O familie, de Paşti

Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

O singură dată mi-am petrecut Paştile la ţară, iar aşteptările mele erau mari, în condiţiile în care spiritul (şi farmecul) unei sărbători, oricare ar fi fost ea, începuse să se piardă la oraş. Mă gîndeam că voi găsi în satul acela din Moldova, de pe malul Siretului, ceva cu totul special şi autentic care să mă încarce pozitiv. Şi, într-un fel, am găsit.

Am stat la o familie cu doi copii care ne erau un soi de rude prin alianţă şi care ne invitaseră cu inima deschisă, le plăcea să aibă musafiri, mai ales oameni străini de la care să afle ce se petrece în lumea largă, dincolo de satul lor izolat. El era pădurar, ea se ocupa de gospodărie şi creştea copiii – băiatul, în jur de 12 ani, începuse să aibă ceva din şmechereala tipică adolescenţilor de la ţară, care se combină oarecum cu naivitatea, fetiţa de 10 ani îşi păstra inocenţa, un copil pur, din cărţi cu sate idilice. Copiii au început să ne arate şi să ne înveţe cum stau treburile pe la ei. Fetiţa ne-a prezentat păpuşile moştenite de la o verişoară mai mare, le-am făcut împreună haine şi le-am împletit cozi. Băiatul ne-a dus la birtul satului, unde şi-a dat aere de om mare, a băut chiar şi o bere, iar muşteriii obişnuiţi nu i-au aruncat priviri ciudate (se pare că în Moldova e o practică destul de comună, la copii) şi a fumat şi o ţigară „pe ascuns“, după ce i-am promis „că nu-l spunem“. Nu aveam de gînd să-i ţinem lecţii şi să intervenim în viaţa lor, nu avea nici un rost. Eram doar nişte oaspeţi de la Bucureşti şi aşa trebuia să rămînem. Fiecare cu lumea lui.

Pădurarul avea grijă ca mereu paharele să ne fie pline şi ne îndemna să povestim ceva, orice. Că aşa se întîmplă la ţară, de sărbători – oamenii vorbesc, comunică, iar întrebarea „ce mai faci?“ nu e doar de complezenţă, chiar sînt interesaţi „ce fac“ alţii, cum e viaţa lor. Pe soţia lui n-am văzut-o prea mult în cele patru zile, era prinsă mereu cu pregătirile, cu treburile casei, nu înţelegeam cum putea să fie în mai multe locuri deodată. Obsesia principală, înainte de Paşti, era curăţenia – totul în casă trebuia să fie primenit. După ce a sfîrşit cu asta, ocupaţia ei a devenit cea de a ne umple burţile.

Mama pădurarului locuia în căsuţa „din spate“, casa bătrînească, se pare. Singura ei sarcină de Paşti era să coacă cozonacii, în număr de 40. N-o lăsa pe noră să o ajute – la 82 de ani, ea era cea care frămînta munţi de aluat, aştepta să dospească, jongla cu tăvile, aproxima timpul de coacere, învîrtindu-se un pic îngrijorată în jurul cuptorului, să nu se ardă vreunul. Cînd am intrat în bucătăria ei, am rămas uluită – am văzut o bătrînă de un metru 50, înconjurată de zeci de cozonaci pe care nu mai avea unde să-i aşeze, şi erau împrăştiaţi peste tot, pe mese, sub mese, pe sobă, pe scaune. O împărăţie a cozonacilor, ce mai! „Şi… puteţi să-i mîncaţi pe toţi?“ „Îi mîncăm, mai dăm pe la oameni…“ Cu precizarea că orice cozonac dăruit era înlocuit de un altul „la schimb“, aşa că numărul lor nu se diminua niciodată.

În Sîmbăta mare, le-am întrebat pe gazde cu ce-i putem ajuta. Cu nimic, desigur, doar sîntem musafiri. Totuşi, am insistat să participăm măcar la vopsirea ouălor, spre bucuria fetiţei care astfel avea şi ea voie să vopsească şi să se joace fixînd frunze mici pe ouă, „ca să aibă modele“. Cînd totul a fost gata, n-a mai rămas decît aşteptarea… „să vină Paştile!“ O aşteptare dulce, obosită. „Şi… nu mergem la Înviere?“, am întrebat pentru că era momentul pe care îl aşteptam cel mai mult, imaginîndu-mi-l cu totul altfel decît în Bucureşti. Pădurarul şi soţia lui au spus că rareori merg la biserică în noaptea de Paşti, de obicei se odihnesc după atîtea treburi şi pregătiri. Poate merge bunica? Însă bunica sforăia deja uşurel lîngă cozonacii ei. Pînă la urmă, am mers cu copiii la biserica de pe deal. Aproape de miezul nopţii, aproape tot satul dormea extenuat după coacerea cozonacilor, curăţenie, tăiat de miei, vopsit de ouă, băute începute mai devreme. La biserică nu erau decît cîteva babe care n-aveau somn. Pînă şi preotul a întîrziat, amintindu-mi de bancul cu amînarea Învierii pentru a doua zi, din motiv de stare de ebrietate a parohului. S-a cîntat „Hristos a înviat!“, cu voci subţirele şi miorlăite, s-au aprins lumînări, dar puţine, că era vînt. Am fost uşor dezamăgită.

Însă a doua zi, am organizat un picnic. Era o zi caldă, cu soare şi copaci înfloriţi. Am plecat cu copiii spre malul Siretului. Bunica ne-a pus în bocceluţă un cozonac, mama – ouă roşii şi pîine, tatăl – o sticlă cu vin. Ne-am simţit ca într-o poveste în care Făt-Frumos pleacă spre Tărîmul Celălalt, iar Sfînta Vineri îl petrece pînă la poartă şi-i dă de mîncat şi de băut ca să aibă pe drum. Am aruncat cojile roşii de ouă în apa Siretului – să vină şi Paştele Blajinilor! 

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.