O distopie românească

11 august 2019
E cool să postești jpeg

La mitingul de anul acesta al Diasporei două pancarte mi-au atras atenția. Pe una scria „Fără mici și bere, PSD-ul piere”, iar pe cealaltă „Neam vîndut pe 2 mici”. În spatele hazului de necaz, mesajul este, în fapt, unul grotesc, căci este esența distopiei pe care o trăim.

Dar nu e vorba despre o distopie „clasică”, una literară, în care acțiunea se petrece, de cele mai multe ori, în viitor, într-o societate sumbră, închisă, oprimată de un Stat atotputernic, o societate de oameni hipnotizați, care cred cu tărie că trăiesc într-o lume perfectă, care nu se revoltă și care nu crîcnesc, nici măcar între patru pereți.

România a inventat o nouă formă de anti-utopie, o combinație între Caragiale și Ionesco, între superficialitate și disperare. Ea nu se petrece în viitor, ci în prezent. Culorile ei de suprafață nu sînt sumbre, ci aparțin, mai degrabă, unei atmosfere de bîlci, în care predomină culorile țopeniei. Dar, deși prezentăm toate simptomele acelui „loc rău” – un Stat care nu pune pe primul plan siguranța și bunăstarea cetățenilor, ci cultul propriei personalități, o elită politică care clămpăne pînă la exasperare folosind acel teribil mioritic „o să facem / o să dregem”, fără a face și fără a drege mai nimic, diferența majoră a distopiei noastre mioritice constă, de fapt, în oameni.

Căci românii nu sînt opresați. Ne place sau nu, sîntem de fapt liberi să gîndim, să vorbim, să acționăm – și, indiferent de mentalitățile politice, majoritatea chiar își dă seama că nu trăiește nici pe de parte într-o societate roză. Cu toate acestea, o acceptă și o întreține „așa cum e”.

Și problema nu este doar că unii se încăpățînează să nu renunțe la idolatrii pe linie de partid, ci mai degrabă că mulți dintre români au căpătat în timp o mentalitate de cetățean de mîna a doua. Acel cetățean care nu-și cunoaște drepturile, și chiar dacă și le cunoaște, îi e frică să și le exercite. O frică provenită mai ales pe filieră economică. În România predomină, din păcate, mentalitatea omului sărac, căruia nu-i prea vine să se revolte cînd e tratat cu grosolănie. Acel om care e prea obișnuit să-și țină căciula în mîini – căci, probabil, așa i-au zis și părinții, și cunoscuții: e mai bine să nu se pună rău cu „autoritatea”, chiar dacă această „autoritate” își bate joc de el și îi încalcă, cu bună știință, drepturile. Acel om care stă în poziție de ghiocel, pentru că are impresia că nu merită mai mult. Acel om care se bucură doar preț de doi mici și o bere. Iar această atitudine de umilință întreține, pe de o parte, obrăznicia unei elite politice viciate, iar pe de alta, perpetuează o stare de apatie, de neimplicare, de lîncezeală – o altă trăsătură a societății distopice fiind retragerea din lumea exterioară.

La răstimpuri, acest om își linge nițel rănile și are puseuri de orgoliu. Și-și spune că e mîndru că e român, ignorînd de fapt în ce țară trăiește. Ignorînd faptul că nu e respectat. Ignorînd că Statul nu are grijă de el. Ignorînd că i-au plecat copiii. Se gîndește mai ales la un trecut glorificat bombastic, la ii, la proverbialul suflet frumos și plin de poezie al românului, ignorînd distopia paradoxală pe care el însuși o clădește în jurul lui: i se poate opune, ar putea să-și schimbe viața, dar nu o face. Din frica auto-indusă că e cetățean de mîna a doua, dar, uneori, și din comoditatea de a reacționa, de a taxa, de a-și cere drepturile.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

un locuitor din buzau a vazut un obiect luminos cazand pe camp FOTO Stiri Buzau jpg
Alertă în Buzău după ce un obiect luminos ar fi căzut din cer. Pompierii au căutat ore întregi pe o suprafață de nouă hectare
Pompierii din Buzău au desfășurat o amplă operațiune de căutare după ce un trecător a sunat la 112 și a anunțat că a observat un obiect luminos care ar fi căzut între municipiul Buzău și localitatea Maxenu.
urs tranchilizat in sibiu foto turnul sfatului jpeg
Alertă la un liceu din Sibiu. Un urs a pătruns în curte și a fost tranchilizat după o intervenție dificilă
Locuitorii din Sibiu au fost treziți luni dimineață de un mesaj RO-Alert, după ce un urs a fost observat pe o stradă din municipiu. Animalul a ajuns ulterior în curtea Colegiului Pedagogic „Andrei Șaguna”, unde autoritățile au intervenit timp de mai multe ore pentru capturarea acestuia.
Doi bebeluși au fost înhumați în același mormânt în apropierea Templului zeiței Artemis din Efes (© OeAW-OeAI / L. Zabrana)
Înmormântarea unor gemeni născuți prematur, descoperită lângă una dintre Cele Șapte Minuni ale Lumii Antice
Arheologii au descoperit o înmormântare rară și neobișnuită a unor gemeni născuți prematur, într-un mormânt vechi de 1.200 de ani aflat în apropierea Templului zeiței Artemis din Efes, Turcia, una dintre Cele Șapte Minuni ale Lumii Antice.
traian basescu inquam jpg
Traian Băsescu îl caracterizează pe Nicușor Dan și exclude varianta suspendării: „Noi vrem mai repede, el vrea mai încet”
Fostul președinte Traian Băsescu consideră că Nicușor Dan își va duce mandatul până la capăt și respinge scenariul unei suspendări din funcție.
O navă de marfă „Golden Leo” lovită de ruși s-a scufundat la o săptămână de la atac, în largul Odesei FOTO: X/@mercoglianos
O navă de marfă lovită de ruși s-a scufundat la o săptămână de la atac, în largul Odesei
O navă internațională de marfă s-a scufundat duminică în largul portului ucrainean Odesa, la o săptămână după ce fusese avariată într-un atac atribuit forțelor ruse, au anunțat autoritățile portuare din Ucraina.
Nicușor Dan, conferință de presă la Palatul Cotroceni Inquam Photos / George Călin
A încălcat Nicușor Dan Constituția în negocierile pentru formarea Guvernului? Explicațiile judecătorului Augustin Zegrean
La aproape 3 luni de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, România funcționeză cu un guvern cu puteri limitate. După eșecul învestirii guvernului Veștea, președintele Nicușor Dan nu a făcut încă o nouă nominalizare, deși a convocat mai multe runde de consultări.
Concurenţă mare la examenul de titularizare în Dolj Foto
Cine predă, de fapt, în școlile din România? Adevăruri și mituri despre profesorii titulari și suplinitori
În fiecare vară, zeci de mii de profesori susțin Titularizarea, iar pe buzele părinților stă întrebarea: ce note s-au luat? Titularizarea este însă doar începutul unui drum anevoios pentru profesori. În cele ce urmează vom demonta și câteva mituri.
pensie, foto shutterstock jpg
Pensia nu se pregătește la bătrânețe. Greșeala care îi poate costa scump pe români
În contextul în care sustenabilitatea sistemului public de pensii este pusă tot mai des sub semnul întrebării, tot mai mulți români aflați la jumătatea vieții profesionale caută soluții prin care să își asigure venituri și după încheierea activității.
60 de sateliţi Starlink grupaţi înainte de eliberarea din 24 mai 2019 FOTO Profimedia / UPI
360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink
Compania ucraineană de comunicații prin satelit Stetman avansează cu un plan de 1,1 miliarde de dolari pentru desfășurarea, până în 2030, a unei rețele naționale controlate de 360 de sateliți, menită să reducă dependența țării de servicii operate de furnizori străini, precum Starlink, al companiei