

Pe 11 martie, ziua cînd s-au înregistrat 196 de decese și peste 2 mii de noi cazuri (bilanțul ajungînd la 827 de morți și 12.462 de cazuri raportate), premierul italian a decis închiderea oricărei activități economice, de la baruri la centre de frumusețe (orice activitate care implică imposibilitatea păstrării distanței de cel puțin un metru).

În prezent, România se află în al doilea scenariu de epidemie. Dacă pe 26 februarie a fost confirmat primul caz în Gorj, în 12 martie, numărul cazurilor confirmate a ajuns la 52. S-au închis școlile, teatrele, cinematografele, muzeele, universitățile. Granițele sînt strict controlate și toți cei veniți din zonele de risc sînt plasați în carantină sau izolare la domiciliu.

Cu toate acestea, într-o recentă conferință de presă, Nelu Tătaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a declarat că „am intrat pe un teren al transmiterii locale” – ceea ce înseamnă că anchetele epidemiologice vor fi îngreunate, pînă la a nu se mai putea controla lanțul transmiterii. Și, cînd nu mai poți urmări lanțul transmiterii, epidemia scapă de sub orice control.

Bineînțeles, dacă avem un sistem imunitar bun, cel mai probabil, dezvoltăm formele ușoare al bolii. Putem fi chiar asimptomatici. În orice caz, odată ce contactăm virusul, îi putem infecta pe cei din jur. Părinți, cunoscuți și necunoscuți cu care intrăm în contact. Care, la rîndul lor au părinți, prieteni și intră în contact cu alți necunoscuți.

Lucrurile nu vor fi prea roze. Și nu se va descoperi peste noapte o soluție salvatoare. Cu toate astea, putem încetini ritmul contagiunii dacă, în loc să ne comportăm în virtutea „șmecheriei românești” și să fentăm sistemul, în loc să ne lăsăm duși de nas de mirajul acelui „las’ că știu eu mai bine”, am învăța din scenariul italian și am conștientiza că, ignorînd realitatea și avertismentele, nu păcălim pe nimeni. Doar pe noi înșine.