„Omului făcut“ sau despre succesul social

Campania electorală din acest an e aşa cum n-a mai fost vreodată în ultimele două decenii şi cum nu va mai fi de aci înainte... Dincolo de limbajul grobian şi colorat, de trivialitatea promovată ca stil de viaţă, ceea ce mă impresionează este ubicuitatea mediocrităţii: oameni ieşiţi din nimic încercînd din răsputeri să fie „cineva“. Cine? Omul politic de astăzi a devenit sinonim cu „ceva“ foarte înalt şi aducător de venituri multe, sigure, influenţă, matrapazlîcuri, ceva alişverişuri, ceva femei frumoase, „rele de muscă“ şi iubitoare de trai dulce, ceva chermeze pe spezele norodului, ceva carete scumpe, astfel încît viaţa politică pare o aşa hazna… Gîndiţi-vă la tot ce poate încăpea într-o hazna turcească aurită consumată dizgraţios şi puturos într-o hazna românească.

Am tot auzit şi tot aud vorbindu-se despre degradarea vieţii noastre politice, de educaţia noastră atît de sumară şi superficială, de prostie şi prostime, de toate… Şi de acea frumoasă şi salvatoare „epocă de aur“ în care… Nu ştiu ce-o fi fost în acea frumoasă „epocă de aur“, că n-am ajuns s-o cunosc, ştiu doar că pe la noi lucrurile n-au stat nici mai altfel, nici mai altminteri decît astăzi, iar „politica“ s-a făcut cu ce s-a putut şi de cine a putut. Vă pun spre exemplificare cîteva fragmente din Arhondologia Moldovei, scrisă de paharnicul Constandin Sion, între 1844 şi 1856, oglindind fireştile nemulţumiri cu privire la popularea slujbelor „politice“ de către contemporanii săi.

„Pavlov. Mai mulţi, unii moldoveni, alţii greci, porecliţi de pe numele părinţilor lor, ruşinîndu-se cu adevăratele porecle, ca să nu se nimerească din care opinci au ieşit; toţi ridicaţi de către Mihai vodă Sturdza la boierii; unul cu aşa poreclă (aici cu sensul de nume – n.n.) şi cu numele Gligori, pe la 1830, viind din Basarabia, leşinat şi gol, cu fimeia şi douî feti mari şi un băiet, s-au aciuat la Botoşani, pe lîngă Petrachi Asachi, ce era atunce acolo cu şederea, că Ermioana, fimeia acelui Pavlov este vară cu Asăcheştii; pe la 1834 l-au rînduit poliţmaistru la Focşani şi s-au aşternut pe jac şi pe jucat cărţi, au fost poliţmaistru mulţi ani, că-l spijinea Asăcheştii, de prada lumea, şi mişelul tot calic era, cum este şi acum, că ce căpăta da în cărţi şi la curve; pe la 1838 l-au făcut clucer, la 1844 paharnic, şi tot poliţmaistru; pe la 1842 o fată a lui, cu numele Neghea, s-au îngurduluit cu Vasile, ficiorul stolnicului Grigori portar-başa, ce era logofăt la Pruncu, şi au luat-o; l-a făcut samiş la Putna şi paharnic, mai pe urmă comis; şi punîndu-se şi el pe jac, pe sprijinul Asăcheştilor, la 1848 l-au făcut şi spătar şi au fost tot samiş, pînă la martie 1852; şi Pavlov au trecut la jandarmi comandir, acolo în Focşani, şi l-au făcut la 1851 căpitan.“

„Un alt Pavlov, Iancu, ficior unui grec, ce era amangiu la feredeul cel mare din Iaşi, s-au însurat cu o Tarsiţa, fata unui dascăl Gheorghe Grecu, de la Tîrgu Ocnei, şi fiind ră de muscă, au mijlocit prin muşteriii ei de au făcut pe bărbată-său sardar, revizor al vistieriei, şi mai în urmă revizor al Vorniciei bisericeşti.“

„Paiu. Moldovan, blănar din tîrgul Botoşanii, unde era Ioan Paiu blănar, cu bună stăricică; au avut doi ficiori, Ioan şi Aleco, şi o fată Catinca, cea mai frumoasă fimeie ce putea să fie, şi cam ră de muscă; printr-însa s-au norocit fraţii ei, cari şi-au lasat meseria tătîne-său şi-au întrat în slujbi şi la Mihai vodă s-au boierit.“

„Urzică, Moldovan, ţaran din ţinutul Eşii; au fost slugă în casă, mulţi ani, la vornicul Dimitrache Ralet bătrînul, apoi vătav de ogradă şi, pe la 1824, mijlocind Ralet la Ioan vodă Sturdza, l-au făcut stolnic pe Dumitrachi Urzică. După introducerea Regulamentului, înfiinţîndu-se poliţii şi comisari, l-au rînduit pă stolnicul Urzică comisar în Iaşi; şi el, ca ciocoi harnic şi jacaş şi linguşitor, au fost neschimbat pînă acum, piste 24 ani; au făcut şi stare şi s-au făcut şi spatar.“

„Figa, Spurcăciune grecească, păcat şi năpaste ţării, pripăşit de logofătul Iordache Catargiu; l-au avut o vreme logofăt a casei; fiind hoţ bun şi bun linguşitor l-au pus şef de departament, pe urmă la epitropia Sfîntului Spiridon; şi măcar că au prădat şi bani de ai ocîrmuirii, dar pentru că-i grec şi bun mincinos, nu numai nu l-au izgonit din ţară, dar nici l-au pilduit, şi încă tot este şi acum în canţilaria Sfîntului Spiridon şi l-au făcut şi spătar, spre batjocora oamenilor cinstiţi şi încurajarea răilor şi a străinilor.“

Doar cîteva portrete, alese la întîmplare, a celor care ne-au „condus“ la un moment dat, văzute de un contemporan. Nici succesul lor social nu pare a fi unul meritoriu şi demn de urmat. Dar, a cum ziceam, cam aşa e pe la noi... 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2012 i-a apărut la Humanitas cartea În şalvari şi cu işlic. Biserică, sexualitate şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea.