Obiectul iubit

Publicat în Dilema Veche nr. 650 din 4-10 august 2016
Obiectul iubit jpeg

E o mică ipocrizie atunci cînd spui: „Eu nu mă atașez de obiecte, mă atașez de oameni“. Toți ne atașăm de obiecte într-un fel sau altul și avem diferite grade de dependență. În primul rînd, ar fi cele cu valoare sentimentală. De pildă, eu n-aș arunca în ruptul capului două rochii cusute de bunica mea pe vremea cînd trăia și era croitoreasă. Le țin și acum în dulap spălate, pe umerașe. Nu-mi mai vin, însă pretextul sub care le păstrez este că le voi folosi ca modele pentru alte rochii cîndva. Doar atunci cînd te muți dintr-o casă în alta îți dai seama cîte obiecte mărunte și inutile strîngi ca un hîrciog de-a lungul vieții. În cazul meu, e multă hîrțogăraie – zeci de agende mîzgălite cu note și începuturi de ceva, jurnale din adolescență (lacrimogene), reviste în care am publicat, Dileme vechi, pline de praf. Car aceste fragmente din mine, la diferite vîrste, dintr-o parte în alta, mă regăsesc și mă recompun de fiecare dată cînd mă mut, apoi le abandonez din nou în sertare și cutii. Alții fac la fel cu fotografiile sau cu suveniruri din locuri îndepărtate. Nu se poate explica logic ce ne leagă de toate aceste fleacuri, este mai mult decît nostalgie, poate că omul e de fapt alcătuit din nimicuri puse cap la cap. 

Obiectele de care mă atașez cel mai mult sînt însă cele utile, indispensabile, cum ar fi laptop-ul. Obiecte cu care interacționez zi de zi, pe care le înjur și le trîntesc atunci cînd ceva nu iese cum trebuie și după aceea îmi pare rău, aproape că le cer iertare. M-am trezit ușor amorezată de prima noastră mașină, deși eu nu conduc, sînt veșnic în postura de copilot. Aici lucrurile sînt mai simple – mașina îți dă o mobilitate și, în același timp, o senzație de libertate, te atașezi, de fapt, de ceea ce face, nu de ceea ce este. Iar nostalgia, căci mereu trebuie să fie vorba despre ea, este legată de locurile pe unde ai călătorit cu mașina ta, nu de mașină în sine. Ciudat este că ea se declanșează chiar dacă nu ești șofer, nu „simți“ mașina în nici un fel, nu-i cunoști hibele și nu te enervează că iarna niciodată nu se dezaburesc geamurile. 

În cele din urmă, am vîndut prima mașină unui băiat de la țară care voia să care cartofi cu ea dintr-un sat în altul. Și acum am o strîngere de inimă cînd mi-o imaginez deșelată de sacii de cartofi, prin hîrtoape, dacă o mai merge și n-a ajuns la fiare vechi. 

Părinții mei și-au luat carnet de conducere și și-au cumpărat prima mașină, o Dacie „clasică“ berlină, după vîrsta de 50 de ani. La noi în familie nu exista un cult al automobilului, mergeam aproape oriunde te puteai duce pe vremea aceea, adică la munte sau la mare, cu trenul. Nu-mi imaginam un alt mod de a călători și nu-i înțelegeam pe cei care așteptau ani întregi să le vină rîndul pe listă ca să-și ia mașină. În anii ’80, cozile la benzină le depășeau pe cele la carne sau la unt, stăteai la ele nopți întregi. Am și acum în minte imaginea unei benzinării de la care pornea o coadă de cîțiva kilometri, mașini înșiruite una după alta și abandonate, șoferii își vedeau de treburile lor în timp ce așteptau „să se bage“ benzina. Nu era nici o bucurie să ai mașină pe atunci, așa că îi înțelegeam pe părinții mei. I-am înțeles și cînd și-au ­luat prima mașină – vremurile se schimbaseră. După ce și-au făcut ucenicia pe mai multe Dacii pe care nu le-au îndrăgit prea mult, și-au luat un Logan nou, din fabrică. E greu de închipuit că cineva se poate atașa de un Logan, o mașină atît de comună și plicticoasă. Cu Loganul îți faci treaba și atît. Însă de fiecare dată cînd urcam în mașină cu părinții mei și cei doi cîini, pe vremea aceea, care mă înghesuiau pe bancheta din spate, simțeam cumva că aici se instala un soi de „acasă“. Mașina era impregnată de atitudinea lor, de mirosul lor, de gîndurile lor, o personalizaseră. Era reconfortant și mă simțeam cumva în siguranță. Odată, m-am simțit o străină, o intrusă și am stat ca pe ace timp de cîteva ore într-un Jaguar cu canapele din piele și cu un tip la volan care îmi era antipatic. Parcă nici mașina lui nu mă voia acolo. 

La un moment dat, tatăl meu mi-a pasat Loganul pe perioada iernii, el oricum nu prea îndrăznea să conducă prin București, mai ales pe vreme proastă. „Decît să stea degeaba la noi, mai bine o mai mișcați voi!“ Eram într-o perioadă fără mașină și am acceptat. Cam la două-trei zile mă suna să mă întrebe ce mai face mașina, cum întrebi de o rudă apropiată. Dacă am mai făcut drumuri cu ea și unde, dacă i-am pus benzină și cît, dacă i-am schimbat ștergătoarele etc. „Să nu zacă în parcare, că se descarcă bateria. Mai porniți-o și voi!“ Cînd a nins, a început să se agite și mai tare. „Să nu cumva să ieșiți cu mașina, că rămîne înzăpezită pe undeva… acum nu e vreme de mers!“ Și tot așa. Afară abia dacă se simțea o boare de primăvară cînd a hotărît că vine să o ia. Exact cînd chiar aveam un drum de făcut. „Mai las-o și tu trei zile… am o treabă cu ea“, i-am spus la telefon. După un moment de tăcere, a început să țipe în stilul lui, uneori amuzant, dar care alteori te calcă pe nervi: „Tu nu știi ce înseamnă că stai atîta timp departe de obiectul tău iubit!“ De data aceasta m-am enervat, desigur, însă după aceea m-a cuprins un soi de duioșie față de tatăl meu și obiectul lui iubit. Dar și față de obiectele mele iubite sau ale altora. În multe dintre poveștile mele pentru copii inventez obiecte însuflețite – de la nasturi la firimituri de pîine sau la batiste, chiar am scris odată o poveste despre o mașină Broscuța care se îndrăgostește de Tractorul, un ARO. Da, avem nevoie de cît mai multe suflete în jurul nostru, avem nevoie să le găsim chiar și acolo unde ele nu există, ca să nu ne mai simțim singuri.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Muzeul Antipa nu se va deschide din 15 mai jpeg
Persoanele cu nume de animale au acces gratuit, marți, la Muzeul Antipa
Muzeul Antipa anunță că persoanele care poară numele unui animal au acces gratuit la expoziții, marți, pe 4 octombrie, de Ziua Mondială a Animalelor.
Soldati ucraineni FOTO EPA-EFE
Armata ucraineană a reușit cea mai importantă înaintare pe frontul de sud de la începutul agresiunii militare rusești
Trupele ucrainene au reuşit luni cea mai puternică înaintare în sud de la începutul războiului cu Rusia, străpungând frontul şi avansând de-a lungul râului Nipru, înaintare care ameninţă liniile de aprovizionare ale trupelor ruse aflate în provincia Herson pe malul de est al Niprului.
gara
Ruine şi bucăţi de moloz pe linia CFR Galaţi-Bârlad. „Frumuşiţa”, cea mai urâtă gară din România
Odinioară pline de călători care făceau naveta la combinatul siderurgic, astăzi cele mai multe gări de linia CFR Galaţi-Bârlad sunt abandonate şi lăsate în paragină. Prin zonă mai trec doar câteva trenuri ale unui operator privat.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia