Ekaterina de la Balcic

Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Nebuna din cartier jpeg

În curte era o femeie în jur de 40 de ani, care întindea rufe. O întreb dacă are camere libere, mai întîi în engleză, apoi în română. „Moment!“ Intră în casă şi se întoarce, însoţită de o bătrînică într-un capot cu flori, fără mîneci, cu pielea încreţită, de culoarea nisipului – un bronz permanent, care nu se mai duce. E genul de bătrînă care ţi-e simpatică din prima, are ceva luminos şi cald, de bunică universală. „Bună ziua!“ zice şi ne zîmbeşte. „Ştiţi româneşte?“ întreb, fără o prea mare suprindere, căci de cînd cu exodul turiştilor români spre ţara vecină, mulţi locuitori din Balcic au învăţat cîteva cuvinte – cum ar fi „mici“, „bere“, „ciorbă de burtă“, unii chiar mai mult. Bătrînii ştiu, însă, din amintiri. „Puţin... am uitat!“ Rîde încetişor, cu un soi de melancolie.

O lasă pe nora ei să-şi termine treaba cu rufele şi ne pofteşte în casa „de oaspeţi“, ca să ne arate camerele. Acestea au un amestec de interior tradiţional de casă dobrogeană (cu nelipsita perdea din mărgele, la uşă), cu acele elemente de decor la limita kitsch-ului, pe care le găseşti cam la toate gazdele din România (vitrina, mileurile). E plăcut. În plus, mai e şi terasa de pe care se văd străduţele în pantă ale Balcicului şi, pe fundal, marea. „Convine?“ ne iscodeşte bătrînica, în vreme ce culege o scamă pe care doar ea o poate vedea, de pe cuvertura patului. Cînd e vorba de negociere, puţinele cuvinte româneşti pe care le ştie n-o ajută. Fiul ei şi nora nici atît nu pot comunica cu noi. „Moment!“ spune, din nou, nora. Îl sună „pe băiat“, care e la Sofia, la facultate, şi negociem cu el în engleză, la telefon.

În următoarele zile, pe bătrînică o vedem mereu făcîndu-şi de lucru prin curte, urmată îndeaproape de un cocker spaniol bătrîn. Curăţă peşte la cişmea, smulge buruienile din grădină, uneori doar stă într-un balansoar, cu mîinile în poală, legănîndu-se uşor, într-un ritm doar al ei. Şi cînd stăm sus, pe terasă, ştim că e undeva la cîţiva paşi de noi, căci auzim frînturi de cîntece, murmurate, fără cuvinte. Prezenţa ei vie, liniştitoare face parte din atmosfera Balcicului, aproape că ajunge să pună stăpînire pe loc.

În penultima seară, ne invită fără prea multe vorbe la o cină „în familie“. Zice: „Mîncare!“ şi arată stomacul, rîzînd. Vrem? Stăm la masa din lemn de sub vişin, cu Ekaterina – abia acum am aflat cum o cheamă –, cu fiul şi cu nora care, la răstimpuri, dispare în bucătăria de vară, pentru a ne aduce una-alta. Bem un soi de rachiu, apoi vin, dăm noroc în română, engleză, bulgară şi rusă, mîncăm hamsii prăjite cu usturoi şi mămăligă. Prea multe nu putem să ne spunem, amestecăm cuvinte, le stîlcim şi rîdem. E o masă plină de voioşie, ca la o întîlnire dintre comandanţii a două nave extraterestre care multă vreme au orbitat una în jurul alteia, fără să-şi acorde o prea mare atenţie, ca mai apoi să descopere că împart un univers comun.

Ceva tot înţelegem. Ekaterina s-a născut în Dobrogea noastră, într-un sat de pe lîngă Jurilovca. Mama ei era româncă. Copil fiind, a fost plecată o vreme în vizită la nişte rude din Balcic şi, pentru că între timp a venit şi a trecut un război, iar în urma lui ţările noastre n-au mai arătat la fel, aici a rămas. S-a căsătorit cu un bulgar. În România nu s-a mai întors, n-a mai avut de ce. Ar fi vrut să meargă măcar o dată, ca să vadă mormîntul mamei, din satul ei românesc, dar niciodată nu şi-a găsit timp pentru asta. Are multă treabă aici, îi ajută pe copii. Toate acestea ni le-a spus trunchiat, mai mult am dedus povestea. Îi pare rău că nu mai ţine minte limba română. Din cînd în cînd, pune mîna pe fiul ei, care îi stă alături, la masă, şi spune „copilul meu!“ N-am auzit nicicînd acest cuvînt rostit aşa, cu toată gura, cu atîta poftă şi atîta dragoste. Probabil că, pentru Ekaterina, sensul său în română este mult mai profund.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.