Civilizaţie, la metrou

Publicat în Dilema Veche nr. 590 din 4-10 iunie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am descoperit de curînd în e-mail-ul redacţiei un mesaj de la un cititor care ne propunea să facem un Dosar cu tema „Civilizaţie, la metrou“. Fiind un vechi călător cu metroul, cititorul era curios cum văd alţii toată această lume underground a Capitalei noastre. Mă îndoiesc că s-ar putea aduna materiale pentru un Dosar întreg (sau… de ce nu?), însă tema mi-a dat de gîndit, chiar dacă eu sînt un călător ocazional. 

Metroul face parte din rutina noastră de zi cu zi, însă nu a fost tot timpul aşa. Mi-amintesc că în anii ’80, la puţin timp de la inaugurarea primelor tronsoane, metroul reprezenta pentru bucureşteni mai mult o curiozitate. De pildă, eu mă plimbam cu tatăl meu cu metroul, de obicei duminica, aşa cum te plimbi prin Grădina Botanică sau prin parcul Herăstrău. Aveam staţii preferate unde ne opream ca să le „vizităm“. Cum ar fi staţia Titan, care semăna în mintea mea de copil cu o navă spaţială şi mai era şi capăt de linie, întunecimile de dincolo de ea mă înspăimîntau, erau o gaură de vierme spre o altă posibilă galaxie. Sau staţia Politehnica, unde călcam pe fosile preistorice – scoici, moluşte şi corali. Mi se părea fascinant faptul că metroul putea să treacă „pe sub Dîmboviţa“. Iar staţia pe care o găseam de departe cea mai urîtă dintre toate era cea de la Romană, cu veşnicul ei miros de igrasie şi de canalizare înfundată. 

Metroul, aşa cum era el, cu aerul lui socialist, „comandat“ de Ceauşescu, devenise un obiectiv turistic şi o mîndrie pentru bucureşteni. De altfel, cînd veneau prieteni sau rude din alte oraşe ale ţării pentru prima oară în Capitală, metroul era un

O călătorie cu metroul reprezenta pentru ei o culme a civilizaţiei. 

Mi-amintesc şi metroul din anii ’90 – mizerabil, plin de tarabe şi de negustori ambulanţi, un paradis al cerşetorilor şi homleşilor. Şi, în general, cu un aspect devastat, totul ruginea, picura, scîrţîia, îţi dădea o senzaţie apocaliptică. Atunci am descoperit pentru prima dată ce înseamnă claustrofobia. Între Romană şi Universitate începeam să mă sufoc. În anumite pasaje de trecere, tavanul era atît de jos şi de părăginit încît eram convinsă că o să se prăbuşească peste toată acea viermuială de oameni de acolo. Aşa că am început să ocolesc metroul, nu voiam să-mi găsesc sfîrşitul în acea gaură de şobolan. Claustrofobia mi-a trecut abia după ce am fost la Paris, unde am descoperit că nici metroul lor nu e un model de curăţenie, însă e un spectacol în sine. Cu toate catacombele şi personajele lui. 

Cînd m-am întors, mi-am făcut curaj şi am reînceput să călătoresc cu metroul bucureştean, descoperind personajele noastre. Bătrînul cu vioara care nu ştia să cînte decît o singură melodie – trei acorduri, trei scîrţîieli de arcuş –, fata cea grasă în scaun cu rotile care cînta la un soi de orgă electronică, primii bodyguarzi care îşi luau poziţii studiate de Jean Claude van Damme, primii artişti care îşi făceau simţită prezenţa prin graffiti-urile de pe garniturile vechi, primele căşti pe urechi ale puştanilor care aveau

. Mi-am dat seama că metroul era într-adevăr o lume în sine. 

În 2015, metroul mi se pare unul dintre cele mai occidentale locuri din Bucureşti, deşi, pe ici, pe colo, au mai rămas chioşcuri cu rujuri şi sutiene care încă îi dau un aer „de tranziţie“. Nu spun că ar arăta mult mai bine ca în anii ’90, însă oamenii sînt altfel. Cerşetorii au dispărut, bodyguarzii au atitudini ceva mai normale. Aici se formează treptat acel

încă inexistent în România. Oameni care locuiesc în suburbii şi lucrează în centru, care îşi lasă maşinile la marginea oraşului ca să evite traficul şi iau metroul. Oameni în permanenţă conectaţi, care îşi butonează telefoanele, tabletele, care joacă jocuri şi văd filme, care citesc cărţi pe Kindle. Nu se înghiontesc, nu se strigă „băă“, „măă“ şi „hai!“ ca în trecut, nu se mai împing unii pe alţii „ca să se închidă“ uşile, ca la tramvaiul 41. S-au obişnuit să aştepte următorul tren, cu ochii în ecranele lor, să mai aibă răbdare încă trei minute, căci nu pierd nimic. La metrou vezi tineri care ştiu să se îmbrace şi, în general, ultimele tendinţe în moda „de sezon“. Iarna, lumea a început să se dezbrace de cojoace, ca în sala de aşteptare, la doctor. Vara, mirosul celor asudaţi nu se mai simte, doar dîre de deodorant şi parfum. N-o să mai auzi „Mamelor din lumea întreagă“ şi nici primele strofe din „Luceafărul“, eventual doar cîte un mini-concert de bună calitate, cîte un happening. Poţi să-ţi cumperi un suc rece de la un automat, chiar şi o carte, nimeni nu le mai vandalizează. Plăcintele de la Piaţa Victoriei sînt din ce în ce mai bune. O doamnă şic se conversează cu vînzătoarea ca şi cum ar fi prietene de-o viaţă. „Ce fac eu? Sînt avocată… am biroul meu chiar aici, în Piaţa Buzeşti!“

În week-end, o călătorie de la Romană la Aviatorilor devine chiar o plăcere. Îi vezi pe toţi acei adolescenţi simpatici, politicoşi, unii pe role, care merg în parc. Le surprinzi micile lor idile. Şi încă ceva – vezi copii frumoşi. Nu-s copiii-pet pe care părinţii îi tîrîie după ei prin Cora sau IKEA şi pentru care maşina familiei e a doua lor casă. Nu-s copiii supraponderali de pe terasele fast-food-urilor. Sînt acei copii normali care au chef de joacă.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Rausor, statiunea din Retezat  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (13) JPG
Râușor, stațiunea ascunsă în Munții Retezat, se extinde. Pârtii de schi în mijlocul sălbăticiei VIDEO
Stațiunea Râușor din Masivul Retezat a apărut pe ruinele unei foste colonii muncitorești, înființată în mijlocul sălbăticiei, însă autoritățile vor să o transforme într-un domeniu schiabil.
grau FOTO Shutterstock
Fermierii au recoltat 9 milioane de tone de grâu. Daea: „La porumb vor exista cantităţi mult mai mici”
Producţia de grâu obţinută în acest an ,,înmagazinată şi aflată sub cheie" este de peste 9 milioane de tone, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii, Petre Daea.
medic Marian Iliescu medlife deces
A murit Dr. Marian Iliescu, un apreciat medic ginecolog
MedLife anunță cu profund regret vestea încetării din viață a celui care a fost Dr. Marian Iliescu.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.