Tucă şi dobitocii 2.0

După ce acum cîţiva ani a stîrnit un întreg balamuc numindu-i pe bloggeri „onanişti“, Marius Tucă a făcut din nou înconjurul Internetului, cu un fel de pamflet în vers alb, intitulat „Click aici, dobitocilor!“ Jurnalistul adunase peste vreo 90 de like-uri şi 300 de share-uri pe Facebook, luni după-amiază, la mai puţin de o zi de la postare. Probabil, Tucă o va încasa din nou de la internauţi. Şi atunci, la ce îi foloseşte?

„Onanist“ şi „dobitoc“ sînt cuvinte tari, care circulă la liber prin subsolurile online-ului, dar de data asta îi aparţin lui Tucă, motiv pentru care, cu scuze pentru cei pe care-i şochează, le-am preluat ca atare. Sigur că astfel de cuvinte, mai ales dacă se îndreaptă împotriva unei mase de oameni, stîrnesc reacţii la fel de violente.

Dar ce are Tucă cu internauţii? Titlul textului dă o indicaţie bună, prin trimiterea la o strigare tot mai frecventă pe site-urile româneşti, cea cu „Click aici!“, „Vezi aici!“ sau „Intră aici“. Mai nou, astfel de strigări sînt tot mai folosite pe site-urile româneşti, pentru că îi atrag pe cititorii „dobitoci“ (le zice Tucă). Pagina de intrare a unui astfel de site este înţesată de îndemnuri cu majusculă şi mai puţin conţinut propriu-zis, adică îi obligă pe utilizatori să apese cu mouse-ul (sau să dea tap cu degetul, dacă au tabletă) pe titlurile de acest fel, pentru ca, ulterior, să ajungă la informaţia propriu-zisă, dacă nu e vorba de o „fază“ video sau vreo poză scandaloasă. Pe acest mecanism, site-ul contabilizează încă o afişare de pagină şi – presupun autorii – o duce bine.

Tucă parafrazează întreaga poveste şcolăreşte, à la „Cine citeşte e un bou“, şi explicitează toate acestea cu un fel de lirism: „Nu vă masturbaţi, c-o să folosiţi cardul, / Uitaţi-vă doar la sfîrcuri ca nişte adolescenţi buboşi.“ Sau, mai la vale: „Faceţi parte din reţea, din sistem / Şi sufletul vi l-aţi vîndut de mult pe un click.“ Lucrurile continuă în aceeaşi linie, dar nu cred că e cazul să insist, ci voi conchide: în piesa literară cu pricina, Marius Tucă îşi imaginează Internetul ca pe o adunătură de imbecili ostili, care trebuie duşi de nas cu artificii simple de felul lui „Click aici!“ Iar el, Internetul, începe desigur să drăcuie din acest motiv, pe Facebook şi bloguri. Ce e în neregulă cu viziunea asta apocaliptică?

În primul rînd, că nici dracul nu e chiar atît de negru sau, în logica pamfletului, nu dă chiar atîtea click-uri. Dar, trecînd peste asta, chiar în ziua cînd pe Jurnalul.ro apăreau supăratele şi albele versuri, tot acolo întîlneam şi: „Vezi PROGNOZA METEO pentru următoarele zile“ – sau, în cheie mai stridentă, „(VIDEO) Transformare INCREDIBILĂ: Dintr-un MONSTRU a ajuns să arate ca o DIVĂ.“

Am putea deci conchide că Tucă e supărat pentru că acest gen de pseudoretorică vinde, pe Internet, dar şi pentru că el însuşi a fost obligat să o adopte, la Jurnalul. Exasperarea lui „asta vrea publicul“ se traduce într-un mai secretos „n-am fost în stare să le dau altceva care să le placă.“ Ca realizator TV, pamfletarul supărat de azi a avut ani întregi de dominaţie, la concurenţă cu Florin Călinescu, iar ziarul pe care-l conduce şi-a spus şi el, într-o vreme, cu cifre şi argumente, „numărul unu în România.“ S-a schimbat publicul în asemenea hal, de atunci?

Tucă nu e singurul care pare să creadă aşa ceva. Un Cristian Tudor Popescu, fost şi el şef de gazetă de succes, a vorbit nu o dată despre „dictatura cititorilor“ sau „dictatura mass asupra media“. Conform acestui gen de raţionament, Internetul a adus cu el, prin reacţiile multe şi adesea nedrepte din subsol, o condiţionare a media şi a făcătorilor de media, care nu-şi pot livra marfa de o înaltă calitate şi simţire, tocmai din motivul cititorului-utilizator.

E drept, pentru Marius Tucă şi Cristian Tudor Popescu, lucrurile cam aşa arată – în urmă cu patru-cinci ani, şi-au dat seama că lucrurile pe care le făceau nu mai au un succes comparabil cu prima parte a deceniului trecut. Publicul a încetat să mai dea bani pe presa scrisă şi, uneori, îi hăituieşte nepermis pe forumurile ziarelor. Presiunea pe care o resimte un nume din clasa Tucă sau Popescu e de altfel remarcabilă. Însă a spune că Internetul e de vină pentru asta e ca şi cum ai crede, serios, că acelaşi Internet ne-a recablat tuturor sinapsele şi ne-a transformat, din cititori cumsecade, în pornografi, agramaţi, scabroşi, rasişti, trolli ş.a.m.d.

Asta e, desigur, absurd, oricît s-or fi stricat lucrurile prin şcoala românească şi prin generaţiile care se apropie de maturitate acum. Mai corect e să spunem că, azi, Tucă şi Popescu sînt supuşi unui gen de stres căruia nu-i erau supuşi acum zece ani. Într-adevăr, Internetul – sau mai precis Web 2.0 – a făcut asta, permiţînd oricui să reacţioneze (oricum). Dar asta nu înseamnă că producţia lui Tucă şi a lui Popescu avea, acum zece ani, cititori senini şi uniform mulţumiţi. Pur şi simplu, discursul ex cathedra, unidirecţional, s-a transformat de cîtăva vreme în conversaţie, iar cititorul, sau utilizatorul, are mijloacele şi propensiunea de a răspunde magistrului. Adesea la modul neînţelegător, nedrept, agramat.

Ultimii ani au mai adus o veste proastă şi cît se poate de reală pentru Tucă şi Popescu: banii. Presa dispare aşa cum o ştim, ca model de business. Acum cîţiva ani, cel de-al doilea putea să se mîndrească cu „navele-amiral“ şi „crucişătoarele“ (Adevărul, Gândul) pe care le conducea, dar acestea sînt acum hîrtie tocată şi biţi de calculator.

Dar, sigur, faptul că Tucă sau Cristian Tudor Popescu nu mai au acelaşi succes social şi economic nu înseamnă că cititorii s-au imbecilizat. E drept, vremurile nu mai sînt cum au fost, din multe puncte de vedere. Dar a-ţi considera cititorul în acelaşi timp „dobitoc“ şi „dictator“ te situează pe tine, cel care scrii, într-o situaţie fără ieşire. Or, dacă-i aşa, de ce ne mai amăgim?

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).