Şcoli, tabletă şi toalete

Publicat în Dilema Veche nr. 561 din 13-19 noiembrie 2014
Teodor Vârnav, „cel întîiu giogol din tîrgul Otacilor“ jpeg

O ştire de campanie, sau precampanie, ne anunţă că domnul ministru Remus Pricopie şi-a propus să doteze toate şcolile cu tablete. Ambiţia nu este tocmai nouă, din cîte mi-aduc aminte şi domnul prim-ministru vorbea de tablete şi iPhone-uri răspîndite, imaginar, printre toţi elevii ţării noastre bogate şi mai ales deştepte. M-am revoltat, ca tot românul iubitor de educaţie, strigînd că şcolile patriei n-au WC-uri şi apă curentă, tablă şi cretă, la ce le-ar folosi tablete şi alte aiureli?! Cineva însă mi-a atras atenţia că revolta mea nu are obiect, că descentralizarea funcţionează perfect în ceea ce priveşte şcoala: localul aparţine comunităţii locale, în timp ce conţinutul educaţiei aparţine Ministerului Educaţiei. Aşadar, Ministerul Educaţiei poate să promită orice, chiar şi tablete pentru un bordei numit şcoală, acesta n-are nici o treabă cu forma. Or, mi-am adus aminte că acest amestec nu este unul recent. Şi că el nu a dat prea multe roade în trecut, aşa că nu prea mă îndeamnă gîndul să sper că ar putea funcţiona acum.

În prima noastră modernitate, tinerii paşoptişi, visînd la un stat modern cu o populaţie educată şi iubitoare de şcoală, croiesc un sistem educativ din peticele sărăciei generale: localul şcolii trebuie asigurat de comunitatea locală, de regulă un boier bogat, tot acesta trebuie să aducă lemne de foc pe timp de iarnă, în parte cu părinţii, care au şi datoria de a asigura un salariu pentru dascăl, în timp ce statul se preocupa de numirea învăţătorilor şi de conţinutul educaţiei. Această dispersare a atribuţiilor face ca lucrurile să nu prea meargă, iar ţapii ispăşitori să fie întotdeauna din belşug. Acolo unde clădirea există, cedată de boierul local, sătenii refuză să dea lemnele de foc pe timpul iernii sau pur şi simplu nu se învrednicesc să cedeze minima sumă pentru a plăti simbria învăţătorului. Învăţătorii se plîng de sătenii şi proprietarii care nu vor să le achite drepturile băneşti, sătenii se vaită, că deşi bine recompensaţi, învăţătorii nu-şi fac treaba aşa cum ar trebui să şi-o facă. La începutul anului şcolar 1842, Eforia Şcolilor primeşte o serie de plîngeri din partea profesorului Toma Serghiescu de la Şcoala Normală din Rîmnic, care se vaită că, deşi învăţătorii îşi fac treaba cu vîrf şi îndesat, locuitorii refuză să le plătească simbriile cuvenite, şi chiar nu-şi prea trimit copiii la şcoală. Locuitorii rîmniceni fac şi ei plîngeri către aceeaşi Eforie a Şcolilor prin care îi acuză pe învăţători că, dimpotrivă, nu-şi fac treaba, că nu trec pe la şcoală, şi, chiar dacă vin, se ţin de alte daravele şi folosesc copiii la lucrurile casei lor şi nici gînd să-i înveţe carte. Aşa că refuză să-şi trimită copiii la şcoală. Lăsate de izbelişte, şcolile se dărîmă singure sub vremuri. Astfel de lamentări şi conflicte „şcolăreşti“ traversează întreaga modernitate. Toma Serghiescu este înlocuit cu Costache Codreanu, dar asta nu schimbă în nici un caz fondul problemei. Cine se ocupă de şcoală? Cine o ridică? Cine o încălzeşte? Cine aduce tăbliţele? Cine alcătuieşte programa şcolară? Cine plăteşte lefurile profesorilor? De pildă, în răvăşitorul an revoluţionar 1848, învăţătorii nu-şi primiseră lefurile de luni bune. Şi chiar după ce vremurile au intrat pe făgaşul liniştitor al vremii, sătenii nu s-au grăbit să adune cei cîţiva galbeni, lăsîndu-i pe bieţii dascăli muritori de foame. Este nevoie de intervenţia Departamentului Dinlăuntru şi de trimiterea unui vătăşel prin sate care să strige cu telali datoriile băneşti ale părinţilor, să bată apoi din poartă în poartă şi să strîngă numita leafă pentru amărîţii de dascăli.

Dacă ar fi să privim rapoartele inspectorilor cu privire la starea şcolilor, situaţia nu este prea îmbucurătoare: bordeie fără geamuri şi prost încălzite, alteori biserica sau curtea bisericii se deschide pentru învăţătură, cu preotul bun la toate, întrucît ajutorul lui rămîne încă indispensabil, fără manuale, fără tăbliţe, fără alte instrumente necesare procesului învăţării. Va trebui să apară un Spiru Haret care să-şi pună întreaga devoţiune în clădirea sistemului educativ românesc şi în propagarea învăţăturii ca lucru indispensabil, în formarea oricărui tînăr.

Uităm adesea de unde am plecat şi cît de aproape este trecutul ăsta de noi, un trecut nu prea încurajator, dar în care ne scufundăm adesea cu tot felul de măsuri bune doar pentru noi, românii, prea îngăduitori, ca să nu zic nepăsători, atunci cînd vine vorba de şcoală. Cum să spun eu: „domnule ministru, acoperiş la şcoală, şi pe urmă tablete“, că mi se va răspunde, şi pe bună dreptate, „nu-i treaba mea, asta merge la domnul primar“. Şi uite aşa, pasînd şcoala de la dreapta la stînga şi de la Minister la Primărie, ne vom trezi cu şcoli fără copii şi copii fără prea multă şcoală. 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“. Cea mai recentă carte publicată: Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750-1860), Humanitas, 2013. 

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.