În siajul miștourilor neîncetate la adresa gafelor premierului român, am început să aud și păreri de rău, de genul: „săraca” sau „mie chiar mi-e milă de ea”. Asta nu de la susținători, ci de la oameni care își dau foarte bine seama de incapacitatea premierului de a fi premier, sau, de altfel, un om politic demn să ne reprezinte. Dar sînt oameni cărora suita de rîsete (amare) a început să le stînjenească buna creștere, așa că instinctul de educație îi îndeamnă s-o perceapă pe Viorica Dăncilă drept o victimă, o unealtă în mîinile PSD-ului. Săraca de ea! Mi-am adus aminte că același curent de „sărăcisme” a apărut și după mitingul PSD de la Cotroceni („săracii pensionari”) sau chiar după cel organizat de partidul de guvernămînt acum cîteva luni.

Pe aceeași filieră, ajungem să-i „sărăcim” și pe cei care votează în necunoștință de cauză pentru că, nu-i așa, sărăcia și lipsa de educație i-au făcut să-și vîndă votul pentru un kilogram de mălai.

Nu pot să nu mă gîndesc că această milă este, de fapt, una nocivă. Una care nu face decît să menajeze realitatea, să pună plasture peste o rană infectată.

Revenind la oile noastre, un om care stă într-o funcție doar pe post de unealtă, care o face pentru că îi este bine, și nu pentru că ar avea un pistol la tîmplă și care, în această postură strică mai mult decît să construiască, nu este, chiar nu este de compătimit. Miștourile care se fac pe seama sa sînt doar consecința ridicolului pe care trebuie să și-l asume, la fel cum își asumă și postura de premier. Cînd nu vezi nici cea mai mică dorință de a se schimba, ci din contră, gafează în continuare cu zîmbetul pe buze, fără să-și asume inepția, înseamnă că, de fapt, nu-i pasă. Unii ar cataloga această atitudine drept nesimțire. Iar asta ar trebui să se aplice și votanților în necunoștință de cauză. Cînd votezi îți asumi o responsabilitate.

Să avem în minte, așadar, înainte de a ne lăsa copleșiți de sentimentalisme, că mila este un sentiment pe care ar trebui să-l rezervăm oamenilor fără apărare, celor prigoniți, celor aflați în suferință – acea suferință de care nu sînt ei responsabili.

Cînd căinăm pe cineva căruia nu-i pasă de consecințe, care nu învață din greșeli, care se preocupă doar de propria bunăstare și, mai mult, care nu se gîndeste că acțiunile sale pot provoacă reală suferință, nu facem decît să așezăm mai bine perna celor care se culcă pe o ureche. Așa că, atunci cînd ne mai încearcă mila față de Dăncilă, să nu uităm că, în orice țară „civilizată” un premier care gafează aproape de fiecare dată în întîlniri oficiale ar fi fost de mult demis. Și, mai ales, să nu uităm că a ține în funcție un asemenea premier înseamnă o declarație fățișă de putere din partea unui partid care se consideră stăpîn pe tarla.