Plimbăreţele noastre statui

Publicat în Dilema Veche nr. 503 din 3-9 octombrie 2013
Plimbăreţele noastre statui jpeg

Acum cîteva săptămîni, un cunoscut realizator de documentare de călătorie, de pe un post TV specializat, a vizitat Bucureştiul, împreună cu echipa. După ce a fost plăcut surprins de gastronomia şi ambianţa cîtorva locuri gen Hanul Berarilor, prezentatorul şi-a găsit o îndeletnicire curioasă: număratul statuilor din oraş. La un moment dat, a conchis: „Da, sînt foarte multe.“

Unde e Bucureştiul într-un top al oraşelor, după numărul de statui? Internetul e plin de liste şi topuri, dar nu am găsit ceva asemănător. În lipsa statisticilor, pot presupune doar că statuile din Bucureşti fac impresia de „multe“ fiindcă arată o nevoie de legitimare istorică. Nevoie care, la noi, se vede şi într-o ciudată caracteristică a monumentelor: spre deosebire de ale altora, ale noastre încep, la un moment dat, să se mişte, la fel ca actoraşii poleiţi sau pictaţi în alb, care au început să-şi facă veacul şi prin Centrul Vechi. Şi, mai mult, pleacă la plimbare.

Ştiţi, probabil, la cine sau la ce mă refer. Acum vreo două veri, i-am pozat pe Heliade, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret, în faţă la Casa Poporului, măgăoaia pe care politicienii români au găsit de cuviinţă s-o folosească în chip de dispozitiv de legitimare. Cele patru personaje au, bineînţeles, un aer de pitici emfatici, de operetă, la poalele monstrului. Am donat poza pentru un afiş de colocviu de la Muzeul Ţăranului Român. Mai mulţi dintre prietenii care au văzut-o m-au întrebat dacă am „photoshopat-o“, deşi se scrisese şi se vorbise prin presă destul despre faptul că statuile fuseseră mutate acolo.

Acum, cei patru s-au întors la locul lor, dar pe platforma oribilă de beton pe care o ştiţi. Nu sînt însă un caz izolat. Despre Lupoaică ştim că a fost pe la Romană, dar s-a mutat în faţa decrepitului magazin Bucureşti, în capul străzii Lipscani. Ştim – mai puţin – că, iniţial, Lupa Capitolina a locuit la Arenele Romane, pentru a trece prin Piaţa Sfîntul Gheorghe, Dealul Mitropoliei şi Piaţa Dorobanţi.

Caragiale, cel care stă acum în faţa fostului domiciliu personal de pe Maria Rosetti, are un traseu şi o istorie şi mai curioasă. S-a născut, din bronz, prin anii ’50, iar Pavel Şuşară spune că în primele luni de viaţă îl chema – n-o să vă vină să credeţi – Lenin. Bronzul ar fi fost realizat de un sculptor pe nume Constantin Baraschi, pentru un concurs de Lenini, dar concursul l-a cîştigat un alt sculptor, pe nume Boris Caragea. Rămas cu o statuie inutilă, sculptorul i-ar fi schimbat capul cu al lui Ion Luca, iar transplantul a ajuns, în lipsă de altceva mai bun, într-o curte oarecare. De acolo, a fost recuperat de Marin Preda, care l-a dus în curte la Casa Românească, mai degrabă pe şest, fără aprobare. Leningiale a fost dus, apoi, pe Maria Rosetti, acolo unde e acum, dar a mai făcut o excursie pînă în faţă la Naţional, tot fără aprobare, dar de data asta la iniţiativa lui Dinu Săraru.

Dacă a fost cu adevărat Lenin vreodată, Caragialele din Maria Rosetti ar fi putut să ajungă exact acolo unde vă imaginaţi, pe soclul din faţa Casei Scînteii. Cel de acolo a fost cîştigătorul lui Caragea, care a trebuit să coboare din prepeleac pe 3 martie 1990, la iniţiativa proprie şi personală a unui macaragiu pe nume Gheorghe Gavrilescu. Gavrilescu s-a suit, pur şi simplu, în macaraua din dotare şi l-a dat jos pe Lenin, ca şi pe Petru Groza, cel de la Eroilor, fără menajamente şi fără aprobări. Macaragiul s-a sinucis, curios, patru ani mai tîrziu, iar Lenin a fost dus şi întins pe spate în curte la Palatul Mogoşoaia, unde mi-aduc aminte că, acum vreo 10-12 ani, Alex Gîlmeanu a făcut un shooting de modă pentru revista Unica, la care lucram. Nu mai ştiu ce blondă se căţărase pe el şi îl domina, parcă. Prin 2010, Jurnalul naţional l-a găsit pe Lenin tot acolo şi a relatat că îi curgea ceva din nas.

Acolo, se pare, zace şi Groza cel de la Eroilor. Dar un alt Groza, care îşi făcea veacul în buricul Devei, înainte de 1989, a fost trîntit în nas după, ca să zacă aşa un număr de ani. Interesant e că Groza de Deva a fost resuscitat în comuna natală din judeţ, Băcia, care a găsit de cuviinţă să-şi asume personajul, prin 2007.

Înapoi la Caragiale, povestea cu corpul lui Lenin şi capul dramaturgului nu e singura din clasa ei. Despre Mihai Viteazul de la Universitate, ex-Casa Poporului, a circulat informaţia de asemeni controversată că e în realitate Ioana d’Arc, executată de un francez pentru oraşul Nantes, care însă n-a dat banii. De aceea, Mihai Viteazul ar avea o platoşă cam bombată. După alte surse, numai calul e al altuia, mai precis al generalului Manuel Belgrano, un general din Buenos Aires care, în afară de bătălii, le-a lăsat argentinienilor şi steagul pe care îl folosesc în prezent.

Căutaţi pe Internet istorii de acest fel, nu se mai termină. Eu nu mai am loc să vă spun altele, dar toate aceste exemple de dromomanie monumentală mi se pare că duc la o singură concluzie: sîntem al naibii de neliniştiţi în privinţa propriei istorii. Chiar şi existenţa unor poveşti posibil neadevărate, ca aceea cu Mihai Viteazul şi Ioana d’Arc, sau cea cu corpul lui Lenin şi capul lui Caragiale, arată acelaşi gen de nelinişte.

Pe un palier mai puţin anecdotic, şi Lupoaica plimbăreaţă e o copie după Lupa Capitolina. Arcul de Triumf nu are cum să fie altfel, fiindcă şi cel din Paris e o replică la monumentele romane, dar interesant e faptul că datează din 1922, însă – se spune – a avut un predecesor butaforic, de lemn, construit pentru trupele victorioase în Războiul de Independenţă, care au trecut pe sub el în 1878.

La fel cum personajele istorice au fost adulate şi repudiate oficial de mai multe ori, victoriile şi constituirea statului în forma actuală ne-au luat cam prin surprindere, s-ar zice, de a trebuit să încropim ceva de lemn. Sigur, replicile lui Lenin din toate ţările ex-comuniste au plecat în bejenie după 1989, la fel cum denumirile de străzi cu conotaţie comunistă s-au schimbat. La un moment dat, monumentele ar trebui, totuşi, să se potolească. Iar la noi, în loc de asta, văd cum apar noi subiecte de controversă, ca Păunescul de la Icoanei, sau Traianul cu Maidanez de la Muzeul de Istorie. Controversele ar fi bune, să zicem, fiindcă sînt prilej de reflecţie. Dar, din păcate, în toată povestea asta, cineva se va găsi tot mai dispus să numere.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

rugby foto shutterstock
România U18, spulberată de Spania la rugby: Europeanul a început cu un coșmar pentru noi
La seniori, „Stejarii“ se pregătesc pentru Mondialul din 2023. Din păcate, din spate pare că vine o generație foarte slabă.
Papa Francisc şi Vladimir Putin
Papa Francisc îi cere lui Vladimir Putin să pună capăt „spiralei de violență” în Ucraina
Papa Francisc i-a solicitat, duminică, președintelui rus Vladimir Putin să pună capăt „spiralei de violență” în Ucraina.
soldat burkinafaso shutterstock 1839402940 jpg
Noile autorități din Burkina Faso spun că președintele înlăturat a fugit la o bază armată
Paul-Henri Sandaogo Damiba pregătește o contraofensivă, a declarat liderul grupării militare care a anunțat preluarea puterii în țară, căpitanul Ibrahim Traore.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.