Jocuri politice „la nivel înalt“ – Karlthegreat vs anarhistul Alex
Naţiunea noastră are zece ghilde, de obicei sîntem în jur de o sută cincizeci de oameni online, din toate colţurile lumii. Pînă în urmă cu puţină vreme m-am simţit bine în Conquest – o naţiune puternică şi bogată, în Top 3 naţiuni, nu ca altele unde jucătorii trăiesc ca-n Evul Mediu şi n-au auzit în viaţa lor de un ND
– un raid „naţional“ care se organizează la noi în fiecare zi). Acolo, sincer, e Papua Noua Guinee. Nu m-am gîndit niciodată să „emigrez“ şi să-mi încerc norocul în altă parte, deşi, la
-ul meu, m-ar primi oriunde, în orice ghildă, cu braţele deschise.
Aşadar, avem o comunitate „multiculti“, toţi cu mintea deschisă, mai puţin cîţiva hispanici care nu ştiu deloc engleză, aşa că ai nevoie de jucători care să-ţi traducă, ca să le înţelegi doleanţele. Regele naţiunii este, în mod oarecum previzbil, un american din Texas. Ca să fiu sinceră, el a reuşit pînă acum, cu tact şi diplomaţie, să ţină unite cele zece ghilde şi să împace orgoliile liderilor lor. Pentru că atunci cînd vorbim despre politică la nivel „mondial“, vorbim şi despre orgolii. Iar cînd americanul dispare din joc pentru o săptămînă, două şi pleacă în vacanţă pe plajele din Brazilia în viaţa lui reală, lucrurile o iau complet razna. De obicei, îi pasează coroana lui Karlthegreat, care devine un soi de rege interimar. Karl locuieşte în Luxemburg, însă e un neamţ get-beget. E foarte strict, n-are umor şi-şi ia rolul în serios. Pentru el, conducerea unei naţiuni înseamnă în primul rînd disciplină. De aceea, raidul „naţional“ pe care regele îl organizează începe la oră fixă, nici un minut mai tîrziu, şi devine un job în toată regula pentru toată lumea.
Alex, care făcea parte din ghilda mea, e un imigrant din Peru, la Madrid. Bănuiesc că are în jur de 25 de ani pentru că merge la facultate, ceva în domeniul IT. N-am întîlnit niciodată un imgrant care să-şi dispreţuiască atît de mult ţara de adopţie. Şi Uniunea Europeană, odată cu ea. Însă nu s-ar întoarce niciodată în Peru – îşi urăşte şi ţara natală. Alex pare un
din principiu, dar e mai mult de atît. E „de stînga“ şi conspiraţionist pe deasupra. Se lansează în lungi discuţii pe chat-ul ghildei despre familia regală din Spania, care trăieşte în huzur, în vreme ce poporul n-are locuri de muncă. Ne povesteşte cum Europa e condusă de grupuri de interese obscure. Iar modelul lui în viaţă este Putin. „Ăsta da, preşedinte! Are verticalitate…“, comentează el pe chat, iar noi, ceilalţi, îl ignorăm şi-l lăsăm să vorbească de unul singur. O singură dată m-am încontrat cu el, după care am lăsat-o baltă. I-am zis că el nu ştie ce înseamnă să trăieşti în comunism, că e foarte tînăr şi că opiniile or să i se schimbe. Şi atunci m-a întrebat – şi am ghicit o oarecare speranţă, dincolo de textul de pe ecran – dacă în România e dictatură. I-am răspuns că nu şi cred că l-am dezamăgit. Dacă îi spuneam că da, ne-am fi trezit cu el pe aici, probabil.
Totuşi, Alex e un jucător corect şi sare în ajutorul oricui are nevoie. Şi ca să-mi demonstreze că e un comunist „adevărat“, mi-a dăruit o armă +10. Puteam să storcesc eu monştrii un an întreg, că tot n-aveam bani să mi-o cumpăr, că aşa e în capitalism, dar el mi-a dat-o gratis. Ce era să fac, s-o refuz?
Alex îl urăşte pe Karl şi îl consideră un soi de Hitler al naţiunii Conquest. Iar Karl, imediat după ce americanul i-a pasat coroana, pentru o perioadă scurtă de timp, i-a dat lui Alex
(adică nu îl „mai vede“ în chat, nu mai poate primi mesaje de la el, ca şi cum Alex nici n-ar exista în joc). Iar Alex încearcă să vorbească cu Karl prin intermediul meu, să-i atragă atenţia asupra unor nereguli care au apărut de cînd e el rege interimar – „Să-i spui lui Karl că…“, „Te rog, întreabă-l pe Karl…“. La început m-a amuzat acest schimb de replici indirecte. „Alex e un ticălos!“, spumega Karl, care e şi el un tip furios, din principiu. „Face politică pe chat, zilele trecute ţipa pe aici că la Madrid, în sfîrşit, poporul a învins şi că au un nou primar. O babă comunistă!“
Problemele celor doi nu interesau pe nimeni atîta timp cînd nu influenţau bunul mers al naţiunii. Însă Karl îl persecuta pe Alex în raidul naţional. Pentru că îi dăduse
şi nu putea să-i scrie sau să-i trimită mesaje (şi nu voia să cedeze: „Spune-i lui Karl, te rog, să-mi dea
doar 5 minute, că am să-i zic ceva!“), Alex nu mai primea sarcinile importante. Iar să nu laşi un jucător de
maxim să omoare Spawn-ul în ND e o totală lipsă de respect! O zi, două, trei, Alex s-a conformat şi a omorît în raid monştrii prăpădiţi, alături de noob-ii de level mic. Pînă într-o zi cînd s-a înfuriat şi, din proprie iniţiativă, i-a suflat regelui Spawn-ul de sub nas. Apoi, şi pe al doilea. „Anarhie! Alex a omorît Spawn-ul fără permisiunea mea“, a strigat Karl şi l-a dat afară pe Alex din
. Jignit şi nervos, Alex a părăsit naţiunea. Avînd deja experienţa emigrării, nu i-a fost prea greu. Din solidaritate, o parte din hispanici l-au urmat, iar Conquest a început să se destrame. Acum îl aşteptăm pe american să se întoarcă din vacanţă şi să rezolve situaţia.
Nu ştiu dacă s-au făcut deja studii sociologice pe comunităţile virtuale din jocurile online. Ele reprezintă o oglindă perfectă a lumii globalizate în care trăim. Aşadar, şefi de stat şi de guverne, luaţi aminte la ce s-a întîmplat în Conquest! S-ar putea ca în lumea reală să se întîmple exact la fel.
