Naşi şi năşiţe

Publicat în Dilema Veche nr. 513 din 12-18 decembrie 2013
Duplicitate și nuanțe jpeg

Oare cine mai merge cu naşul pe tren în ziua de azi? În afară de navetişti, desigur, aceşti călători „de nişă“, pe rute secundare din satele lor pînă la cel mai apropiat oraş, cu Personalul (Regio, pardon!), care încă au pregătiţi în buzunar 2-3 lei şi îi întind pe post de bilet, fără discuţii de prisos, fără negocieri. Păi, fraţilor, mersul cu naşul era un adevărat ritual, o tradiţie! În trenurile serioase, adică Accelerate şi Rapide (Interregio, cică), n-am mai văzut în ultima vreme decît plicticoşi călători cu „acte“ în regulă, aşa că naşii nici ei nu se mai pot numi naşi, sînt nişte taxatori de bilete, nişte funcţionari oarecare – şi-au pierdut tot farmecul, pe bune! Unde sînt acei tineri excursionişti care îi aşteaptă la capătul vagonului, stau cuminţi pe bagajele lor, nu se aşază pe locurile altora, din bun-simţ, căci se simt cu musca pe căciulă pentru că n-au bilet? Ca, mai apoi, după o scurtă negociere în care mereu rămîne ca-n gară, căci banii se dau la finalul drumului, blatiştii tremură de frica unui „supra“ care să-i dea jos din tren, mai trece naşul din cînd în cînd, le mai face cu ochiul, de parcă ar exista o conspiraţie feroviară. Unde e şeful găştii, care face chetă pentru banii de naş şi care îi anunţă pe toţi că „Vineeee!“? „Hai, mă, naşule, mînca-ţi-aş guriţa ta de nas... că sîntem şi noi băieţi săraci, ăştia-s banii, n-avem mai mult!“ Unde-s studenţii care vin cu poezia învăţată, la cămin e viaţă grea, au rămas fără mîncare, fără bani, merg pînă la mama acasă ca să mai aducă o zacuscă, o găină? „Hai, naşule, că ai fost şi tu tînăr odată... sau poate ai şi tu copii la facultă şi ştii cum e!“ Şi cei care făceau blat negru, se ascundeau prin toalete şi îi tot fugărea naşul prin tren, iar un drum de întoarcere de la mare devenea o adevărată aventură...

E adevărat că erau naşi şi naşi. Erau naşii de Ardeal, mucaliţi, unii cu mustaţă ca pe oală, roşii la faţă de la ce or fi mai tras ei la măsea în compartimentul lor de naşi, vorbă lungă, răspunsuri improbabile. Cînd scoteai banii, se fîstîceau ca nişte fete mari la măritiş, niciodată nu ştiai dacă le era de-ajuns. Se uitau la tine ca la o cantitate neglijabilă, ca la un bagaj uitat sau ca la o insectă care nimerise întîmplător pe fereastră în trenul lor (asta era mereu premisa, trenul e al naşului, deşi ei ridicau din umeri şi ziceau: „Şi ce să-ţi fac eu? E trenul meu? Dacă ar fi, te-aş lăsa!“). Şi plecau. Aşa că rămîneai năpăstuit ore întregi la capătul vagonului, chiar lîngă WC-urile care puţeau, fără să ştii dacă ai sau nu o înţelegere cu naşul. Însă nu uita de tine niciodată. Venea la final, îi dădeai banii, totul era, de fapt, stabilit. Şi mai erau naşii din Moldova – aroganţi, ofticoşi, repeziţi, mulţi nişte scîrbe. Te ameninţau, te perpeleau, îţi tăiau amenzi fictive, ca pînă la urmă să-ţi ia banii cu lehamite. Iar naşii de Bucureşti erau cu fiţe, vedete: „De ce n-ai venit să vorbeşti cu mine încă din gară?“, „Mai pune şi tu 5 lei ca să fie măcar juma de bilet!“, „Dacă vine supracontrolul, nu mă cunoşti, nu te cunosc!“ Şi mai erau năşiţele, multe corecte şi intransigente, ca orice femeie. Totuşi, mai dădeai peste cîte o năşiţă bună ca pîinea caldă. Mi-amintesc una pe ruta Ploieşti Sud – Măneciu de Sus (Personal), singurul tren care te ducea pînă spre Cheia, ca să urci în munţii Ciucaş. Mare cît casa, cu un păr lung pînă la fund, lua şi cu stînga, şi cu dreapta, şi mai zicea şi bogdaproste. Ei bine, aveau şi bieţii naşi problemele lor: ţigani, aurolaci, beţivi, că doar nu aveau de-a face doar cu domnişori de la oraş, care voiau să fenteze CFR-ul şi să aibă bani de o bere în plus, în călătoria lor de plăcere.

La drumuri lungi, se schimbau naşii şi trebuia să le dai la toţi. Am venit odată tocmai din Apuseni, doar cu naşii. Unul ne-a dat jos din tren, am dormit prin gări, am mîncat eugenii şi am băut ultimii bani de naş, pentru cel de la Braşov – Bucureşti. Ce vremuri! Ce ne facem cu naşii ăştia, care au devenit folclor, au fost cîntaţi în balade de blatişti şi pe care deja i-am pierdut undeva, pe drum?

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?