De cîte ori nu vi s-a întîmplat ca, în timpul unei conversaţii, la o petrecere, de exemplu, interlocutorul să se apropie de dvs. prea mult, acea apropiere în care simţiţi cum respiraţia vi se loveşte de obrazul celuilalt, proiectîndu-se parcă înapoi, combinată în plus şi cu respiraţia vorbitorului?

Personal consider oamenii care nu respectă spaţiul personal un coşmar. Cînd vorbesc cu cineva care îmi invadează acea sferă socială de protecţie, ajung pur şi simplu să nu mai gîndesc cum trebuie: ideile mi se încîlcesc în cap, iar sinapsele se încăpăţînează să se sudeze doar ca să alcătuiască un plan de evadare.
Nici nu prea ai cum să "păcăleşti" un om care ţi se bagă în suflet. Cînd tu faci un pas înapoi, el vine după tine. Cînd îţi laşi capul uşor pe spate, capul său se va înclina imediat după al tău, recuperînd instantaneu mini-spaţiul pe care încerci cu disperare să-l creezi.

Dar nu este vorba doar despre o convenţie socială. Am citit, zilele trecute, un articol (pe site-ul descoperă.ro.) în care sînt comentate o serie de mecanisme psihice care se activează cînd cineva stă "prea aproape" de tine.

"Conform unei lucrări din anii 1960 aparţinînd antropologului american Edward Hall, spaţiul personal al fiecăruia dintre noi are patru dimensiuni, în funcţie de persoanele lîngă care stăm. Cea mai restrînsă zonă poartă numele de spaţiu intim şi se extinde în afara corpurilor noastre la 45 cm în fiecare direcţie (asemenea unei bule invizibile care ne înconjoară) în ea putînd pătrunde doar familia, prietenii şi animalele de companie. Următoarea dimensiune poartă numele de spaţiu personal, şi se extinde de la 45 de cm la 120 de cm. Aici pot pătrunde prietenii şi cunoscuţii, mai ales în cazul unei conversaţii informale, dar necunoscuţii sînt văzuţi ca intruşi. De la 120 de cm la 360 se formează zona numită spaţiu social în care oamenii iau parte la interacţiuni sociale cu necunoscuţii."

Este însă doar o convenţie socială sau, într-adevăr, apropierea unui neavenit în cercurile descrise mai sus provoacă reacţii psihice?

Ralph Adolphs, profesor de psihologie şi neuroştiinţă la Institutul de Tehnologie din California este de părere că "ne dezvoltăm simţul spaţiului în jurul vîrstei de 3-4 ani, iar dimensiunea bulelor pe care le creăm în jurul nostru se definitivează în adolescenţă." Într-un studiu din 2009, profesorul a demonstrat că aceste "bule spaţiale" sînt controlate de nucleul amigdalian, zona care coordonează sistemul de răspuns al creierului la stimulii care provoacă frică. "Acest centru este activat şi atunci cînd alţii îţi invadează spaţiul personal." (sursa: livescience.com)

Bineînţeles, dacă la o petrecere dai peste un asemenea "invadator", reuşeşti, la un moment dat, să scapi de el. Dar ce faci cînd te afli într-un autobuz sau la metrou, cînd te trezeşti, fără scăpare, în îmbulzeală?

Robert Sommer, psiholog, afirmă, în acelaşi articol, că pentru a ţine sub control panica emisă de creier cînd ne aflăm în aglomeraţie, avem tendinţa de a "dezumaniza" pe cei care se înghesuie în spaţiul nostru personal. Evităm contactul vizual şi ne prefacem că oamenii de lîngă noi nu sînt decît nişte obiecte - pentru că, nu-i aşa, conchide articolul, apropierea fizică de un zid este mai puţin inconfortabilă.