⬆
Locuri comune
Pagina 7
Mitică pe munte
Pe scările de la telecabina de la Cota 1400, un grup de femei şi bărbaţi aşteptau la coadă....
Pe Messenger cu timiditate
Nu sînt o pricepută într-ale computerului, nici pe departe; fac mai curînd parte din tagma conservatorilor, care se obişnuiesc greu cu orice înnoire, mai ales atunci cînd e vorba de tehnică....
Natură cu schiori
O sală mare cu mese rotunde şi canapele tapisate cu stofă bej, în culoarea mochetei, printre care schiori încălţaţi în clăpari îşi duc fiecare tava cu mîncare....
În tren, la business
Pare incredibil, dar multe lucruri pe care mi le-am dorit demult, în austerele vremuri totalitare, şi în cele tulburi postrevoluţionare incipiente, pur şi simplu, se împlinesc: încet, în timpi îndelun...
Piedici şi accidente
Mi se întîmplă pentru a nu ştiu cîta oară, cînd vin din Occident, să mă izbească diferenţele (probabil că nu sînt singurul), nu reuşesc să mă reobişnuiesc imediat cu lucrurile de la noi care nu merg b...
Vagi rezistenţe anticonsumiste
Am scris, în numărul trecut, despre un soi de reacţie a mea anticonsumistă, generată, probabil, de prea îndelunga studiere a fenomenului, laolaltă cu adîncirea, mai mult sau mai puţin voită, în "abisu...
Lucruri pierdute şi regăsite
Din â90 încoace, am încercat să fiu un observator fidel al micilor sau marilor schimbări aduse de - pe atunci - timida societate de consum: primii hamburgeri, primele sticle de Cola, programe de div...
Dracii
Era într-o seară pe întuneric. Se lăsase ceaţa şi eu coboram pe zăpadă printre casele rare ale unui sat de munte. La un moment dat, am văzut o flacără roşie....
Muzee mari şi mici
Mi-au plăcut întotdeauna muzeele, deşi sînt o persoană nerăbdătoare. Explicaţii se pot găsi cu duiumul: mai întîi, probabil, pentru că nu-mi place să arunc nimic, să mă despart de lucruri în general....
Şi străinul e om
Pînă în 1989 cei mai mulţi dintre noi aveam rareori sau deloc de-a face cu străini....
Instanţe de turist pseudoîncercat
● În aeroportul "Henri Coandă" s-a nimerit să fiu două zile consecutive, pe la orele 6,30 dimineaţa. Brusc, aeroportul nu mi s-a mai părut un loc misterios şi inaccesibil, ca pînă acum....
Profesori şi elevi
Aud că unii profesori mai aplică elevilor prin şcoli pedepse fizice. Chiar şi celor mai mici sau poate în special lor....
Jocuri diferite
Acum vreo doi ani scriam despre snooker, despre liniştea din timpul competiţiilor, despre postavul verde care-ţi ia ochii cu bilele roşii de pe el, ca nişte ouă de Paşti, despre pocnetul discret dintr...
Mici trăiri vieneze
Am plecat, asemenea, se pare, multor români, la Viena în perioada Sărbătorilor de iarnă, mai exact, după Anul Nou....
Bilanţ post-Sărbători
Brazii, pe care i-am avut anul acesta, au fost trei: doi în Bucureşti şi unul la Sinaia, fiecare în felul lui, foarte diferit....
Fără muncă
Mă uitam zilele trecute pe străzile Bucureştiului şi mă gîndeam ce bine ar fi să fie tot anul cum e de Sărbători....
Parada finală
În peregrinările prin Maramureş am intîlnit şi alte personaje, mai mult sau mai puţin de basm. Lista nu se sfîrşeşte cu seria de Flămînzilă şi Setilă, amatori de mese festive....
Spaimele copilăriei
Era pe la începutul anilor â70, într-o vară, şi mi-aduc aminte dilema în care am intrat cînd bunica m-a întrebat dacă vreau s-o însoţesc în vizită la o prietenă de-a ei: doamna Fiacescu....
Personaje ajutătoare
Să călătoreşti poate fi, dintr-o anumită perspectivă, o dovadă de putere: nu degeaba lonely ranger-ul din western-uri şi romane de aventuri, sau, de ce nu, Făt-Frumos-ul din basmele clasice poate ajun...
Mică istorie
Chioşcurile au dispărut aproape de tot din Bucureşti. Operaţiunea Primăriei, începută de Traian Băsescu, a continuat mai încet, dar sigur....
Preludiu la Spiritul Crăciunului
Nu mă pot abţine, an după an, să observ cum, cam de pe la începutul lui decembrie (ba uneori chiar şi mai devreme), Spiritul Crăciunului (care se poate scrie şi cu "s" mic, dar eu îl prefer cu "s" mar...
Sticle goale
După ani întregi de delăsare, în ultima vreme, frenezia construcţiilor pare să fi lovit Bucureştiul....
D-ale vedetelor
Din â90 încoace, am tot urmărit obiceiurile şi idealurile vedetelor neaoşe. Acestea reflectă, în mare măsură, standardele momentului, atît sociale, cît şi culturale....
Măştile
În ultima vreme apar tot felul de dovezi că mulţi politicieni spun una şi gîndesc alta, că într-un fel se comportă în faţa publicului şi în alt fel în mediul privat sau cînd sînt numai între ei....
Restul împărţirii
De cînd au început să se înfiinţeze firme particulare în România, n-am auzit de asociaţi care să nu se despartă în cele din urmă. Cearta şi ruptura au fost o caracteristică....
Paranormale şi supranaturale
Tot în tren, domnul din Sinaia, fostul inginer de la MEFIN, ne-a explicat că a putut supravieţui tuturor tragediilor expuse în numărul trecut numai cu ajutorul cărţilor despre ştiinţele paranormale....
Hamsii şi tragedii
În Intercity, rămăsesem la generali (absolvenţii, de acum 60 de ani, ai Liceului militar din Tîrgu Mureş); una dintre cele două doamne descrise în articolul precedent, cea mai vîrstnică, posesoare de ...
Dintr-una într-alta
Undeva, într-un sat izolat de munte, mi-am făcut de lucru mai ceva decît muncile lui Hercules. Am tăiat o magazie întreagă de lemne, am dărîmat nişte foste grajduri şi coteţe şi am curăţat locul....
Accelerat şi Intercity
Am tot scris despre călătoriile cu trenul, dar, cum ştim de la consacraţii genului, printre care Tolstoi sau Caragiale (cu care nu am nici o intenţie să mă compar), subiectul este aproape inepuizabil....
Băieţi răi
Armata nu mai e obligatorie şi aproape că băieţii nici nu-şi dau seama de ce belea au scăpat. Pe de altă parte, deşi nu sînt deloc indispensabile, experienţa şi poveştile din armată înseamnă ceva....
(Aproape) noua ordine (ne)civilizată
Viaţa cotidiană în Bucureşti poate aduce - dacă o privim din unghiul realităţii gata să treacă limita spre imaginaţie - cu cea tipică dintr-o antiutopie: cenuşiul sistematic din jur (căruia eu, una, i...
Ofiţer si gentleman
Era doar un film, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu Richard Gere şi Louis Gossett....
La hotel
Întotdeauna mi-am dorit să locuiesc la hotel, să am servicii asigurate non-stop, şi o identitate incertă....
Lauda de sine
Destule au fost îndoielile exprimate în ultimii ani asupra corectitudinii sondajelor de opinie, mai ales în anumite privinţe....
Oameni întîmplători şi relaţiile lor trecătoare
Cu vîrsta, tind să devin tot mai mult spectator, decît povestitor....
Cine protestează
Acum vreo cîţiva ani, vînzătoarele de la magazinul Unirea, partea care rămăsese încă de stat, făceau grevă. Protestau de fapt împotriva privatizării....
Democraţia statuilor
Fără vreo pretenţie că mă pricep la sculptură, am observat ceva diferenţe între statuile din Bucureşti şi cele de prin alte părţi....
Optimişti, dar rupţi în fund
Cu ceva vreme în urmă, un clasament făcut pe baza unui studiu al profesorului de psihologie socială Adrian White, de la Universitatea din Leicester, plasa România pe locul 136 din 178 de ţări studiate...
Filme şi relaţii
Două dintre filmele pe care le-am văzut în ultimul timp, Casa de lîngă lac (în regia lui Alejandro Agresti, cu Sandra Bullock şi Keanu Reeves) şi Fosta mea supergagică (în regia lui Ivan Reitman, cu U...
Poveştile din trecut...
Nu pot să ies de sub impresia dispariţiei neaşteptate a lui Dan Goanţă. Dacă mă gîndesc bine, nu l-am întîlnit de foarte multe ori şi nici nu ştiam foarte multe despre el....
Un Mulder de câmpie
Seria aventurilor din zonele neaoşe de cîmpie continuă: cu ocazia unei alte descinderi în aceeaşi Românie profundă, am avut ocazia să cunosc un reprezentant al autorităţii locale din generaţia aproape...
Ţiganii: statut social şi ocupaţii
În a sa monografie asupra Valahiei la început de secol al XIX-lea, medicul Capitalei, Constantin Caracaş, îi descrie pe ţigani astfel: "au corp solid şi sprinten; sînt uscăţivi, la faţă bruni, obrazul...
Toamna între maşini paralele
Am multe frunze galbene pe parbriz... De la copacii de pe Kiseleff. Vine toamna, în timp ce noi stăm la o coadă nesfîrşită de maşini din Piaţa Victoriei către Piaţa Revoluţiei....
Flori sălbatice şi manele soft
Provincia neaoşă, mai ales în zonele de cîmpie, nu se remarcă, în general, prin nimic spectaculos; ba din contră, printr-o senzaţie înecăcioasă de prăfuit şi monoton....
Calpuzanii
S-au strîns iarăşi acolo pe malul apei, unde rîul face o cotitură. Copacii şi tufişurile ascund bine insuliţa inundată în zilele ploioase, dar adăpost bun în zilele sufocate de căldura verii....
Vaci şi licitaţii
Cu toţii am observat, mai mult sau mai puţin, vacile pictate, cu mai multă sau mai puţină imaginaţie - şi tot atîta stil - de pe străzile sau din anumite clădiri bucureştene....
Pe insulă
Englezii au stat în faţa televizoarelor timp de cinci zile, cît a durat o partidă de cricket cu Australia. Mulţi şi-au luat liber de la serviciu, unii au mers chiar pe stadionul Oval......
Patima lenei
"Toţi pretutindenea sapă
El duce cîini la apă."
Anton Pann
În sfîrşit, a dat Dumnezeu şi Ion s-a însurat cu fata Lenii, ce-i slujnică la dumnealui boierul Pîrşcoveanu din Craiova....
Vechiul an şcolar
A început un nou an şcolar (în stil vechi) şi aşa cum scria un cotidian "Hărdău şi-a sunat singur clopoţelul", pentru că profesorii au organizat, ca şi anul trecut, un chiul în masă (oricum, începutul...
Lift şi control
Cu timpul, se pare că am adunat tot mai multe frici....